Spania în stradă

Victime ale şomajului, ale balonului imobiliar şi ale creditelor bancare prea uşor acordate, mii de familii trebuie să-şi abandoneze locuinţele. Un sindrom al crizei care loveşte Regatul, dar şi al unui sistem de creditare, la limita escrocheriei, potrivit unor experţi.

Publicat pe 2 decembrie 2011 la 15:47

Nu sunt cerşetori, nici drogaţi, nici imigranţi “fără acte”. Cei “fără cămin” se extind ca o pată de ulei pe tărâmul spaniol. Şi-au pierdut slujba, casa, mobilele, iluziile, speraţa. În schimb, trăiesc cu o datorie ce se ţine ca scaiul de ei şi îi va însoţi tot restul vieţii.

Oricât de paradoxal ar putea părea, cel mai rău nu este că rămân fără locuinţă ci ceea ce urmează. “Mă condamnă pentru tot restul vieţii să nu am nicio proprietate pe numele meu. Nu voi putea încasa un salariu sau avea un contract de telefon sau să-mi cumpăr o maşină sau să plătesc o chirie dacă nu vreau să mi le confişte”, se plânge Elena Parrondo alături de soţul său, din apartamentul pe care sunt pe cale să-l părăsească în localitatea madrilenă Meco.

Fără bani de pâine

Singurul delict pe care l-a comis acest cuplu care face parte din clasa mijlocie este că a ajuns în şomaj. Soţul ei avea un salariu bun în construcţii, dar în noiembrie 2010 a fost concediat. A venit o zi în care această femeie de 42 de ani nu îşi mai putea hrăni cei patru copii şi a luat o decizie drastică: să nu mai plătească ipoteca.

Pe 11 februarie nu mai aveam bani nici pentru a cumpăra pâine. Cu cei 1000 de euro pentru şomaj, nu puteam suporta ipoteca de 680 de euro a apartamentului. Ne-am gândit mult şi am decis să nu mai plătim rata”, spune cu aplomb. A încercat să renegocieze cu banca dar nu a fost posibil. De atunci, supravieţuieşte sub ameninţarea jugului ordinului de părăsire a locuinţei.

Newsletter în limba română

Nu e nicio plăcere să te arunce în stradă cu doi copii minori. Dacă nu plătim ipoteca nu e dintr-un capriciu, ci pentru că nu putem. Băncile ar trebui să fie mai conştiente de situaţia familiilor. Obţin mii de locuinţe care apoi rămân goale”, insistă Elena.

Pe Platforma celor Afectaţi de Ipotecă, se cenzurează un sistem care condamnă la marginalizare şi la excluziune socială mii de familii: “A existat o gestionare nesăbuită a riscului din partea instituţiilor bancare care au utilizat o supraevaluare a locuinţelor astfel încât datornicul să creadă în aparenţă că va putea să răspundă pentru datorie cu bunul său”, afirmă Rafael Mayoral, consilier juridic al sus-citatei Platforme.

Licitaţii fără niciun rezultat

Când nu se mai plăteşte ipoteca, locuinţa este scoasă la licitaţie potrivit evaluării din contract. În majoritatea cazurilor, aceste licitaţii rămân fără rezultat pentru că preţul nu poate să coboare sub 70% din valoarea bunului ipotecat în prima licitaţie nici sub 60% când şi-l adjudecă banca. Atunci, instituţia financiară rămâne cu locuinţa iar executarea ipotecară continuă pentru restul datoriei.

În multe situaţii, datoria finală a datornicului o depăşeşte pe cea iniţială, chiar dacă cel care a făcut ipoteca nu mai are locuinţa: “Continuă să ne ceară la nesfârşit datoria, nouă şi garanţilor noştri pentru tot restul vieţii. Această presupusă solvenţă a sistemului financiar spaniol este fundamentată pe sclavagismul datornicului în faţa instituţiei financiare având în vedere că vom răspunde cu bunurile noastre prezente şi viitoare pentru tot restul vieţii”, argumentează Mayoral.

Nici băncile nu sunt satisfăcute de situaţia creată, dat fiind că afacerea lor nu constă în a rămâne cu bunuri imobiliare. “Pentru o bancă responsabilitatea numărul unu este să încaseze creditul, pentru că acea sumă este oferită cu banii de la alte persoane care fac depozite. Era greu de prevăzut că oamenii nu urmau să înapoieze creditele”, asigură un purtător de cuvânt al unei bănci.

De la vis, la coşmar

Lino Samuel Moreno a suferit pe propria-i piele licitarea locuinţei sale. Proprietatea sa a dispărut ca şi visul său de a trăi în Spania un “Eldorado european”. Acest ecuadorian niciodată nu s-a gândit că visul său se va transforma într-un adevărat coşmar. A aterizat în ţara noastră prin 2002. În 2006, cu toate actele în regulă, a decis să facă un pas înainte şi să-şi cumpere o locuinţă în localitatea madrilenă Valdemoro.

Totul mergea ca pe roate până când în 2008 a rămas fără slujbă. De atunci nu a reuşit să lucreze mai mult de patru luni consecutiv. Nu a mai plătit prima rată a apartamentului, apoi a doua şi a treia…

A încercat în van să renegocieze modul de plată , dar pe 7 octombrie a primit temuta scrisoare de la judecătorie care îl anunţa că trebuie să părăsească locuinţa: “La zece dimineaţa a venit poliţia ca să ne spună să plecăm. O ţineam în braţe pe soţia mea. Atunci, ne-au sunat de la judecătorie şi ne-au spus că ne mai dădeau un răgaz de trei luni, dar că nu mai aveam mobilele”, povesteşte cu voce întretăiată Lino, care acum trăieşte într-o casă închiriată în Valdemoro, datorită primăriei, pentru care plăteşte 450 de euro pe lună.

Ca acestea există mii de cazuri şi Platforma Afectaţilor de Ipotecă consideră că este o situaţie complet nedreaptă şi cere să se investigheze formulele de atragere şi contractare ipotecară, care câteodată sunt aproape de şarlatanie, potrivit acesteia.

Împrumuturile ipotecare au servit drept pârghie pentru creşterea artificială a preţului unui bun de primă necesitate cum este locuinţa şi aici există nişte responsabili. Trebuie să existe o compensaţie pentru victime şi nu contrariul ei. Cerem o modificare a legilor ipotecare pentru a exista dreptul la predarea bunului în schimbul datoriei şi aceasta să se anuleze o dată pentru totdeauna”, explică Rafael Mayoral

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect