Alegeți o limbă
A fost odată, şi rău ca niciodată, când lumea tremura auzind glasul Germaniei. Acum abia observă când aceasta ia cuvântul. Dacă, de exemplu, m-aş fi bazat doar pe televiziunea şi ziarele americane din ultimele săptămâni, poate nici n-aş fi ştiut că erau alegeri în ţara cea mai importantă din Europa. Se vorbeşte peste tot de aventurile lui Silvio Berlusconi, dar nu şi de politica serioasă a Europei. Europa nu este nici suficient de periculoasă pentru a acapara atenţia, nici nu este suficient de dinamică şi de influentă ca să o comande, precum face China. Europa este frumoasă, plictisitoare şi irelevantă.
Din multe puncte de vedere aceasta este o mare realizare. Ultima dată când Europa era într-o astfel de gravă criză financiară şi economică, cu şomaj ridicat, Germania nu a ales frumosul şi plictisitorul. Runda aceasta, centrul a rezistat triumfător. Politica de "daţi vina pe străini" nu a ajuns nicăieri. Angela Merkel şi-a confirmat statutul de unul dintre politicienii cei mai remarcabili ai Europei. Remarcabilă nu în ultimul rând pentru strălucitoarea ei interpretare a ceva ne-remarcabil : vorbind pe şleau, nepretenţioasă, cu picioarele pe pământ.
Într-o coaliţie cu FDP, ea va avea o şansă de a împinge unele reduceri fiscale, de a prelungi durata de viaţă a centralelor nucleare, şi va putea elibera un pic mai mult piaţa forţei de muncă. Dar, partizanii pieţei libere nu ar trebui să spere prea mult, nici social-democraţii să se teamă. Merkel II nu va fi atât de diferită de Merkel I. Ea a câştigat alegerile stând în centru. Şi în centru va rămâne. Sistemul elaborat al Germaniei cu controale şi echilibrări, oricum este îndreptat împotriva schimbărilor rapide, radicale. Cu Merkel, şi probabil cu liberalul Guido Westerwelle ca ministru de externe, politica externă a Germaniei nu se va schimba nici ea prea mult. Germania va continua să fie cel mai apropiat partener al Rusiei în Europa. Va încerca să fie prieten bun şi cu SUA, încercând să ferească în acelaşi timp trupele germane din Afganistan de pericol şi continuând să facă afaceri cu Iranul, în limita decenţei.
O pendulă cu cuc
Detaliile vor fi puse la punct într-o lună de tocmeală a coaliţiei. "Când liderii mondiali vor veni la Berlin pe 9 noiembrie, aş prefera să-i primim cu un nou guvern", a spus Merkel. 9 noiembrie - căderea Zidului. Şi dintr-o dată îţi aminteşti speranţele şi temerile din 1989. Germania în inima unei Europe Unite, un model pentru lume. Sau, în fanteziile supraîncălzite ale conservatorilor englezi şi polonezi, Germania ca al patrulea Reich.
În schimb, cu ce ne-am ales? Cu un ceas cu cuc, cum zicea Orson Welles( în filmul „Al treilea om”), întrebându-se cu ce s-a ales Elveţia în 2000 de ani de existenţă. Germania ca o Elveţie mai mare. Şi nu doar Germania. Întreaga Europa astăzi este o mai mare Elveţie. Are cantoane mici şi mari, fiecare apărându-şi cu înverşunare tradiţiile şi guvernul propriu. Există cantonul Slovenia şi cantonul Franţa, cantonul Britania şi cantonul Luxemburg. Unele sunt mai importante decât altele, dar nici unul nu este nici pe jumătate atât de important pe cât erau de obişnuite să fie, sau - mai ales în cazul Franţei şi Marii Britanii - cât încă mai cred că sunt. Această Mare Elveţie asigură un nivel înalt de securitate, prosperitate, libertate şi bunăstare socială pentru cei mai mulţi dar nu pentru toţi cetăţenii săi, şi pentru unii dar nu pentru cei mai mulţi locuitori ai ei. Pentru cetăţenii ei, este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a trăi.
Toate privirile se îndreaptă spre Irlanda
Sunt totuşi multe lucruri de spus despre ce înseamnă a fi Elveţia. Întrebarea este: suntem noi, europenii, fericiţi cu această direcţie ? Asta este tot ce vrem să fim în secolul 21 ? Bănuiesc că în inimile lor mulţi europeni vor răspunde "Da". Problema este că pe termen mai lung, alegând a fi doar o Elveţie mai mare vom pierde treptat condiţiile care fac posibilă o Elveţie mai mare. Pentru că scopul de a avea o politică externă europeană nu este puterea în sine, ci puterea de a proteja şi de a promova interese care sunt tot mai împărţite între toate ţările europene, puse la încercare într-o lume de giganţi ne-europeni.
Germania contează pentru această alegere. Marea Britanie contează pentru această alegere - şi probabil se va îndrepta într-o direcţie greşită condusă de conservatori. Dar în această săptămână, ţara care contează cel mai mult este Irlanda. Întrucât Irlanda votează din nou pe 2 octombrie asupra Tratatului de la Lisabona. Pentru a obţine o voce europeană mai puternică în lume, avem nevoie ca irlandezii să voteze da. Democratic, era ceva problematic în a nu accepta Nu ca răspuns în prima rundă. Dar din punct de vedere democratic este la fel de problematic ca ziarele britanice deţinute de Rupert Murdoch să joace un asemenea rol în dezbaterea irlandeză. Irlandezii trebuie să ia propriile lor decizii; ei o vor face din propriile lor motive, şi nu ar trebui să fie supuşi unor ameninţări gen „vor exista consecinţe grave pentru o alegere "greşită". Dar pentru viitorul Europei, alegerea Irlandei poate fi chiar mai importantă decât a Germaniei.
