Alegeți o limbă
Anunţând pe data de 4 ianuarie că legea privitoare la rambursarea datoriilor ţării sale va fi supusă unui referendum, preşedintele Islandei, Olafur Grimsson, a iscat o vie polemică cu Londra şi Amsterdam. Marea Britanie şi Olanda aşteaptă rambursarea celor 3,8 miliarde de euro pierduţi de către investitorii din ţările lor, după falimentul băncii Icesave, în 2009.
"Până când preşedintele nu a lansat zilele trecute această bombă, Islanda se afla pe calea refacerii după o catastrofică cădere economică", scrie The Independent. Cu perspectiva acestei rambursări, "semnele economice manifestate de Islanda au fost pozitive pentru prima dată în ultimii ani". Dar acest scenariu a eşuat, şi a scos în avanscenă "un preşedinte egoist, aflat în dezacord cu voinţa parlamentului său, un ministru al afacerilor externe furios şi uimit de reacţia britanică şi o lipsă de comunicare în sânul guvernului islandez".
"Dar această poveste este şi mai simplă", nuanţează cotidianul londonez: "Islanda s-a săturat să i se dicteze ceea ce trebuie să facă". "UE cere ca islandezul mediu să plătească 12 000 de euro pentru a şterge datoria", notează economistul şi jurnalistul David McWilliams în Irish Independent. "UE şi FMI au adăugat că ajutorul prevăzut a fi acordat Islandei, depinde de îndeplinirea acestei sarcini. Preşedintele islandez a afirmat că dacă acest ajutor penalizează cetăţenii, atunci preţul care trebuie plătit este atât de mare încât trebuie să fie aprobat prin referendum. În concluzie, outsiderii [persoanele care nu au nimic de a face cu aceasta problemă – în acest caz, cetăţenii] nu trebuie să fie obligaţi să plătească pentru greşelile insiderilor [băncilor]". "Istoria islandeză este o oglindă a istoriei irlandeze", susţine McWilliams, a cărui ţară suportă din plin efectele provocate de criza financiară. "Dar, spre deosebire de Irlanda unde s-a cerut cetăţeanului mediu să plătească pentru deţinătorii de titluri, islandezii aleg o cale diferită".
"Islanda este o ţară dotată cu un sistem bancar. Irlanda, este sistem bancar dotat cu o ţară", consideră economistul. "În ultimii cinci ani, băncile islandeze au acţionat la fel ca ale noastre. Ele au acordat împrumuturi la toata lumea, fără nici un fel de restricţii, dar mai ales şi-au împrumutat prietenii. Când depozitele islandeze s-au epuizat, au început să se împumute din străinătate pentru a-şi finanţa dezvoltarea. Când sistemul a explodat, depunătorii străini şi deţinătorii de titluri s-au regăsit blocaţi. Ne întrebăm ce i-a determinat pe investitorii englezi să îşi plaseze economiile în bănci islandeze despre care nu au auzit vorbindu-se niciodată".
La Amsterdam, Volkskrank a denunţat atitudinea "dură" a liderilor olandezi şi britanici. "Nu mai lipsea decât ca marina britanică şi cea olandeză să fie trimise în misiune la Reykjavik", ironizează jurnalul, pentru care "această situaţie necesită compasiune". "Un eventual faliment al Islandei nu ar fi profitabil nici Marii Britanii şi nici Olandei, avertizează jurnalul. O datorie prea mare ar putea bloca relansarea economică a ţării şi ar determina plecarea din ţară a locuitorilor calificaţi. În ziua în care nu vor mai rămâne decât câţiva pescari, Olanda şi Marea Britanie nu vor mai avea nici o speranţă de recuperare a banilor".
Pentru Volkskrank, Londra şi Amsterdam "ar trebui să studieze posibilitatea de a face un gest, de exemplu să anuleze o parte a datoriei [islandeze] sau a dobânzilor". Dar acest lucru pare puţin probabil, a declarat) Jyllands-Posten. Cotidianul danez a afirmat că această afacere permite studierea solidarităţii internaţionale faţă de Islanda; şi avertizează că ţări precum Letonia, Grecia şi Ungaria sunt susceptibile de a se regăsi într-o situaţie similară. Ori, sublinează un economist citat de jurnal, "există o limită a ajutorului şi este evident faptul că comunitatea internaţională nu şterge datoriile".
