UE şi Turcia: Fonduri europene, autoritarism şi societate civilă

De peste 10 ani, Turcia primeşte fonduri din partea Uniunii Europene pentru stimularea reformelor şi democratizării ţării. Dar, în contextul tendinţelor autoritariste, multe voci se întreabă dacă a continua acest parcurs are vreun sens.

Relaţiile între Turcia şi Uniunea Europeană trec printr-o perioadă de transformări profunde. Pentru Ankara, care şi-a depus oficial în 2005 candidatura pentru admiterea în UE, perspectivele aderării nu par prea verosimile. Procesul integrării europene, care stagnează de mulţi ani, a fost afectat de poziţiile autoritariste asumate de Administraţia Turciei. Tendinţele autoritariste s-au agravat după tentativa de lovitură de stat de vara trecută, urmată de instituirea stării de urgenţă, aflată în vigoare în prezent.

În ultimul an, Administraţia de la Ankara a efectuat peste 150.000 de disponibilizări şi peste 50.000 de arestări vizând persoane acuzate de implicare în tentativa de lovitură de stat şi în alte acţiuni “teroriste”. Măsurile au afectat grav companiile media, dar şi universităţile şi organizaţiile societăţii civile, iar spaţiile destinate exercitării libertăţii de exprimare au fost semnificativ reduse. În plus, referendumul care în aprilie a condus la aprobarea unor controversate reforme constituţionale (cu un rezultat la limită şi contestat) şi care prevede sporirea atribuţiilor preşedintelui Turciei începând din 2019 este considerat cel mai recent exemplu al tendinţelor autoritariste.

Negocierile sunt încă în curs

Cu toate acestea, în pofida situaţiei de criză dintre conducerea Turciei şi unele state membre UE (printre care Olanda şi în principal Germania), negocierile pentru integrarea europeană sunt încă în curs. Pentru Ankara, orientată din ce în ce mai mult spre transformarea relaţiei cu Uniunea Europeană în una de tip comercial şi economic – mai ales în perspectiva posibilei modernizări a uniunii vamale – Blocul comunitar, format din 28 de ţări, rămâne un “obiectiv strategic”. La rândul său, Uniunea Europeană are alte interese strategice, legate în primul rând de acordul pe tema refugiaţilor semnat cu Ankara în martie 2016.

Problema principală care pare a genera disensiuni în rândul guvernelor statelor UE – după cum scrie Sinan Ulgen, analist la Institutul Carnegie Europe – este până în ce punct amploarea dimensiunii comerciale a relaţiilor cu Turcia va fi condiţionată de consideraţii legate de drepturile omului şi de normele democratice. Raportul anual eleborat de Comisia pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, publicat pe 20 iunie, critică dur recentele măsuri represive din Turcia, îndemnând guvernele naţionale din UE şi Comisia Europeană să “suspende fără ezitări negocierile de aderare cu Turcia în cazul în care setul de reforme constituţionale va fi aplicat fără modificări”, întrucât măsurile sunt în dezacord cu criteriile Copenhaga şi nu respectă principiile fundamentale ale separaţiei puterilor, cum a evidenţiat deja Comisia Veneţia. Printre recomandările adresate Comisiei Europene se numără şi cea de a lua în considerare evoluţiile înregistrate în Turcia în momentul revizuirii la jumătatea perioadei a Instrumentului de asistenţă preaderare (IPA).

Fondurile preaderare

Chiar pe tema fondurilor IPA primite de Turcia începând din 2007 în calitatea de stat candidat la integrarea în UE se desfăşoară o nouă dezbatere politică. Curtea de Conturi Europeană (ECA) a anunţat recent iniţiarea unei anchete pe tema sumelor destinate Ankarei în ultimii zece ani. Comisia Europeană a oferit Turciei 4,79 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Alte 4,45 miliarde de euro au fost oferite pentru perioada 2014-2020 (dintre care în mai 2017 au fost furnizate 186 de milioane).

Este vorba de finanţări care au obiectivul de a facilita reformele politice şi economice în Turcia în perspectiva aderării la UE şi care în ultimii ani au fost considerate determinante pentru procesul democratizării ţării. Acum, date fiind tendinţele autoritariste din această ţară, apar semne de întrebare privind utilizarea acelor sume. “Investigaţia în curs are scopul de a evalua dacă asistenţa preaderare acordată Turciei a fost bine-gestionată şi dacă a fost eficientă. Sunt vizate trei domenii fundamentale: statul de drept şi drepturile fundamentale; democraţia şi modul de guvernare; educaţia, gradul de ocupaţie şi politicile sociale”, se arată într-un comunicat al ECA, unde se aminteşte că Turcia primeşte 40% din fondurile IPA.

Problema a ajuns şi în atenţia Parlamentului Turciei, unde Selina Dogan, deputată a Partidului Republican al Poporului (CHP), a prezentat o interpelare parlamentară pe tema destinaţiei fondurilor. După cum explică pentru OBCT profesorul Cengiz Aktar, expert la Centrul pentru Studii Politice din Istanbul (Istanbul Policy Center), pe această temă a fost prezentat deja un studiu aprofundat comandat în anul 2016 de Parlamentul UE pentru a fi elaborat de experţi din afară, în care se afirmă că “înţelegerea eficienţei şi impactului fondurilor UE în Turcia este încă foarte limitată”.

