“Ce au făcut pentru noi romanii în definitv?”. Iată întrebarea pe care John Cleese o pune reţelei sale de rezistenţă în faimoasa satiră a trupei Monty Python, Viaţa lui Brian. “Apeducte”, îi răspunde cineva. “Canalizare”, spune altul. “Drumuri”. “Irigaţie.” “Educaţie”. “Vinul”. “Medicina.” “Apa potabilă.” “Da, dar în afară de apeducte, drumuri, irigaţie, vin, educaţie, medicamente şi apă potabilă?”, exclamă disperat Cleese. “Ăă... băile publice”.
O mare parte din olandezi ar dori să scape nu numai de greci, dar şi de italieni. Şi de fapt şi de spanioli şi portughezi. Şi poate că şi francezii ar face bine să părăsească zona euro. Şi belgienii.
De la Al Doilea Război Mondial încoace, nu s-a mai văzut o astfel de avalanşă de clişee privind popoarele din Europa, ca în ultimele săptămâni. Se pare că europenii din Nord, care muncesc din greu, ar fi despărţiţi de leneşii din Europa de Sud de o prăpastie culturală acum de netrecut.
Istoria este repede uitată. În 2004 şi 2005 întreaga Europă lăuda încă Spania şi Irlanda ca fiind cele mai frumoase reuşite economice de pe continent. Olanda se putea considera norocoasă să ţină de mână copilul minune spaniol şi Tigrul Celtic. Spania, Portugalia şi Italia erau inima noii Europe.
Olanda era elevul prost al Europei
În timpul anilor 1970, Olanda era elevul prost al Europei. În 1977, revista The Economist folosise în articolul de primă pagină termenul “Dutch Disease”, boala olandeză: ofilirea sectorului industrial şi risipa de venituri provenite din resursele naturale, gazul din Slochteren, diversele forme de ajutoare sociale şi măsuri socialiste.
Termenul apare încă pe Wikipedia ca model economic şi este citat în Marea Britanie sau Statele Unite, drept o metaforă pentru procesele economice ajunse în fundătură. În acele meleaguri este chiar mai bine cunoscut decât modelul “polder”, modelul de consens care a făcut din Olanda, douăzeci de ani mai târziu, o naţiune model.
Pe timpul când Olanda îşi avea modelul său “polder”, Suedia trecea prin criza ei bancară. Economia germană tocmai ieşea din problemele cauzate de reunificare. Succesul economic nu are legătură cu ţara. Este mai degrabă o funcţie a “legii avans-frână”, descrisă în 1937 de către istoricul Jan Romein: un avans se transformă, pe termen lung, într-o întârziere.
Deducerea nelimitată a intereselor ipotecare, costul ridicat al îngrijirii medicale şi pensiile din fonduri publice vor reprezenta pe viitor o povară grea pentru Olanda. Poate că grecii şi italienii se vor întreba atunci ce au făcut, de fapt, olandezii pentru Europa. “Moara de vânt.” “Player-recorder de casete.” “Ăă... CD player.” Cleese ar spune: *“Dar care dintre aceste obiecte mai sunt încă într-adevăr folositoare?"