Drepturile angajaţilor: Konstantina Kuneva, din victimă, model

Konstantina Kuneva este o eurodeputată care a suferit pe propria piele agresiuni grave. Acum luptă pentru drepturile angajaţilor şi pentru o Europă în care să se vorbească mai puţin de finanţe şi mai mult de drepturile omului.

Konstantina Kuneva, în vârstă de 52 de ani, europarlamentar ales pe listele partidului grec Syriza, a trăit pe propria piele situaţia imigrantului exploatat şi abuzat deoarece a luptat pentru drepturile sale şi ale colegelor de sclavie într-o firmă de curăţenie căreia statul grec îi oferise un contract pentru igienizarea staţiilor de metrou din zona Kifissià-Pireu, cel mai vechi tronson din Atena.

Iar, când spunem pe propria piele, ne referim la propriu: pe 23 decembrie 2008, mai mulţi necunoscuţi au aşteptat-o în apropierea casei, în cunoscutul cartier Petralona, şi au stropit-o cu acid sulfuric pe faţă şi pe umeri, forţând-o chiar să înghită acid, pentru a-i închide gura definitiv. O execuţie în toată regula contra unei femei care devenise exponentul Uniunii Pan-Atice a Personalului din domeniul curăţeniei şi serviciilor domestice (PECOP). O femeie prea periculoasă pentru grupurile care la Atena şi peste tot exploatează munca la negru a celor care nu au drepturi.

Konstantina, venită în anul 2001 în Grecia din Bulgaria cu o diplomă de licenţă în istorie abandonată rapid pentru a lucra cu mătura şi găleata, totuşi a reuşit. Trebuie să o fi ajutat rugăciunile fiului cu care a sosit la Atena când el avea doar patru ani şi avea artitmie cardiacă ori cele ale mamei de peste 60 de ani, şi ea imigrantă. Astăzi, doamna Kuneva observă lumea din sediul Parlamentului European cu singurul ochi culoarea verde marin care i-a rămas, cu corpul şi faţa pline de cicatrici vindecate doar parţial după ani de intervenţii chirurgicale mai întâi în Grecia apoi în Franţa, graţie unei ample acţiuni de colectare de fonduri lansată printr-un apel publicat pe pagina online a cotidianului Libération.

Imediat după ce a trecut de aceste probleme, şi-a dat seama de jurământul făcut după acel incident teribil petrecut în ajunul Crăciunului în anul 2008, adică a lupta în orice mod posibil pentru drepturile angajatelor în posturile cele mai umilitoare: în servicii de curăţenie în case şi în clădiri de birouri, în servicii de menajere şi bone. În aprilie 2016, Kuneva a prezentat, în calitatea de raportor al Comisiei Parlamentului European pentru Drepturile Femeilor şi Egalitate de Gen, un raport dur privind situaţia “Angajatelor în domeniul serviciilor casnice şi prestărilor de servicii de îngrijire în spaţiul Uniunii Europene”. A prezentat posibile soluţii pentru a le ajuta, întrucât, la nivelul UE, două milioane şi jumătate de persoane lucrează în acest sector, dintre care nouă din zece sunt femei şi cea mai mare parte imigranţi. În cele mai multe cazuri sunt plătite la negru, deoarece puţine state le recunosc prin lege contracte de muncă normale monitorizate prin controale. Iar cine nu “există” nu este protejat: în mod frecvent, aceste femei au incidente la locul de muncă, fac ture de noapte fără a fi remunerate sau chiar sunt de-a dreptul molestate şi şantajate, fiind ameninţate cu acţiuni de retorsiune asupra familiilor dacă nu se supun abuzurilor sexuale. Şi tocmai lor, noi, europenii, le încredinţăm ceea ce avem mai de preţ: pe bătrânii şi pe copiii noştri.

Soluţiile propuse de Konstantina, toate vizând acceptarea acestor servicii, oferirea demnităţii şi recunoaşterii juridice şi sociale în statele UE, au fost adoptate de Parlamentul European pe 28 aprilie 2016, dar trebuie aprobate şi de Comisia Europeană, care apoi va putea transmite recomandări şi directive cu caracter obligatoriu statelor membre. Dar, în aşteptarea acestor reglementări, i-am adresat câteva întrebări Konstantinei.

Observatorul pentru Balcani şi Caucaz Transeuropa: Unde trăiesc mai bine – sau unde trăiesc mai rău – aceste femei, pe Vechiul Continent?

