Vin: Războaiele Tokaiului

O pivniţă de vinuri din regiunea Tokaj-Hegyalja, în Ungaria.Foto : Legnaw
O pivniţă de vinuri din regiunea Tokaj-Hegyalja, în Ungaria.Foto : Legnaw
23 decembrie 2009 – Polityka (Varşovia)

De peste 40 de ani, Ungaria duce o bătălie fără milă pentru recunoaşterea podgoriei Tokaj ca denumire de origine controlată maghiară. După înfrângerea Uniunii Sovietice, a Franţei şi Italiei, ea înfruntă mica Slovacie, care rezistă.

Regele francez Louis XV botezase acest vin dulce Vinum regum et rex Vinorum (vinul regilor şi regele vinurilor). Cu Saint-Emilion (Bordeaux), Alto Douro şi Pico portughez (Porto), podgoriile din Tokaj-Hegyalja în nord-estul Ungariei, sunt singurele regiuni viticole pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Numele de vinuri din aceste regiuni sunt protejate şi nu pot fi imitate sau falsificate.

Cariera internaţională a Tokaj-ului dulce de tip „aszu” a început în secolul al XVI-lea când negustorii polonezi l-au vândut pe scară largă. Ţarului Rusiei îi plăcea mult „węgrzyn” (Wegry – Ungaria în poloneză), şi îşi asigurase aprovizionarea cumpărând o podgorie de mai multe hectare pe dealurile Tokaj-ului şi încredinţând transportul butoaielor unor convoaie escortate de cazaci. După Revoluţia din Octombrie, livrările de Tokaj au continuat cu trenul. Naţionalizarea podgoriilor de către comunişti după al Doilea Război mondial şi ruptura aprovizionării au provocat o criză diplomatică iar guvernul ungar a trebuit să dea înapoi Moscovei podgoriile ei pentru ca livrările să reînceapă. Tokaj-ul era într-adevăr foarte apreciat la Kremlin: lui Stalin îi plăcea doar un pic mai puţin decât „cinandali-ul” georgian – a cărui valoare medicinală o lăuda. Succesorul său, Nikita Hruşciov, a ordonat chiar plantarea de viţă de vie Tokaj pe coastele bazaltice din Crimeea, dar aceasta putrezea rapid şi vinul nu semăna deloc cu Tokaj-ul.

Conflictele cu Franţa şi Italia

La sfârşitul secolului al şaisprezecelea trupele alsaciene au distrus împrejurimile Tokaj-ului, sustrăgând în trecere vreo 4 000 de butoaie din preţiosul vin, precum şi viţă de vie, replantată apoi în Alsacia. Secolele au trecut şi Tokay-ul din Alsacia a început să fie apreciat peste tot. La mijlocul anilor 1960, maghiarii au depus în cele din urmă o plângere pe lângă CEE şi, după douăzeci de ani de negocieri, s-a ajuns la un compromis: Ungaria şi-a recuperat Tokaj-ul, dar a trebuit să renunţe la utilizarea denumirilor "Médoc" pentru vinul ei roşu dulce din Eger, şi "Cognac" pentru coniacul ei Lanchid. Cu italienii, bătălia a fost mult mai grea. Vinificatorii din Regiunea Friuli folosiseră numele râului Tocai pentru a pune pe piaţă două tipuri de vin, Tocai friulano şi Tocai italiano. Alb şi foarte uşor, acest vin sec nu semăna deloc cu originalul, dar numele îşi făcuse efectul şi Tokaj-ul italian nu numai că a ajuns pe mesele europene, dar a şi luat medalii. Litigiul a condus cele două părţi în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, care a acordat în 1993 Ungariei dreptul exclusiv de a folosi numele de Tokaj.

Bătălia de vecinătate

Dar atunci când ungurii credeau că abia câştigaseră defintiv războiul a apărut adversarul cel mai formidabil: în 1993, când Slovacia a devenit un stat independent, ea a început imediat să producă propriul ei Tokaj. Patru oraşe din Piedmont-ul de Tokaj, întins pe 3-4 km lăţime şi 87 km lungime, se află pe teritoriul slovac. Limitele zonei de implantare a Tokaj-ului au fost stabilite în timpul Mariei-Tereza, împărăteasă a Austriei şi regină a Ungariei. Nu s-a ţinut cont de viţa de vie în 1920 atunci când noile graniţe ale Ungariei şi ale Cehoslovaciei au fost desenate.

O parte mai mare din regiunea viticolă Tokaj a fost încorporată în Slovacia, care a început şi o producţie bazată pe struguri importaţi, o practică strict interzisă de către maghiari, care le-au reproşat imediat slovacilor de a nu respecta normele de fabricaţie şi de a devaloriza marca. Contra-ofensiva slovacă a fost rapidă: după Bratislava, maghiarii au căutat să-şi mărească suprafaţa cultivabilă prin plantarea viţei de vie pe suprafeţe plane, mai degrabă decât pe pante. Iar vinul lor nu ar corespunde cu normele necesare pentru elaborarea „aszu”-lui. În 2008, părţile au ajuns la un acord preliminar în UE: cele două ţări au convenit că "Tokaj-ul este o comoară istorică, sub responsabilitatea comună a celor două ţări şi care trebuie împărtăşită". Ungurii au acceptat ca zona de podgorii de partea slovacă să fie extinsă la 565 de hectare, ceea ce ar asigura slovacilor 10% din producţia de Tokaj, restul de 90% revenind Ungariei.

În primăvara anului 2009, Slovacia a cerut creşterea superficiei ei la 908 de hectare şi a rupt acordul. Puţine elemente lasă să se întrevadă o soluţie înainte de 2010, când Uniunea Europeană va trebui să ia o decizie finală cu privire la utilizarea denumirii Tokaj. Este posibil ca două regiuni viticole distincte să fie create în acel moment. Rămâne de sperat ca Tokaj-ul să nu fie afectat !

Factual or translation error? Tell us.