Angela Merkel: "Văd că pe 20 noiembrie spaniolii cred că vor alege ceva…"

O alegere în zadar

Partidul Popular de dreapta al lui Mariano Rajoy este pe cale de a câştiga alegerile generale din 20 noiembrie şi de a aplica măsuri şi mai dure de austeritate. Dar atâta timp cât Germania nu-şi asumă responsabilitatea la nivel european, noul guvern nu va avea nicio putere pentru a scoate ţara din criză.

Publicat pe 18 noiembrie 2011 la 14:55
Angela Merkel: "Văd că pe 20 noiembrie spaniolii cred că vor alege ceva…"

Pură coincidenţă sau reflectare fidelă a lumii în care trăim, cele două schimbări electorale mai recente care au avut loc în Spania, cea din 2004, şi de manieră previzibilă, cea din această duminică, 20 noiembrie, au avut loc în paralel cu evenimente (atentatele de la Atocha şi agravarea crizei euro) care arată în mod dramatic imposibilitatea totală de a separa partea naţională de cea internaţională. Astăzi, ca şi în 2004, provocările pentru siguranţa cetăţeanului, în mod clar aflate la nivele diferite (atunci era vorba de siguranţă fizică, acum vorbim de siguranţă economică), sunt atât în afara cât şi în interiorul graniţelor noastre.

Restaurarea credibilităţii internaţionale a Spaniei şi situarea ţării în primele locuri pe plan european înseamnă în mod inevitabil întoarcerea pe drumul creşterii, crearea de locuri de muncă de calitate şi îmbunătăţirea productivităţii noastre; în definitiv, corectarea greşelilor noastre din trecut. Dar adevărul este că sacrificiile derivate din tăierile de buget şi reformele structurale pot fi inutile dacă nu sunt însoţite de decizii europene importante.

Reformele pe plan naţional sunt ignorate de pieţe

Dacă sondajele nu se înşală, Spania este pe punctul de a completa tabloul schimbărilor de guvern în cele patru ţări din sudul Europei care au suferit până acum cele mai multe dificultăţi financiare. Traiectoriile unora şi altora sunt destul de diferite: de la Portugalia care a avut nevoie de ajutor, dar este destul de stabilă, până la salvata şi permanent instabila Grecie, trecând prin Italia aflată în libertate condiţională, cu un guvern tehnocrat şi cu obligaţia de a trece pe la judecător în mod constant, şi o Spanie care, în ciuda faptului că a iniţiat reforme importante, s-a trezit că acestea nu erau suficiente sau erau ignorate de pieţe.

Guvernele din sudul Europei şi-au arătat sau sunt pe punctul să-şi arate toate cărţile: tăieri, austeritate, guverne tehnocratice, tot ceea ce este necesar, chiar dacă nu se mai găseşte nimic în repertoriu. În plus, primirea de gheaţă a pieţelor faţă de guvernele tehnocrate ale Greciei şi Italiei, la care se adaugă creşterea primei de risc pe care o trăieşte Spania, sunt cea mai bună dovadă că soluţiile crizei sunt mai degrabă în afară decât în interiorul graniţelor noastre.

Newsletter în limba română

Se pare că pieţele nu au luat în considerare reformele în mediul naţional, adică, dau ca sigur că ele vor exista, şi că vor fi dure, dar dau impresia că au ajuns înainte de vreme la o concluzie la care încă nu au ajuns şi liderii europeni: faptul că va persista criza atâta timp cât pieţele se îndoiesc că Germania şi Banca Centrală Europeană sunt disponibile să ofere împrumuturi în ultima instanţă. În definitiv, este ceea ce se lămureşte zilele acestea.

Momentul adevărului

Cancelarul german, Angela Merkel, a spus cu multe ocazii, ultima oară săptămâna aceasta: “Dacă euro eşuează, Europa eşuează”. Şi a adăugat că “Europa trăieşte orele sale cele mai dificile de la cel de-Al Doilea Război Mondial”. Mulţi operatori suspectează că Angela Merkel merge la cacealma. Şi au şi de ce, pentru că în acelaşi timp în care Merkel ridica tonul dramatic cu declaraţiile sale grave despre viitorul Europei şi despre cel de-Al Doilea Război Mondial, ea afirma că nu este dispusă să modifice cele două elemente care reduc credibilitatea acestei promisiuni: mai întâi, insistând public, pentru a nu ştiu câta oară, asupra faptului că Tratatul de la Lisabona interzice cumpărarea datoriei statelor de către Banca Centrală Europeană, şi, în al doilea rând, reiterând faptul că emiterea de euro-obligaţiuni nu este în niciun caz soluţia.

Totuşi, după ce a fost pusă la încercare (în mod satisfăcător) voinţa de a face reforme în sudul Europei, ceea ce se pune acum la încercare este angajamentul Germaniei. Ora adevărului a venit săptămâna trecută la Atena şi la Roma când s-a demonstrat că Berlusconi şi Papandreu au mers la cacealma. Acum se întâmplă la Berlin. Merkel va trebui să-şi arate cărţile, foarte curând.

Profil

Meticulosul Mariano Rajoy, la un pas de putere

Cu două zile înainte de alegerile legislative din 20 noiembrie, nu pare să existe nicio îndoială în privinţa rezultatului votului: Partidul Popular (PP, de dreapta, aflat în opoziţie) ar trebui să obţină majoritatea absolută a fotoliilor din Congresul deputaţilor. Ultimele sondaje publicate acordă într-adevăr partidului lui Mariano Rajoy în jur de 15 puncte de diferenţă (45%-30% din intenţiile de vot) în raport cu Partidul Socialist (PSOE) al lui Alfredo Pérez Rubalcaba.

Profunda criză economică din Spania, ţară cu rata şomajului cea mai ridicată din UE (21,7%) şi o primă de risc a datoriei atingând nivele record, a fost fundalul unei campanii electorale marcate de mesajul potrivit căruia programele sunt inutile, iar deciziile politice vor fi impuse din exterior.

Rajoy nu este totuşi un novice în politică: la 56 de ani, a fost de mai multe ori ministru sub José María Aznar (1996-2004). Numit “drumeţul liniştit” de La Vanguardia, probabilului viitor şef al guvernului i-ar lipsi totuşi charisma:

Rajoy este un politician de combustie lentă, un adept al legalităţii care nu a călcat niciodată pe cineva pe picioare pentru a-şi atinge scopul. Criticii săi acuză profilul moderat, trecerea prin patru ministere fără a lăsa urme, tăcerile sale şi personalitatea alergică la conflicte.

Cât despre Rubalcaba, în vârstă de 60 de ani, şi el de mai multe ori ministru, acesta plăteşte imaginea proastă a predecesorului său în fruntea PSOE, şeful guvernului la final de mandat José Luis Rodríguez Zapatero. Conform El Mundol, Rubalcaba se găseşte în faţa “unei provocări imposibile”. Iată de ce poate să aspire “cel mult la obţinerea unui rezultat demn, sau în cel mai bun dintre cazuri, la evitarea majorităţii absolute a PP. El se mulţumeşte cu salvarea proiectului [PSOE] şi cu cimentarea casei socialiştilor pentru a rezista intemperiilor”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect