Criza, o oportunitate de aur pentru angajatori

Criza face ravagii în Grecia, Spania, Italia și Portugalia. Întreaga Europă de Sud este la pământ. Întreaga Europă de Sud? Nu. Unor oameni din aceste țări li se îndeplinesc dorințe pe care le au de mult. Un exemplu este Juan Rosell, șeful asociației patronilor spanioli CEOE. Acesta a cerut timp de ani de zile o flexibilizare a procedurilor de concediere. Acum guvernul i-a îndeplinit cererea. *“*Aceasta nu va fi ultima reformă a pieței muncii”, profețește Rosell, sigur de victorie. Criza este șansa lui.

Companiile din Europa sunt pe val. Sub presiunea recesiunii și a datoriilor de stat, guvernele reduc drepturile angajaților și scad costurile pentru salarii la nivel național. Obiectivul final este de a face aceste locuri mai ieftine și astfel mai atractive pentru investitori. “Europa este pe drumul către un paradis al patronilor, al întreprinzătorilor– pe spatele angajaților”, regretă Apostolos Kapsalis, de la Institutul de cercetări al asociației sindicale grecești GSEE.

*“Grecia, șobolanul-cobai din laboratorul european de reforme*”

Date fiind explozia ratei șomajului și a cerințele de austeritate ale UE, sindicatele au intrat în defensivă. De exemplu în Grecia, unde guvernul a limitat drastic salariul minim și ajutorul de șomaj. *“Ca urmare, trebuie să ne așteptăm la scăderi masive de salarii”, crede Michala Marcussen, de la banca Société Générale. Vârsta de pensionare a fost și ea ridicată, astfel încât nu doar că statul face economie, ci și numărul de aplicanți pe piața de muncă crește. Ceea ce sporește mai mult concurența între cei care caută de lucru. “Grecia este șobolanul-cobai din laboratorul european de reforme“, spune Kapsalis. “Aici este testat tot ce este legat de tăieri”*. Deja sunt aplicate programe similare și în alte țări, avertizează sindicalistul.

De exemplu în Spania, unde guvernul a reformat piața muncii în februarie fără negocieri cu sindicatele – într-un mod “extrem de agresiv”, așa cum a recunoscut însuși ministrul Economiei, Luis de Guindos. Profitorii sunt în primul rând companiile: “Miza este în primul rând să crească marjele de profit – iar asta se poate face pe termen scurt doar printr-o scădere a costurilor pe unitatea de muncă”, spune Patrick Artus, economist la banca franceză Natixis. Valul de reformă nu trece nici peste statele mici fără urme.

Și în Italia premierul Mario Monti plănuieşte reduceri drastice în drepturile tradiţionale ale angajaţilor. Astfel protecţia strictă de concediere a salariaţilor va fi abrogată. Asta s-a încercat deja în 2002, dar a eşuat ca urmare a protestului masiv al populaţiei. Astăzi este o nouă ocazie, iar premierul vrea s-o folosească. “Monti se situează în problemele politico-economice chiar pe linia noastră”, îl laudă Emma Marcegaglia, şefa confederaţiei patronatelor din industria italiană, Confindustria.

“Astăzi se face austeritate pe spinarea noastră, dar mâine va fi din nou rândul vostru”

Modelul la care se raportează politicienii din zona euro este Germania, unde Agenda 2010 şi plafonarea salariilor au făcut companiile foarte profitabile şi unde criza a fost depăşită de mult. “Europa nu poate face faţă concurenţei internaţionale cu puterile emergente precum China şi Brazilia, decât dacă devine la fel de competitivă ca Germania”, a spus cancelarul Angela Merkel în ianuarie.

Astfel, nivelul de salarizare şi productivitatea germană devin unitatea de referinţă pentru concurenţa europeană – şi asta chiar şi în Franţa, care a pierdut anumite cote de piaţă internaţionale în favoarea altor ţări, în timp ce Germania şi-a putut consolida poziţia pe aceste pieţe. De pildă potrivit calculelor Commerzbank, producţia de automobile franceze şi italiene a scăzut în perioada 2004-2011 cu aproape 30%. În acelaşi interval de timp, producătorii germani de automobile şi-au mărit producţia şi profitul cu 22%.

Ceva este clar deja: reformele de pe piaţa forţei de muncă nu sunt măsuri de criză pe termen scurt, ci sunt măsuri cu bătaie lungă, pentru că statele pun presiune unele pe altele în legătură cu strategiile lor de reducere a costurilor. Deja şi ţări cu salarii mici precum Croaţia şi Cehia sunt nevoite să-şi flexibilizeze mai puternic piaţa muncii, pentru a deveni mai competitive – aşa cere FMI. Şi UE doreşte această competiţie între state. Ea vrea să facă din Europa, până în 2020, cea mai competitivă regiune din lume. “Suntem obligaţi să adoptăm o agendă de creştere”, a spus preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Această creştere a competitivităţii prin scăderea costurilor legate de salarii se face însă în dauna veniturilor şi, astfel, a consumului privat. “Ca urmare, aceste măsuri vor împovăra timp de câţiva ani creşterea economică şi pieţele muncii”, prevede Artus, economistul de la banca Natixis. Rămâne însă întrebarea dacă cei care sunt atinşi de aceste măsuri vor susţine acest curs. Sindicatele portugheze tocmai au făcut apel la grevă generală, iar sindicatele spaniole urmează. Sindicalistul grec Kapsalis îi îndeamnă şi pe germani la solidaritate: “Pentru că astăzi se face austeritate pe spinarea noastră, dar mâine va fi din nou rândul vostru”.

Italia

O reformă în stil german?

Guvernul lui Mario Monti ar trebui să finalizeze, în acest 23 martie, reforma Codului Muncii, şi în particular a articolului 18, care reglementează licenţierile abuzive. O reformă invocată de ani de zile de patronatul italian, care atribuie slaba competitivitate a industriei italiene dificultăţii de a disponibiliza. Până în prezent, niciun guvern nu a reuşit să rezolve problema, din cauza rezistenţei înverşunate a sindicatelor.

Nucleul reformei, explică La Repubblica, este abolirea obligaţiei de a reintegra un salariat licenţiat, pentru motive economice considerate insuficiente de Tribunalul Muncii: judecătorul nu se va mai putea exprima asupra validităţii motivelor, ci doar va putea obliga întreprinderea să-l indemnizeze pe salariatul concediat, dacă disponibilizarea nu este justificată. Reforma introduce, în schimb, măsuri care doresc perenizarea folosirii de muncitori precari şi o nouă formă de indemnizare a şomajului. În timp ce reforma mai are nevoie de acordul Parlamentului, CGIL, principalul sindicat al ţării, a deja ameninţat cu o grevă generală.

“Guvernul Monti este oare pe cale să comită prima sa mare greşeală?”, se întreabă Gian Enrico Rusconi, în La Stampa. Şeful guvernului a afirmat, într-adevăr, că doreşte să se inspire din modelul german, uitând în acelaşi timp că acesta se bazează mai ales pe găsirea unui compromis cu partenerii sociali, un aspect pe care l-a ignorat în totalitate până în prezent, referindu-se totuşi constant asupra necesităţii de a alinia Italia pe modelul altor ţări europene, explică Rusconi:

este timpul ca Monti să argumenteze mai bine dimensiunea europeană a acţiunii guvernului său, fără a se referi în exclusivitate la pieţe, la burse şi alţi indicatori de a căror valoare relativă este pe deplin conştient. [...] Îmi imaginez că 'tehnicienii' ştiu faptul că, în sistemul muncii, consensul social reprezintă o resursă extraordinară şi de neînlocuit.