Croaţia: Spre Uniune fără entuziasm

20 ianuarie 2012 – Tportal (Zagreb)

Pe 22 ianuarie, Croaţia va trebui să ratifice, prin referendum, tratatul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Dar, în contextul integrării într-o Uniune Europeană aflată în criză, campania premergătoare referendumului a fost marcată de dubii şi de o nouă retorică naţionalistă.

După semnarea Tratatului de aderare a Croaţiei la UE [9 decembrie 2011], cel mai frumos, cel mai înduioşător şi cel mai original mesaj de bun venit nu a venit de la Zagreb sau de la Bruxelles, ci din Polonia. Pe YouTube, mulţi polonezi, în special tineri, au urat "bine aţi venit!" croaţilor, fără ipocrizie sau fals patos, într-o atmosferă de bucurie spontană [dacă "da" câştigă la referendumul din 22 ianuarie, Croaţia va intra în UE pe 1 iulie 2013]. Polonezii au dovedit astfel că Europa de astăzi, zguduită de criză, îndoieli şi diviziuni, poate şi trebuie să fie o Europă a valorilor comune, a bucuriei şi speranţei. Bruxelles a întins mâna Croaţiei, dar Polonia a învigorat sufletul croat.

Polonezii intraseră şi ei în Europa nutrind multe temeri, de exemplu cea a pierderii suveranităţii şi a distrugerii agricultorilor. Ca şi în Croaţia, Biserica Catolică poloneză a propovăduit pentru Europa, cu teamă abia disimulată că marile ţări vecine se vor apuca să schimbe trecutul şi viitorul ţării. Dar din contră, Polonia a arătat că se poate reuşi aderarea la UE într-un moment în care majoritatea ţărilor cele mai mari, mai bogate şi puternice, trec printr-o criză profundă. Polonia a rămas Polonia şi a devenit Europa. Nu a fost necesar de a crea o nouă Euroslavie în Balcani pentru ca Croaţia să-şi obţină biletul de intrare în UE.

Croaţii, mai eurofili decât europenii

Calea negocierilor de aderare, lungă şi dureroasă, a fost pietruită cu prejudecăţi, preconcepţii, temeri şi ignoranţă, cu jocuri pe tema catastrofistă, xenofobă, naţionalistă şi provincială, dar şi pe tema cosmopolită şi supranaţională. Astfel, fostul preşedinte Tudjman (Franjo Tudjman, primul preşedinte al Croaţiei independente 1990-1999), care pleda pentru Europa, a trântit uşa într-un exces de orgoliu refuzând să se alăture Grupului de la Vişegrad (format din Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă), considerând că Croaţia nu avea nevoie să se alieze cu foştii sateliţi ai Rusiei. Alţii, în schimb, precum fostul prim-ministru Ivo Sanader, au fost dispuşi să accepte orice pentru a accelera aderarea, cu preţul de a face promisiuni false, precum cele potrivit cărora Croaţia urma să intre în UE împreună cu Bulgaria şi România.

Europa nu mai tolerează aderarea ieftinită, dar nici nu a "duşmănit tot ce era croat", cum încearcă să creadă unii. Această Europă s-a străduit să pacifice butoiul cu pulbere din Balcani, dar nu a ezitat să recunoască realizările fiecărei ţări pe calea respectării condiţiilor cerute. După Slovenia, Croaţia este cea care s-a ancorat cel mai repede în portul european, fără a-şi aştepta vecinii.

Europa de astăzi nu este un paradis. În contextul crizei, chiar şi ţările cele mai mari, cum ar fi Germania sau Franţa, au acceptat să se lipsească de o parte din suveranitatea lor. În această Europă, nimeni nu pledează pentru reconstruirea unei noi Iugoslavii, nici pentru învierea comunismului. În această Europă, limba croată este recunoscută ca limbă oficială, şi Zagreb are dreptul să ceară protecţia a tot ce ţine de patrimoniul său, de tradiţia sau de particularităţile sale.

O elită eliberată de concepte tudjmaniste

După semnarea tratatului de aderare, multe mituri naţionaliste s-au prăbuşit iar prejudecăţile regionale au devenit fără rost. Referendumul este pregătit fără bagaj de minciuni, dar cu unele noi întrebări puse de tânăra elită intelectuală, liberată de miturile tudjmaniene. Şi totuşi, aceasta propune răspunsuri care nu sunt mai puţin periculoase.

În generalizările sale simpliste, această elită afirmă că Europa şi-a trădat de mult timp principiile, şi chiar că s-a balcanizat cu mult timp înainte ca Balcanii să devină europeni, precum şi Croaţia s-a balcanizat înainte de a deveni europeană. În acest curent de gândire, nu mai avem nevoie de această Europă înfundată într-o criză economică, nici de cea a valorilor, care nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost cândva. Cu alte cuvinte, se cere o Europă perfectă pentru o Croaţie care este ea-însăşi departe de acest ideal.

Aceşti noi croaţi "ireproşabili" par a fi mai aroganţi decât francezii, mai încăpăţânaţi decât englezii şi mai iresponsabili decât grecii. Ei nu-şi vor cere niciodată scuze pentru profeţiile lor ratate, dar sunt dispuşi să condamne Croaţia întreagă la un viitor steril considerându-se ei-înşişi ca fiind mai europeni decât Europa. Odinioară, ne lăudam de a fi "cel mai vechi popor al Europei"; astăzi, suntem mândri de a fi "poporul cel mai exigent".

Factual or translation error? Tell us.