Alegeți o limbă
Imediat după miezul nopţii, în noaptea din 27-28 ianuarie, preşedintele Hosni Mubarak a ordonat furnizorilor de acces să blocheze Internetul. Egiptul nu a fost total rupt de lume numai datorită unui singur cablu în adâncul Mediteranei: cel care permitea bursei de valori din Cairo să rămână deschisă.
Chiar şi reţeaua de telefonie mobilă a fost oprită, toate acestea pentru a izola egiptenii şi de a împiedica organizarea "zilei mâniei", în care sute de mii de oameni trebuiau să se îndrepte spre Piaţa Tahrir, după rugăciunile de vineri, pentru a protesta împotriva dictaturii.
Christopher Kullenberg stătea în faţa computerului său într-o cameră de cazare studenţească din Göteborg. Ziua, el este doctorand în teoria ştiinţei la Universitatea din Göteborg, iar noaptea ciber-militant. El face parte din nucleul unui grup de hackeri şi activişti (hacktivişti) împrăştiaţi în toată Europa şi reuniţi sub numele de Telecomix. Pe ecranele lor, ei au trăit în direct blocarea conexiunilor Internet egiptene. Christopher Kullenberg era în plin chat cu un contestatar egiptean când comunicaţia a fost întreruptă. Ce era de făcut?
Pe chat-ul Telecomix, replicile se schimbau cu viteza fulgerului. O antenă a fost ridicată în Belgia, în speranţa de a intra în contact cu radioamatori egipteni - dar tot ceea ce hackerii au reuşit să capteze au fost undele radio ale armatei egiptene.
Telecomix, o reţea în mişcare
Membrii Telecomix au avut apoi ideea de a recupera vechi modem-uri de pe vremea când comunicaţiile cibernetice treceau prin liniile de telefonie fixă şi chiar au obţinut ajutorul unui furnizor de acces francez, care le-a pus la dispoziţie stocul său de vechi modem-uri şi le-a deschis conexiuni gratuit. După ce materialul a fost livrat, au trimis prin fax numerele de telefon şi instrucţiunile despre cum să se conecteze.
Vreo cincizeci de egipteni au fost astfel în stare să se conecteze la Internet atunci când reţeaua era oficial suspendată. Ceea ce este puţin dintr-o populaţie de 80 milioane. Dar suficient pentru a obţine informaţii de la militanţii din ţară atunci când forţele de securitate ale lui Mubarak au luat cu asalt piaţa Tahrir, câteva zile mai târziu.
La acea vreme, Christopher Kullenberg şi prietenii săi practic nu au putut dormi timp de mai multe zile. Telecomix fusese înfiinţată în aprilie 2009 cu ocazia unei petreceri organizată la el acasă. Iniţial, erau doar zece. Ei se întâlniseră la procesul site-ului Pirate Bay şi îşi făceau atunci griji despre introducerea "pachetului telecomunicaţiilor" [reglementările europene privind telecomunicaţiile] în discuţie la Bruxelles, care ameninţa dreptul la un web liber şi deschis tuturor.
Şansele pentru mobilizarea opiniei publice privind o problemă atât de marginală precum neutralitatea reţelei erau considerate ca fiind destul de slabe. Telecomix a încercat deci să facă presiuni direct asupra asupra celor care decid. Grupul a creat un site pe care dădea numerele de telefon ale deputaţilor europeni şi-i încuraja pe utilizatorii web să-i sune. "Găsisem o modalitate de a scurt-circuita procesul politic", se felicită Christopher Kullenberg.
Uimiţi, când s-au întors acasă parlamentarii au povestit cum alegătorii au început brusc să-i sune la Bruxelles pentru a discuta despre Internet. De atunci, UE a devenit principala ţintă a Telecomix, care încearcă să ajungă cât mai sus posibil în ierarhia europeană. Titlul universitar al lui Christopher Kullenberg dă organizaţiei o oarecare legitimitate pe lângă actorii politici.
Gaura neagră a ciberpoliticii
Activistul împarte un birou mic cu doi alţi doctoranzi în fosta Curte de Apel în Göteborg, o veche clădire de cărămidă. "Manifestul ciber-politic", prima şi pentru moment unica sa carte (nu înca tradusă în limba română), publicată cu şase luni înainte de începuturile primăverii arabe, este undeva printre teancurile de cărţi împrăştiate pe biroul lui. El este presupus să-şi termine ultimele capitole ale tezei sale, dar pe ecranul computerului defilează chat-ul Telecomix.
Christopher Kullenberg s-a născut în 1980 în micul oraş Bodafors, în zona religioasă a regiunii Småland [în sudul Suediei], de unde, după adolescenţă, îşi va lua zborul spre Universitatea din Göteborg, şi spre libertate. Acolo, el îşi va petrece majoritatea timpului în biblioteca universităţii. Urmează un dublu cursus, obţine nota maximă la examene. Devine doctorand.
Şi apoi este absorbit în gaura neagră a ciberpoliticii. Exact în momentul raidurilor poliţiei împotriva site-ului Pirate Bay şi a creării Partidului Piraţilor. Ce-l interesează atunci pe Christopher Kullenberg nu este descărcarea de muzică gratuită, ci ceea ce se întâmplă cu Web-ul, infrastructura comună a libertăţii noastre de exprimare. Pentru politicieni - el a rostit recent un discurs în faţa Consiliului Europei la Viena - el este "ciberactivistul cu piercing". Pentru cultura hackerilor, este un filozof care, la urma urmei, este mult mai versat în literatură decât în tehnică. În calitate de specialist al teoriei ştiinţifice, el a fost recent în Piaţa Tahrir din Cairo, în mijlocul gazelor lacrimogene, invitat de Ambasada Suediei pentru a vorbi în faţa unor bloggeri.
Christopher Kullenberg aduce a profesor de modă veche blocat într-o eră digitală, cu o capacitate specială de a traduce o tehnologie complexă într-o politică pe înţelesul tuturor. Telecomix este doar un mijloc printre multe altele. El este de asemenea un membru activ al grupului Julia, un think tank care operează în favoarea unui web liber şi deschis tuturor. Şi a lansat o revistă ştiinţifică despre teoriile rezistenţei.
Nici Casandră, nici tehnofil, doar un ciber-activist realist
Pretutindeni, mesajul este acelaşi: "Încerc să traduc în politică o practică existentă". El nu face parte nici dintre Casandre, dintre prevestitorii de rău, şi nici dintre tehnofili. Nici dintre cei care susţin că ne îndreptăm inexorabil spre o societate poliţienească, sau cei care susţin că răspândirea fibrei optice va fi neapărat însoţită de o consolidare a democraţiei în lume.
În sine, internetul nu este democratic. Christopher Kullenberg este primul care recunoaşte că, într-o mare măsură, reţeaua este astăzi controlată de o mână de companii multinaţionale al căror obiectiv principal este de a limita comunicaţiile la serviciile lor comerciale. Ceea ce nu-l împiedică să vadă în progresele tehnologiei un mare potenţial pentru democraţie. Christopher Kullenberg îşi închide "manifestul ciber-politic" cu aceste cuvinte: "Un stat care nu este în stare să se asigure că cetăţenii săi pot comunica liber nu merită numele de democraţie".
