Revoluţia confiscată

Într-un articol intitulat "Revoluţia română din 1989, încă neterminată", Cristina Dobreanu schiţează succint tabloul ultimilor 20 de ani ai României, plecând dintr-un anume 16 decembrie la Timişoara, când mai mulţi enoriaşi s-au strâns în jurul casei pastorului Laszlo Tökes, până în zilele noastre, decembrie 2009.

Pentru semnatara articolului din România Liberă, "la 20 de ani de la căderea regimului comunist, Romania încă nu a clarificat ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989". Căci, "foştii colaboratori ai Securităţii au rămas în mare parte nedeconspiraţi fie pentru că dosarele lor nu au fost predate în întregime Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fie, atunci când existau, pentru că această instituţie a fost lipsită de mecanismele necesare pentru a da un verdict clar în cazul lor. Dosarul Revoluţiei şi cel al mineriadelor sunt încă nefinalizate. Ion Iliescu, acuzat de propagandă pentru război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură in dosarul mineriadei din 13-15 iunie, a fost scos de sub urmărire penală în iunie 2009. La rândul lor, generalii Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu au fost condamnaţi la 15 ani de inchisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timisoara, însă hotărârea a fost contestată şi se află şi acum pe masa judecătorilor. Mai mult, raportul de condamnare a comunismului a venit abia la 16 ani de la căderea regimului totalitar".

Ultimul discurs al lui Ceauşescu, în 21 decembrie 1989 la Bucureşti

Articolul preia declaraţiile lui Nestor Ratesh, fost director al postului de radio Europa Liberă, ca şi cele ale lui Marius Oprea, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România, pentru a ilustra de fapt o teză care primeşte din ce în ce mai multă importanţă în ultimii ani: revoluţia română nu este încă terminată deoarece foştii securişti ocupă încă posturi importante în Stat, deoarece România nu a avut o lege a lustraţiei, deoarece "noua putere s-a legitimat, imediat după 1989, prin violenţă", deoarece, aşa cum afirmă Oprea, "foştii activişti de partid s-au regrupat rapid în Frontul Salvării Nationale, care a reprezentat o lovitură de stat aplicată Revoluţiei". Problema cea mare este faptul că "la douăzeci de ani de la căderea comunismului, România nu şi-a reglat conturile cu trecutul".

MĂRTURIE

Apăsătoarea fantomă a Securităţii

"În 1983, pe când eram la universitate, am fost invitată la un interviu într-o agenţie de voiaj, sub pretextul unei traduceri de făcut pe loc. S-a dovedit că omul care mă primise nu era decât un căpitan de la Securitate. Mi-a oferit privilegii: un paşaport pentru a călători în străinătate şi medicamente împotriva cancerului de care tata avea nevoie. În schimb, mi-a cerut să spionez oameni pe care îi cunoşteam. Am spus nu". În The Independent, jurnalista Oana Lungescu, de la BBC, dezvăluieastfel circumstanţele în care poliţia politică română a încercat să o recruteze. Cei care au crescut sub dictatura lui Ceauşescu, îşi aminteşte ea, "purtau în ei o teribilă certitudine: o persoană din zece era informator".

La douăzeci de ani de la căderea dictatorului, Lungescu descrie ziua în care şi-a consultat dosarul la Securitate, două volume printre cele două milioane de exemplare "conservate în trei depozite ale unei cazarme militare din apropierea capitalei". Ea a descoperit, datând din epoca în care era studentă la engleză şi spaniolă, "raporturi detaliate asupra vizitelor mele la British Council. Orare, nume de persoane cu care am venit sau am plecat, numere de plăci de înmatriculaţie. Unui informator care lucra acolo i s-a cerut să verifice dacă am vorbit cu un alt bărbat, şi el supravegheat. Există o notă scrisă de mână asupra plecării mamei mele, detalii despre iubitul meu de 23 de ani, pe care îl suspectau de spionaj". Această experienţă, mărturiseşte jurnalista, este profund liberatoare şi profund destabilizantă. "O armată de spioni şi de scribi erau plătiţi pentru a colecta detalii triviale despre cineva ca mine, insignifiantă. Atâţia necunoscuţi care au fotocopiat scrisorile mele, care au ascultat conversaţiile mele telefonice. Şi pentru ce?"