Alegeți o limbă
Prin tabăra de pe Wall Street, indignarea populară din cauza crizei acoperă tot arcul politic şi geografic care merge din Statele Unite până în Grecia. La o primă vedere, sunt puţine asemănări între cele două cazuri. În timp ce Grecia lui Papandreu este în criză din cauza unui stat clientelar extrem de ineficient care s-a îndatorat până peste cap, Statele Unite ale lui Obama sunt victima unor pieţe financiare care au făcut implozie şi au dus economia la colaps. Greşeală a statului pe de-o parte, greşeală a pieţei pe de alta, am putea să spunem, simplificând.
Totuşi, Grecia şi Statele Unite seamănă mult mai mult decât bănuim în aceste zile. Atena şi Washington sunt leagănul democraţiei: prima, cel al democraţiei directe, a doua, al democraţiei reprezentative. Acest ideal, atât de magistral explicat în două texte de o asemănare impresionantă, Discursul funebru al lui Pericle şi discursul lui Lincoln în Gettysburg, este cel chestionat astăzi. Mai întâi a fost rândul democraţiei directe, care a degenerat în populism, demagogie şi imposibilitate de a guverna. Văzând tragicul final al lui Socrate, obligat să ia cucută, nu e de mirare că părinţii fondatori ai Statelor Unite nu vor să vorbească despre democraţie şi preferă să-şi descrie sistemul politic drept unul al “guvernului reprezentativ”, adică, un sistem în care mai mult decât să permită poporului să se guverneze pe sine, i se oferă puterea de a alege şi de a-i destitui pe guvernanţii săi ca mod de a-şi păstra libertatea.
Interesul general rămâne în plan secund
Cu toate limitările sale, acest sistem de guvernare a fost un adevărat succes. Cel puţin în contextul nostru politic şi geografic, democraţia reprezentativă s-a impus atât în faţa fascismului cât şi a comunismului, şi, chiar dacă întotdeauna atârnă deasupra sa ameninţări populiste şi naţionaliste, conjuncţia de guverne reprezentative şi economii de piaţă obişnuia să se transforme în societăţi deschise, care respectă libertatea, bunăstarea şi diversitatea.
Problema este că democraţia reprezentativă nu a devenit de neînlocuit spre exterior, ci şi spre interior pentru că democraţia directă nu este o alternativă valabilă pentru a guverna societăţi atât de complexe ca ale noastre. Şi pe acest drum, democaţia a anchilozat tocmai în punctul său central, cel în care se referă la reprezentativitatea guvernelor în faţa cererilor celor guvernaţi.
Sisteme politice dezgolite
Cu timpul, aceste guverne au fost capturate de doi agenţi: partidele politice, care au transformat sistemele noastre politice în partidocraţii guvernate de o clasă politică care nu dă socoteală nici nu este transparentă, şi pieţele, care au supus puterea politică intereselor lor particulare devenind o sferă de putere autonomă. Consecinţa este că interesul general a rămas într-un plan secund ca principiu ce inspiră politicile publice iar socoteala dată în mod sistematic, ca mecanism de control în mâinile cetăţenilor, a fost anulată. Prin urmare, în timp ce numărul de democraţii din lume s-a extins în mod consecvent, calitatea democraţiilor s-a deteriorat considerabil.
Majoritatea ţărilor noastre sunt astăzi democraţii în toate dimensiunile care ne fac să le definim ca atare, dar sunt departe de a fi democraţii de calitate precum cele pe care le merită cetăţenii şi la care aspiră. În timpuri de bunăstare economică, atunci când resursele erau în creştere şi problemele de distribuţie mai uşor de rezolvat, tensiunea inerentă între eficacitate şi reprezentativitate se rezolva uşor în favoarea eficacităţii şi în detrimentul reprezentativităţii. Dar când criza economică a erupt cu toată forţa sa, sistemele noastre politice au rămas dezgolite pentru că la incapacitatea de a gestiona economia (motivele fiind incompetenţa sau soluţiile care nu se găsesc la nivel naţional) s-au adăugat expunerea mizeriilor sale reprezentative precum şi supunerea la puterea pieţelor, ale căror excese nu reuşesc să le ţină în frâu.
Idealul democraţiei ateniene a eşuat şi a a fost nevoie de sute de ani pentru a-l reinventa; democraţia reprezentativă, în ciuda faptului că nu a fost supusă discuţiei din afară, va intra într-o importantă criză internă dacă nu reuşeşte să slăbească toate canalele de reprezentare şi să guverneze eficient pieţele în favoarea interesului general. De la Atena la Wall Street, idealul democraţiei se luptă pentru a supravieţui.
15-Octombrie
Indignarea devine globală
"Indignaţi din toate ţările, uniţi-vă!", scrie Adevărul, citând Manifestul Partidului Comunist cu ocazia primei manifestaţii internaţionale organizate pe 15 octombrie de către "indignaţii" din peste 80 de ţări. "Ceea ce a fost iniţial un protest de mici dimensiuni în Spania (aşa-numiţii “indignados”) a devenit un fenomen global" de protest 'faţă de inechitatea socială şi faţă de dictatura băncilor'". După începutul spaniol, după o "încălzire" italiană, “indignaţii sunt convinşi că 15 octombrie, 'ziua mobilizării generale', va da un impuls schimbării lumii".
Le Temps notează că "în contrast cu mişcarea anti-mondializare, care cerea mai multă justiţie pentru ţările sărace din emisfera sudică, mişcarea indignaţilor răspunde mai întâi unor preocupări locale, specifice Europei şi Statelor Unite ale Americii, două continente distruse de criza financiară, de recesiunea care a urmat, şi acum de criza datoriei şi a deficitului bugetar".
"Principalele victime ale Marii Depresiuni, tinerii, ţintesc sus şi aruncă o mănuşă globală superputerii financiare", adaugă La Repubblica, potrivit căreia "primăvara arabă a răsturnat tirani coşcoviţi, dar toamna occidentală ţinteşte tirania anonimă a dogmelor economice".
Iar în timp ce Italia s-a alăturat recent mişcării - sute de oameni au manifestat în ultimele zile în faţa sediului Băncii Italiei, în Roma, şi în faţa celui al băncii Goldman Sachs, la Milano - Germania stă pe gânduri. Aşa cum explică Die Welt: "în comparaţie cu Italia sau Franţa, cultura rezistenţei este mai puţin dezvoltată în Germania, unde grevele politice sunt adeseori incriminate, considerate ca fiind un fel de terorism". [...] "Atâta timp cât consecinţele crizei vor rămâne abstracte pentru cetăţeni, Germania se va mărgini la cultura ei de protest burghez şi provincial conform crezului 'Gândeşte local, acţionează local'".