Susţinere crucială acordată societăţii civile

Potrivit expertului, “întrebarea reală care ar trebui adresată nu este dacă fondurile au fost folosite mai mult sau mai puţin adecvat, ci, ţinând cont de actualele relaţii ale Turciei cu UE, la ce servesc fondurile IPA”. “Fondurile nici măcar nu sunt utilizate integral, deoarece Turcia nu este în stare ori nu vrea să prezinte proiecte valide. Ankara ar vrea utilizarea finanţării în mod liber, dar sigur că normele UE nu permit acest lucru, astfel că banii rămân nefolosiţi. Acesta este unul dintre motivele pentru care o parte a fondurilor IPA au fost utilizate pentru finanţarea instrumentului de 3 miliarde de euro prevăzut în acordul UE-Turcia pe tema refugiaţilor”, adaugă specialistul.

Totuşi, un sector care în ultimii ani a avut o dezvoltare importantă datorită fondurilor preaderare este cel al societăţii civile din Turcia. “Fondurile IPA reprezintă principala sursă de finanţare externă a organizaţiilor societăţii civile în Turcia. Accesul organizaţiilor la aceste fonduri a fost foarte important, dar afirmarea lor, începută din 2005, a fost posibilă datorită procesului de aderare la UE, care a dezvoltat spaţiul instituţional şi juridic, dincolo de faptul că a făcut mai flexibile mecanismele statale”, explică, pentru OBCT, Ozge Zihnioglu, profesoară la Universitatea Kultur din Istanbul. Potrivit specialistei, fondurile IPA reprezintă unul dintre canalale prin care Uniunea Europeană a intrat în contact cu societatea turcă, alături de alte programe, precum Erasmus+, care “sunt foarte importante”, adaugă Ozge Zihnioglu.

Chiar şi profesorul Cengiz Aktar Aktar recunoaşte importanţa pe care fondurile europene au avut-o în susţinerea dezvoltării organizaţiilor societăţii civile în Turcia, chiar dacă s-a reuşit accesarea “doar unei părţi minime de sute de mii de euro oferite de UE”. Deşi societatea civilă a devenit un sistem autonom printre cele indicate în cadrul finanţărilor IPA 2014-2020 – obţinând, teoretic, posibilitatea de a avea acces la fonduri majore – spaţiul activităţilor este acum redus foarte mult.

“După tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016 au fost închise numeroase asociaţii, organizaţii şi fundaţii care beneficiau de fonduri IPA”, aminteşte Aktar. Expertul consideră drept o “fantezie” ideea avansată de unii europarlamentari conform cărora aceste finanţări ar trebui destinate societăţii civile. “Fondurile nu pot fi acordate dacă Ankara nu permite acest lucru”, explică profesorul, potrivit căruia “Turcia, din perspectiva UE, nu se diferenţiază prea mult de ţări terţe precum Egipt sau Algeria”. Pe de altă parte, chiar şi Uniunea Europeană pare să îşi fi pierdut credibilitatea din punctul de vedere al percepţiei societăţii turce. “Înainte, Uniunea Europeană reuşea prin această prismă să facă presiuni pentru aplicarea reformelor din Turcia. Dar, acţionând în mod utilitar, ţinând cont doar de propriile interese, a pierdut”, explică Ozge Zihnioglu. În opinia expertului, “relaţiile între Turcia şi UE vor putea face paşi înainte doar când ambele părţi vor vrea acest lucru şi când vor fi întrunite condiţiile în acest sens”.

Momentul de a face aceşti paşi nu pare foarte apropiat, ţinând cont de comentariile apărute într-un articol publicat de cotidianul britanic The Guardian, care a atras critici din partea analiştilor turci. “Turcia încearcă să relanseze relaţiile cu UE – şi o face fără să fi obţinut eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii turci şi fără vreun semnal de progrese în negocierile pentru integrarea europeană. Uniunea Europeană pare să îşi fi jucat cărţile mult mai bine în relaţia cu acest partener complex şi ostil”, scrie în articol analista Natalie Nougayrède. Cuvinte citate cu amărăciune de Semih Idiz într-un articol în publicaţia Al-Monitor: “Este bizar să se spună că UE ‘şi-a jucat bine cărţile’ când este evident că ar fi fost dispusă la ignorarea propriilor valori pentru a pretinde menţinerea deschisă a negocierilor cu o Turcie din ce în ce mai puţin democratică, în scopul atingerii intereselor strategice ale Europei”, scrie jurnalistul, adăugând că ceea ce contează în definitiv pentru ambele părţi sunt “afacerile”.

Acest material publicistic a fost produs în cadrul proiectului Parlamentul Drepturilor, cofinanţat de Uniunea Europeană. Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa îşi asumă responsabilitatea pentru conţinut, fără a reflecta în niciun fel poziţia Uniunii Europene.

Factual or translation error? Tell us.