Alegeți o limbă
Acesta este momentul în care trebuie să ne întoarcem şi să ne confruntăm cu noi înşine. Aici, pe coridoare de plastic şi printre tarabe aglomerate, printre texte de nepătruns şi proceduri destructive, omenirea decide asupra a ceea ce este şi a ceea ce aceasta va deveni. Se va decide dacă vom continua să trăim ca şi până acum, până când în locul caselor nostre nu va mai fi decât un loc pustiu, ori ne oprim şi începem să ne redefinim. Această adunare nu este doar despre schimbările climaterice. Este o adunare despre noi.
Oglinda de la Copenhaga
Adunarea de la Copenhaga ne confruntă cu tragedia noastră primordială. Noi suntem maimuţa universală, echipată cu ingenuitate şi agresiune pentru a nimici mai multă pradă decât are nevoie, gata să năvăleasca noi teritorii, hotărâtă să sfideze constrângerile naturale. Pe de altă parte premisa summitului este faptul că epoca eroismului s-a sfârşit. Am intrat în epoca acomodării. Nu mai putem trăi fără restricţii. În tot ceea ce facem trebuie să ne gândim la vieţile celorlalţi, la precauţii, constrângeri, meticulozitate. Nu mai putem trăi în prezent, dacă nu există un mâine.
Aceasta nu este doar o întâlnire cu privire la gazele cu efect de seră care pătrund în atmosferă. Este, de asemenea, o bătălie între două puncte de vedere asupra lumii. Oameni supăraţi care încearcă să ne devieze de la obţinerea unui acord, şi toate restricţiile în calea îndeplinirii acestuia, au înţeles acest lucru mai bine decât noi. O nouă mişcare, mult mai vizibilă în America de Nord şi Australia, dar se pare că mai nou este prezentă peste tot, spune că ai dreptul să te amesteci în vieţile altora ca şi cum acest lucru ar face parte din drepturile omului. Nu există constrângeri legate de impozite, legi în privinţa armelor, reglementări legate de sănătate şi securitate şi în special, restricţii legate de mediu. Se ştie că combustibilii fosili au gratifiat maimuţa universală mult peste visele ei paleolitice. Pentru un moment, unul minunat, aceştia ne-au permis să trăim fără a avea nici o grijă.
A trăi sau nu o ultimă aventură?
Omenirea nu mai este de mult împărţită între conservatori şi liberali, reacţionari şi progresişti. Astăzi linia de bătaie este desenată între expansionişti şi restrictivi, între cei care cred că nu trebuie să existe piedici şi cei care cred că trebuie să trăim între anumite limite. Vicioasa bătălie dintre verzi şi cei care neagă schimbările climatice tocmai a început. Acest război va deveni cu atât mai urât cu cât oamenii se vor răzvrăti împotriva limitelor cerute de decenţă.
Deşi delegaţiile sunt conştiente de nivelul lor de responsabilitate, eu încă cred că acestea sunt capabile să ne trădeze. Toată lumea vrea să trăiască ultima aventură. Cu greu vreuna dintre părţile oficiale ar putea accepta implicaţiile unui trai fără mijloace, a unui trai în care să îl ai pe "mâine" în minte. Va exista întotdeauna, îşi spun lor însuşi, o altă frontieră, o altă cale de a scăpa de restricţiile existente. Creşterea economică este formula magică care permite ca conflictele noastre să rămână nerezolvate. În timp ce economiile cresc, justiţia socială nu este necesară, se spune, ca şi cum viaţa ar putea fi îmbunătăţită fără redistribuire. În timp ce economiile se dezvoltă, ne putem cumpăra singuri soluţia rezolvării problemei.
Negociatorii oraşelor de plastic nu sunt serioşi în privinţa problemei shimbării climatului. Dar mai există un lucru important nemenţionat aici : furnizorii. Multe dintre naţiunile lumii, prezente la Copenhaga, au două politici în ceea ceea ce privesc combustibilii fosili. Una, are rolul de a minimiza cererea, încurajându-ne să reducem consumul. Cealaltă este de a maximiza furnizarea de combustibili, prin încurajarea companiilor de a extrage din pământ cât de mult se poate.
Noi ştim, din paginile publicate în Nature, în luna aprilie, că putem utiliza maxim 60% din rezervele curente de cărbune, petrol şi gaze, dacă temperatura medie a globului nu creşte cu mai mult de două grade. Putem arde mult mai puţin dacă, cum multe din ţările sărace insistă astăzi, căutăm să prevenim o creştere a temperaturii cu mai mult de 1,5 grade C. Dar capturarea şi depozitarea combustibililor necesită doar o mică fracţiune de carbon. Există două concluzii evidente : guvernele trebuie să decidă dacă rezervele de combustibili fosili existente trebuie lăsate în pământ sau dacă trebuie să introducă un moratoriu mondial privind prospectarea de noi rezerve. Nici una din aceste propuneri nu a fost luată în discuţie.
SONDAJ
Europa Centrală nu se teme de încălzire
Problema încălzirii climatice lasă indiferentă Europa centrală, cu excepţia maghiarilor, scrie săptămânalul ceh Respekt. Potrivit unei recente anchete Eurobarometru, "doar 30 % din polonezi sunt de părere că climatul poate fi o problemă, în timp ce slovacilor le e frică ceva mai mult (41%), dar asta pentru că nu îl au pe Vaclav Klaus [climato-scepticul preşedinte ceh] şi că locuiesc în apropierea maghiarilor care suferă, ei, de o secetă accentuată care alterează recolta lor de toamnă". Procentul de maghiari care şi-au exprimat frica faţă de climat (52 %) este superior mediei europene (47 %).
Europenii de Est sunt cu mult mai preocupaţi de starea economiei. 68 % din lituanieni şi 71 % dintre bulgari se tem de "o recesiune mondială importantă". Cehii (63 %) se tem mai mult din cauza banilor decât din cauza climatului, chiar dacă situaţia lor economică este cu mult mai gravă, notează Respekt. "Ungurii, care ar avea motive de îngrijorare, sunt mai optimişti decât cehii (48 % de îngrijoraţi), slovacii sunt pe aproape (47 %) iar polonezii nu se tem deloc de criza mondială (25 % se tem de o recesiune)".