Konstantina Kuneva – În mod categoric, o ţară model din acest punct de vedere este Franţa, unde dacă o familie angajează o “nounou”, o menajeră cu normă întreagă sau redusă, poate beneficia de o diminuare a impozitelor. Acesta este un bun model pentru scoaterea la iveală a muncii la negru. Mai mult: se poate crea acces la tratamente medicale şi la educaţie pentru mii de “foste sclave”. Dar pentru a ajunge la această situaţie au fost necesari 15-20 de ani de educaţie civică şi psihologică pentru francezi, pentru a înţelege că acţiunile de combatere a exploatării sunt în folosul tuturor.

Unde trăiesc cel mai greu aceste muncitoare? În toate celelalte ţări membre UE, unde nu există reglementări de acest fel. Inclusiv în Germania, în Spania şi în Italia, în pofida unor eforturi făcute de noi în acest sens. Italia, spre exemplu, a fost până acum singura ţară care a manifestat interes pentru raportul nostru din Parlamentul European în cazul “Angajatelor în domeniul serviciilor casnice şi prestărilor de servicii de îngrijire în spaţiul UE” (interesul a fost manifestat în cursul dezbaterii politice pe tema modului de înlocuire sau modificare a voucher-ului pentru activităţi ocazionale – n.red.).

Referitor la Italia, recent, cotidianul britanic The Guardian a publicat o anchetă pe tema actelor de exploatare produse în ferme din Sicilia, mai exact în serele din provincia Ragusa, vizând mii de sezoniere românce, care nu doar că sunt plătite la negru, dar sunt şi obligate să întreţină relaţii sexuale cu patronii sub ameninţarea cu disponibilizarea. “Reducerea la sclavie” vizează femei imigrante şi în alte domenii, în afară de cel al serviciilor de îngrijire, ca să nu mai vorbim de abuzarea femeilor venite în Italia cu promisiunea unui loc de muncă de menajeră dar aruncate pe trotuare de grupuri criminale.

Acest lucru, dacă este posibil, este şi mai îngrijorător, întrucât România face parte din Uniunea Europeană din anul 2007, astfel că aceste femei sunt cetăţeni europeni cu drepturi depline. Ce să mai spun, când am fost eu agresată în Grecia, în 2008, Bulgaria era deja membră UE de un an… În acest moment, pentru aceste imigrante, singura salvare este să se reunească într-un sindicat ori să ia legătura cu cele deja existente în domeniu. Categoric, eu am făcut acest lucru şi am plătit preţul. Dar, acum, sindicatul prin care eu am luptat în Grecia nu doar că încă există, ci, în pofida numeroaselor crize, fostele mele colege au obţinut contracte normale de lucru!

Doamnă Kuneva, în Grecia, Guvernul Alexis Tsipras, ales cu aportul Bruxelles-ului, se confruntă cu dificultăţi grave: sondajele de opinie arată că dacă ar avea loc alegeri astăzi în Grecia, formaţiunea de centru-dreapta Noua Democraţie ar obţine victoria cu un avans de circa 15% faţă de partidul de centru-stânga Syriza. Dacă nu aţi mai fi aleasă europarlamentar, ce proiecte aveţi? Dumneavoastră sunteţi născută şi crescută în Bulgaria, apoi aţi emigrat în Grecia, aţi fost ani întregi la tratamente în Franţa, unde fiul dumneavoastră este pe cale să termine liceul. Unde aţi vrea “să vă întoarceţi”?

Probabil în Grecia. Chiar şi pentru fiul meu, care de anul viitor va începe să frecventeze o universitate în Anglia, unde a fost acceptat la o facultate de biotehnologie, visul lui este să îi ajute pe cei care, la fel ca mine, au pierdut capacitatea de a folosi o parte a corpului, prin contribuţia la crearea de noi proteze şi aparate avangardiste. Dar sunt sigură de un lucru: oriunde voi merge, voi continua activitatea mea pentru o societate cu rol de incluziune şi bazată pe solidaritate, pentru o Europă în care să nu se vorbească doar de economie şi finanţe, ci şi de drepturile omului. Iar Balcanii sunt regiunea unde este nevoie cel mai mult de eforturi în acest sens.

Acest material publicistic a fost produs în cadrul proiectului Parlamentul Drepturilor, cofinanţat de Uniunea Europeană. Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa îşi asumă responsabilitatea pentru conţinut, fără a reflecta în niciun fel poziţia Uniunii Europene.

Factual or translation error? Tell us.