Întrevedere: George Steiner, o anumită idee a cunoaşterii

George Steiner în 2006.
George Steiner în 2006.
30 decembrie 2011 – Télérama (Paris)

Literatură, filosofie, ştiinţe: astăzi, instrumentele noastre de înţelegere a lumii se dezvoltă separat, regretă acest cunoscut intelectual şi umanist. Şi totuşi cultura este ceea ce ne salvează, în special în Europa. excerpts.

Nietzsche, Heraclit şi Dante sunt eroii noii sale cărţi, "Poezia gândirii" (nu înca tradusa în limba română), dar ei vor aştepta un pic. George Steiner ne primeşte în casa lui din Cambridge cu o anecdotă poznaşă, între o felie de cozonac şi o cafea: în primele zile ale Eurostar-ului, el propunea să dea un şiling primului copil care va vedea un peşte în tunelul sub Mânecă. "Părinţii au fost îngroziţi!" se amuză profesorul de literatură comparată. Acest amestec de ştrengărie şi de erudiţie, de inteligenţă şi de bunătate, îl caracterizează bine pe George Steiner. Născut în 1929 la Paris, din mamă vieneză şi dintr-un tată ceh care a presimţit ororile naziste, acest maestru care nu poate fi ocolit, poliglot, a descifrat Homer şi Cicero la o vârstă fragedă, sub ochiul atent al tatălui său, un mare intelectual evreu, amator de artă şi de muzică, care căuta să trezească în el dascălul (sensul propriu al cuvântului "rabin"). În 1940 familia se îmbarcă spre New York pe ultimul vapor care pleca din Genova. După studii la Chicago şi apoi la Oxford, Steiner se alătură redacţiei ziarului The Economist, din Londra. El traversează din nou Oceanul Atlantic pentru a-l intervieva pe Oppenheimer, inventatorul bombei atomice, care îl aduce ulterior la Institutul din Princeton. Acesta este "punctul de cotitură" al vieţii sale.

În timp ce îşi publică marile sale cărţi, "Tolstoy or Dostoevsky: An Essay in Contrast" (1960, nu înca tradusa în limba româna), "Maeştri şi discipoli", "Moartea tragediei", "Procesul de la San Cristóbal", "Errata. O autobiografie" (toate la editura Humanitas), "După Babel, Heidegger" (1978) etc, adeseori rezultate din materialul cursurilor sale, el a fondat Colegiul Churchill din Cambridge, a devenit critic literar pentru The New Yorker şi s-a alăturat Universităţii din Geneva. Întâlnire cu un mare umanist european, ale cărui reflexii au făcut ocolul lumii.Europa trece printr-o criză profundă.

Vi se pare posibilă o eventuală prăbuşire?

În starea sa actuală, este posibil. Dar o vom scoate la capăt într-un fel sau altul. Ironia este că Germania ar putea domina din nou. Să ne amintim. Între august 1914 şi mai 1945, Europa, de la Madrid la Moscova, de la Copenhaga la Palermo, a pierdut aproape 80 de milioane de oameni în războaie, deportări şi lagăre de exterminare, foamete, bombardamente. Minunea este că a reuşit să supravieţuiască. Dar însănătoşirea ei a fost doar parţială. Europa trece astăzi printr-o criză dramatică; ea este pe cale să-şi sacrifice o generaţie, cea a tinerilor săi, care nu cred în viitor. Când eram tânăr, existau tot felul de speranţe: comunismul, şi încă cum! Fascismul, care reprezintă de asemenea o speranţă, nu trebuie uitat. Exista de asemenea, pentru evrei, sionismul. Exista, exista, exista... Toate acestea, nu le mai avem. Iar dacă nu eşti înflăcărat în tinereţe de o speranţă, oricât de iluzorie ar fi, ce mai rămâne? Nimic. Marele vis mesianic socialist a dus la gulag şi la François Hollande – îi iau numele drept simbol, nu-l critic personal. Fascismul a condus în infern. Statul Israel trebuie să supravieţuiască, dar naţionalismul lui este o tragedie, profund contrar geniului evreiesc, care este cosmopolit. Eu vreau să fiu rătăcitor. Trăiesc după motto-ul lui Baal Shem Tov, mare rabin din secolul al optsprezecelea: "adevărul este întotdeauna în exil".

