Primirea refugiaţilor: Slujba, o premisă pentru integrare

12 ianuarie 2017 – VoxEurop

Integrarea refugiaţilor în câmpul muncii este esenţială pentru integrarea lor în UE. Dar nici guvernele naţionale, nici instituţiile nu au ştiut să dea până acum un răspuns adecvat acestei chestiuni.

În faţa fenomenului recentului val al imigraţiei în Europa, instituţiile UE s-au văzut tot atât de depăşite precum guvernele naţionale, iar lipsa de unitate a statelor a devenit clară în momentul în care a trebuit să se stabilească o politică unică de primire a acestora. Lipsa de coordonare în faţa sosirii a mii de imigranţi – peste 1,5 milioane în 2015 şi sub 400.000 în 2016 (date ale Frontex) – provenind din locuri unde au loc războaie, precum Siria, Afganistan şi alte ţări asiatice sau africane, a determinat creşterea temerilor cetăţenilor europeni, care acum se simt vulnerabili, loviţi de atacuri teroriste şi de criza economică. Dar de asemenea este evident din ADN-ul Europei că întotdeauna vechiul continent a fost un pământ primitor, şi că munca celor care ajung aici, căutând o situaţie economică mai bună dar şi să se bucure de un mod de viaţă unic în lume, contribuie la creşterea Europei.

Urgenţa problemei a fost tratată de Fundaţia Bertelsmann, cu sediul la Berlin. Raportul, care se numeşte “De la refugiaţi la muncitori: Cartografia măsurilor de sprijin pentru integrarea pe piaţa muncii pentru solicitanţii de azil şi refugiaţii în statele membre ale UE”, pune un diagnostic situaţiei din ţările UE, şi semnalează un mare număr de probleme, cum ar fi lipsa de strategie pe termen lung, lipsa de date demne de încredere, sau numărul ridicat de piedici birocratice. Potrivit lui Iván Martín, profesor la Centrul de Politici de Migraţie la Institutul Universitar European din Florenţa (IUE) şi coordonator al studiului, în ceea ce îi priveşte pe refugiaţi “este o greşeală să fie consideraţi muncitori imediat ce ajung: vin aici fugind de război sau persecuţie, şi deseori nu au nicio meserie sau experienţa în muncă necesară pe pieţele europene”. Expertul semnalează de asemenea alte probleme precum “numeroasele obstacole administrative pentru a accede pe piaţa muncii, începând cu permisele lor de scurtă durată” şi că “serviciile publice pentru ocuparea forţei de muncă sau cursurile de formare nu sunt adaptate la nevoile lor specifice.”

Şi răspunsul politic ar putea fi îmbunătăţit: potrivit lui Martín, “s-a subliniat necesitatea de a dezvolta mecanisme de solidaritate între ţările europene pentru a înfrunta o provocare care, în esenţă, este europeană. Dar statele membre au refuzat să le accepte. Iar instituţiile europene nu au reuşit până acum să mobilizeze marile resurse bugetare europene, care finanţează primirea migranţilor în toate ţările, pentru a impune mecanisme de coordonare şi solidaritate. Totuşi, în studiul nostru se arată că, fiind vorba de o provocare europeană, şi identificându-se o problematică foarte similară în toate ţările şi inclusiv un răspuns similar al politicilor naţionale, există o posibilitate amplă de cunoaştere reciprocă, coordonare şi cooperare între ţările europene”.

Pentru a concluziona, adaugă: “Problema cea mai importantă este contracararea climatului social negativ faţă de refugiaţi, care s-a instalat în majoritatea ţărilor europene. Cei mai mulţi refugiaţi sunt foarte tineri, 83% au sub 35 de ani şi au înainte o viaţă întreagă în câmpul muncii, aşa că a investi în ei înseamnă a investi în viitorul Europei”.

Cazul Germaniei, de departe principala ţară receptoare de refugiaţi, este un exemplu în acest sens. Din cei aproape 1,5 milioane de solicitanţi de azil care au ajuns în Germania în ultimul an şi jumătate, au de muncă doar vreo 30.000. Cu o rată a şomajului de 4,2%, mult sub media europeană (10,1%), potrivit cifrelor Eurostat, la sfârşitul lui 2016 vor fi cam 350.000 solicitanţii de azil înregistraţi ca şomeri. “Experienţele acestui colectiv în momentul intrării pe piaţa muncii nu sunt pozitive, şi este domeniul faţă de care arată cea mai mare nemulţumire refugiaţii, atunci când îi întrebi”, spune Gerhard Hammerschmid, profesor la prestigioasa Hertie School of Governance din Berlin. A accede pe piaţa muncii din Germania este ceva calificat de acest expert drept “foarte complicat”, pentru că “toate calificările candidaţilor la o ofertă de muncă trebuie să fie verificate de autorităţi”. Astfel, procesul administrativ al Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Germania şi al Biroului Federal pentru Imigraţie şi Refugiaţi prin care se facilitează până la urmă o slujbă unui refugiat este lung şi complex, şi obţinerea permiselor necesare prin care să se poată duce la bun sfârşit angajarea unui refugiat durează între o lună şi o lună şi jumătate. Obstacole în plus sunt învăţarea limbii germane sau faptul că solicitanţii de azil sunt lipsiţi de instrumentele de bază pentru a intra pe piaţa muncii.

Există în orice caz iniţiative interesante în această ţară, din partea agenţilor economici şi a societăţii civile, precum cea a lui Andreas Tölke, un jurnalist care a fondat o organizaţie de ajutorare pentru integrarea refugiaţilor numită Be an Angel sau iniţiativa Wir Zusammen – “noi împreună” –, care reuneşte principalii actori ai economiei germane în favoarea integrării refugiaţilor. Iar implicarea actorilor la nivel local este cheie pentru ca integrarea pe piaţa muncii a migranţilor să fie un fapt în UE, aşa cum subliniază studiul Fundaţiei Bertelsmann: “În multe aspecte, actorii decisivi pentru soluţionarea problemelor în privinţa integrării migranţilor se găsesc la nivel local, de la angajatori, până la primari şi cetăţeni”.

Acest material publicistic a fost produs în cadrul proiectului Parlamentul Drepturilor, cofinanţat de Uniunea Europeană. Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa îşi asumă responsabilitatea pentru conţinut, fără a reflecta în niciun fel poziţia Uniunii Europene. LogoEPRO

Factual or translation error? Tell us.