Schimbări climatice: De ce rămâne Polonia rece la politicile de protecţia mediului

La Pątnów, alimentarea centralei de cărbune, decembrie 2008.
La Pątnów, alimentarea centralei de cărbune, decembrie 2008.
12 martie 2012 – Gazeta Wyborcza (Varşovia)

Varşovia s-a folosit de dreptul de veto pentru politicile de climă ale UE, care ţintesc să reducă emisiile de carbon. Nu ar trebui să fim atât de surprinşi, pentru că este o politică învăluită de ceaţa ambiguităţii, scrie Gazeta Wyborcza.

Vetoul Poloniei împotriva directivei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, după 2020, propusă la summitul de la Bruxelles al UE, vinerea trecută [10 martie] a fost corect. Dar modul în care ne-am explicat poziţia în Europa a fost lamentabil.

Nu există niciun pic de încredere între oficialii polonezi şi comisarul pentru Mediu, Connie Hedegaard. Dar aceasta nu este problema reală – comisarii vin şi pleacă în Bruxelles şi discuţiile neoficiale arată că nu va mai exista un comisar pentru mediu în următoarea Comisie. Partea cea mai proastă este că atmosfera înveninată de suspiciune reciprocă a început să se strecoare între relaţiile Poloniei cu unii dintre partenerii săi importanţi din UE – Germania, Suedia şi Danemarca.

Ceea ce partenerii UE şi organizaţiile ecologice refuză să recunoască este că Polonia a făcut un efort imens pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, tăindu-le de la 453 de milioane de tone în 1990 la 377 milioane în 2009. Am reuşi să îndeplinim cu uşurinţă scopul UE de a reduce emisiile cu 20%, de la nivelul din 1990 până în 2020. Şi asta fără sistemul european de comercializare a emisiilor, ce se aseamănă cu practica indulgenţelor medievale, şi fără subvenţiile costisitoare pentru energia eoliană.

Am face asta prin îmbunătăţirea eficienţei energetice şi înlocuirea centralelor energetice din vremea comunismului cu unele mai moderne, deşi de asemenea alimentate cu cărbune. Totuşi, niciun politician serios nu va spune vreodată că instrumentele politicii UE pentru climat sunt ineficiente şi slab construite – pentru că asta este un tabu.

Între mercantilism şi ipocrizie

De cealaltă parte, lucurile nu stau mai bine. Este destul de clar că strategia UE este să elimine cărbunele, fiind cel mai mare emiţător de dioxid de carbon. Energia pe bază de cărbune va fi mai scumpă decât cea a gazului sau chiar cea eoliană – acesta este sensul politicii climatului.

Dar niciun politician vestic nu va admite vreodată în mod deschis aşa ceva, prin urmare, suntem hrăniţi cu platitudini despre tehnologiile “cărbunelui pur”, cum ar fi stocarea de CO2 în subteran. Ei bine, ele nu vor fi niciodată implementate, pentru că nu au niciun sens economic – costă mult mai puţin să construieşti centrale energetice pe gaz sau nucleare. În acest punct, ipocrizia oficialiilor UE şi a politicienilor este cu adevărat enervantă.

În această situaţie, politicienii şi oficialii polonezi – deloc iubitori ai teoriei conspiraţiei – suspectează că schimbările climatice devin pur şi simplu un mijloc convenabil de a promova tehnologii în care mai multe ţări au devenit foarte specializate. Pentru a o spune mai simplu, producătorii germani sau danezi de energie eoliană au nevoie de noi pieţe, pentru că în Vest deja simt înghesuiala.

Sunt aceste suspiciuni justificate? Asta nu ştiu. Cred că este mai degrabă un exemplu al unei încleştări similare cu cea descrisă în lucrarea clasică a lui Max Weber, Etica Protestantă şi spiritul capitalismului [Humanitas, 2007]. Noua religie era mai bună pentru împăcarea nevoilor materiale şi spirituale ale negustorilor şi industriaşilor.

Astăzi lupta împotriva încălzirii globale este ceva unde pot exista atât idealuri cât şi interese. Este mai uşor să-i pui pe consumatori să suporte subvenţiile pentru energia eoliană atunci când ei cred că fac ceva bun pentru pământ. Şi se întâmplă că germanii de la Siemens sau danezii de la Vestas fac o avere din acest proces...

În afară de argumentele ecologice, principala linie cu ajutorul căreia UE îşi vinde politica pentru climat este obţinerea independenţei faţă de combustibilii fosili – petrol, gaz sau cărbune – extraşi din ţări instabile şi dictaturi urâte. Lăsând de-o parte faptul că aceasta miroase a mercantilism şi ipocrizie din secolul al XVII-lea (importurile din China nu deranjează pe nimeni prea mult), argumentul este complet deplasat în cazul Poloniei.

Argumente valide

Greenpeace, una dintre cele mai influente organizaţii în favoarea schimbării politicii pentru climă, a spus într-un comunicat după vetoul polonez că acesta va creşte dependenţa UE pentru combustibilii fosili. “UE plăteşte un miliard de dolari [762 milioane de euro] pe zi pentru asta ”, spune organizaţia.

Greenpeace refuză să înţeleagă că situaţia Poloniei se află exact la polul opus. Politica pentru climat forţează ţările să înlocuiască cărbunele cu gaz şi energie nucleară – ceea ce pentru Polonia înseamnă o mai mare dependenţă de gazul rusesc, pentru că resursele de gaz de şist ale Poloniei rămân incerte.

De ce ar trebui ca Polonia să facă un sacrificiu pentru restul UE şi să renunţe la cărbunele său când tratatele UE arată că statele membre sunt independente în modelarea echilibrului lor energetic? Se pare că timpurile în care am visat să fim un Winkelried [erou legendar elveţian care s-a introdus singur în liniile inamice] printre naţiuni au dispărut.

Comisarul european pentru Buget, polonezul Janusz Lewandowski, a cercetat cu ceva timp în urmă teoria despre încălzire globală, motiv pentru care a fost criticat de Vest. Şi probabil pe drept cuvânt, pentru că politicienii şi comentatorii nu ar trebui să ce certe cu oamenii de ştiinţă pe probleme de climat.

Dar să vorbim despre consecinţele economice ale deciziilor pe “climat” este o cu totul altă problemă. Aici, guvernul polonez are argumente solide şi trebuie să încerce să le facă auzite de opinia publică din Vest. Din nefericire, nici măcar nu încearcă...

Factual or translation error? Tell us.