Mondializarea nu favorizează oare această rătăcire?

Nu a existat niciodată o astfel de compartimentare geografică. Când plecai din Anglia, puteai merge în Australia, India, în Canada; astăzi nu mai există permis de muncă. Planeta se închide. În fiecare noapte, sute de persoane încearcă să ajungă în Europa din Maghreb. Planeta este în mişcare, dar spre ce? Îngrozitoare este astăzi soarta refugiaţilor. Mi s-a făcut onoarea, în Germania, a unui mare discurs în faţa guvernului. L-am terminat astfel: "Doamnelor şi domnilor, toate stelele devin acum galbene".

Vă simţiţi totuşi încă european?

Europa rămâne locul masacrului, al incomprehensibilului, dar şi al culturilor pe care le iubesc. Îi datorez totul, şi vreau să fiu acolo unde-mi sunt morţii. Vreau să stau aproape de Shoah, unde-mi pot vorbi cele patru limbi pe care le cunosc. Aceasta este odihna mea, bucuria mea, plăcerea mea. Am învăţat italiană după engleză, franceză şi germană, cele trei limbi ale copilăriei mele. Mama mea începea o frază într-o limbă şi termina în alta, fără să-şi dea seama. Nu am avut o limbă maternă propriu-zisă, dar, contrar credinţei populare, este un caz destul de comun. În Suedia, se vorbeşte finlandeză şi suedeză, în Malaezia, se vorbesc trei limbi. Această idee a unei limbi materne este foarte naţionalistă şi romantică. Multilingvismul meu mi-a permis să predau, să scriu "După Babel": o poetică a vorbirii şi a traducerii, şi să mă simt oriunde ca la mine acasă. Fiecare limbă este o fereastră deschisă asupra lumii. Şi când mă gândesc la Maurice Barrès şi la înrădăcinarea lui! Copacii au rădăcini, eu am picioare, şi o uriaşă evoluţie, credeţi-mă!

Literatura şi filosofia mai sunt încă ele complice în ziua de astăzi?

Ambele forme par a fi ameninţate. Literatura a ales domeniul micilor relaţii personale. Ea nu mai ştie să abordeze marile teme metafizice. Nu mai avem niciun Balzac, sau Zola. Niciun domeniu nu scăpa acestor genii ale comediei umane. Proust a creat de asemenea o lume inepuizabilă, şi "Ulise", de James Joyce este încă foarte aproape de Homer... Joyce este puntea între cele două lumi mari, cea clasică şi cea a haosului. Odinioară, filosofia se putea de asemenea considera universală. Întreaga lume era deschisă gândirii lui Spinoza. Astăzi, o mare parte a universului ne este închisă. Lumea noastră se micşorează. Ştiinţele ne-au devenit inaccesibile. Cine mai poate înţelege ultimele aventuri ale geneticii, astrofizicii, biologiei? Cine le poate explica profanului? Domeniile cunoaşterii nu mai comunică între ele, scriitorii şi filosofii sunt acum incapabili să ne facă să înţelegem ştiinţa. Ştiinţa se deosebeşte totuşi prin imaginaţia ei. Cum poţi pretinde a vorbi despre conştiinţa umană, lăsând deoparte expresia ei cea mai îndrăzneaţă, cea mai imaginativă? Mă sperie ceea ce înseamnă a fi "literat" astăzi – "to be literate", expresia este şi mai puternică în limba engleză. Se poate a fi literat fără a înţelege o ecuaţie neliniară? Cultura este în pericol de a deveni provincială. Poate că ar trebui să regândim întreaga noastră concepţie a culturii. Vreau să vă povestesc o experienţă care m-a emoţionat foarte mult: într-o seară, unul dintre colegii mei de la Cambridge, un Premiu Nobel, o persoană încântatoare cu care cinam, mi-a cerut să-l ajut pe un text de Jacques Lacan din care nu înţelegea nimic. Modestia unui mare om de ştiinţă în comparaţie cu orgoliul, îngâmfarea, maeştrilor noştri bizantini ai obscurităţii...

Credeţi că noile tehnologii pun în pericol "tăcerea" şi "intimitatea" necesare pentru a deveni un tot cu marile opere...?

Da, calitatea tăcerii este organic legată de cea a limbii. Dumneavoastră şi cu mine stăm aici, în această casă înconjurată cu o grădină, unde nu există alt sunet decât conversaţia noastră. Aici pot lucra, pot visa, pot să încerc să gândesc. Tăcerea a devenit un lux imens. Oamenii trăiesc în gălăgie. Nu mai există noapte în oraşe. Tinerii se tem de tăcere. Ce se va alege de lecturile serioase şi grele? Se poate citi o pagină din Platon cu un Walkman pe urechi? Aceasta mă sperie mult. Noile tehnologii au transformat dialogul cu cartea. Ele scurtează, simplifică, conectează. Mintea este "cablată". Nu se mai citeşte în acelaşi fel astăzi. Fenomenul "Harry Potter" pare a fi o excepţie. Toţi copiii de pe Pământ, copilul eschimos, copilul zulu, citesc şi recitesc această saga extrem de englezească cu un vocabular bogat şi o sintaxă ultra sofisticată. Este formidabil. Cartea este un mare apărător al vieţii private. Anglia este încă o ţară a "intimităţii". Ceea ce poate avea unele părţi absurde: putem avea vecini timp de cincizeci de ani şi să nu fi schimbăm cu ei un singur cuvânt. Acest cult al "vieţii private"are o imensă valoare politică: este o capacitate de rezistenţă.

Nu vă consideraţi a fi un creator?

Nu, nu trebuie confundate funcţiile. Chiar şi criticul, comentatorul, exegetul cel mai talentat se află la ani lumină de creator. Noi nu înţelegem încă bine sursele intime ale creaţiei. De exemplu, suntem la Berna, cu ani de zile în urmă... Copii pleacă la un picnic împreună cu învăţătoarea lor, care îi pune în faţa unui viaduct. Ei desenează, învăţătoarea se uită peste umărul unui copil; el a pus bocanci stâlpului! Toate viaductele, din acea zi, pot să meargă. Acest copil era Paul Klee. Creaţia schimbă tot ceea ce este contemplat, câteva trăsături sunt suficiente unui creator pentru a ne face să vedem ceea ce era deja acolo. Ce mister declanşează creaţia? Am scris "Grammars of Creation" (2001; Gramatici ale creaţiei, trad. rom. în pregătire la Editura Humanitas) pentru a înţelege. La sfârşitul vieţii mele, tot nu înţeleg.

A înţelege, poate însemna a trece pe lângă artă?

Într-un sens, mă bucur că nu înţeleg. Imaginaţi-vă o lume în care neurochimia ar explica arta lui Mozart... Este posibil de conceput aşa ceva şi acest lucru mă sperie. Maşinile sunt deja interactive cu creierul: calculatorul şi rasa umană lucrează împreună. S-ar putea de altfel ca într-o bună zi istoricii să-şi dea seama că cel mai important eveniment al secolului XX nu a fost războiul, şi nici crahul financiar, ci seara în care Kasparov, jucătorul de şah, a pierdut partida împotriva unei mici cutii de metal. Şi a spus: "Maşina nu a calculat, dar a gândit" . Când am văzut asta, le-am cerut părerea colegilor mei de la Cambridge, care sunt regii ştiinţei. Ei au spus că nu ştiau dacă gândirea nu era un calcul. Este un răspuns înfricoşător! Acea mică cutie va putea într-o bună zi compune muzică?

Factual or translation error? Tell us.