Alegeți o limbă
"Fără ruşine, el persistă şi continuă să mintă", lansează Daily Mail. "Marele manipulator", biciuieşteSimon Hoggart de la The Guardian. "Maniac al propagandei", condamnă Matthew Norman în The Independent. Acestea sunt doar câteva dintre poreclele găsite în presa britanică destinate lui Alastair Campbell, fostul director de comunicare al lui Tony Blair, care a depus mărturie în 12 ianuarie în cadrul anchetei Comisiei Chilcot. Aceasta încearcă să stabilească motivele reale care au condus la implicarea Marii Britanii în invazia Irakului, sub comanda Statelor Unite în 2003. "Strălucind din nou sub luminile proiectoarelor pe care le iubeşte atât de mult, scrie Daily Telegraph, Alastair Campbell a scos argumentele lui obişnuite pentru a apăra decizia lui Tony Blair de a târî această ţară în război". Un exemplu: "Tony Blair a acţionat întotdeauna de bună-credinţă, pe baza unor informaţii convingătoare".
Dar în aceste informaţii convingătoare menţionate de Campbell, cât de mult adevăr este în ele ? Aşa cum ne aminteşte Ibrahim Al-Marashi în Times, "eforturile pentru a manipula publicul britanic" au fost esenţial bazate pe un articol publicat de el însuşi în Middle East Review of International Affairs. Guvernul britanic "a luat textul meu, a adăugat paginile recomandând intervenţia militară împotriva Irakului şi a modificat termeni cheie pentru a sugera că Irakul a sprijinit Al-Qaida". În acest raport, astăzi mult mai cunoscut sub numele de "Dosarul umflat", şi care afirma "că Saddam Hussein poseda arme de distrugere în masă şi reprezenta o ameninţare", Campbell introdusese atunci de patru ori ideea că armele de distrugere în masă ale lui Saddam, inexistente, ar fi putut să ajungă la o bucată de teritoriu britanic din Cipru în 45 de minute. De unde marile titluri ale momentului, care strigau, precum Simon Hoggart reaminteşte cititorilor săi: "Britanicii la 45 de minute de Apocalips".
Calea diplomatică**, repede abandonat**ă
"Apăr fiecare cuvânt al dosarului, a repetat mecanic Campbell pe 12 ianuarie. Apăr fiecare pas al procesului". În faţa acestui obstrucţionism sistematic, The Independent, uimit, se întreabă ce am putea învăţa din mărturia lui Campbell ce nu ştim deja. Şi răspunde: "Nu mare lucru. Am aflat mai multe despre ceea ce gândea Blair şi despre atitudinea lui în ajunul invaziei. Potrivit lui Campbell, primul ministru ar fi scris scrisori către preşedintele Bush privind strategia utilizată pentru a dezarma Irakul, scrisori care în esenţă înseamnă: "Dacă nu reuşim prin canalele diplomatice şi trebuie să se intervină militar, Marea Britanie va fi acolo". "Campbell a pregătit terenul pentru Tony Blair", comentează ziarul londonez, citând pasajul, extrem de anticipat, al fostului prim-ministru în faţa Comisiei la sfârşitul acestei luni
Dar cel mai expus dintre toţi liderii europeni este totuşi premierul olandez Jan Peter Balkenende. Pe 12 ianuarie, o anchetă neguvernamentală a ajuns la concluzia că sprijinul politic adus de Olanda invaziei - care a fost însoţit de un suport logistic şi de autorizaţii pentru trupele americane de a face escale pe aeroporturile olandeze - era ilegal pentru că nu era justificat de nicio rezoluţie ONU. Denunţând "comportamentul abuziv şi, pentru a fi mai precis, încăpăţânarea Ministerului Afacerilor Externe", NRC Handelsblad notează că raportul acestei comisii nu îl iartă nici pe Balkenende, acuzat de lipsă de autoritate şi de a fi "prost informat" Adunarea Naţională la vremea respectivă, bazându-se în special pe dosarul britanic "umflat" pentru armele de distrugere în masă ale lui Saddam. Pentru NRC Handelsblad, Balkenende se găseşte în centrul unei "furtuni politice" şi "ar trebui să se întrebe dacă poziţia sa poate fi menţinută". Dar pentru cotidianul din Rotterdam, singurul "argument pozitiv în favoarea lui Balkenende" este "confirmarea că Olanda nu a jucat un rol militar, şi că Jaap de Hoop Scheffer [la vremea aceea Ministru de Externe] nu-şi datorează numirea sa ca secretar general al NATO acestui sprijin".
Balkenend**e, vinovat de "*lipsăde reflexie*"**
Ca şi alţi actori, majori şi minori, ai afacerii, premierul olandez a adoptat aceeaşi atitudine precum Campbell, în ciuda decalajului care separă motivele invaziei de groaznica sa realitate. Potrivit lui Trouw, tradiţional apropiat de Partidul Democrat Creştin al primului ministru Balkenende, alegând "să măture cu o mişcare de mână" tot ceea ce ancheta îi reproşează, ar trebui să fie lăudat pentru spiritul său "luptător", deşi el este vinovat de o "lipsă de reflecţie". "Ieri, Balkenende a declarat că la vremea respectivă, nu erau numai argumentele juridice. Trebuia luată în considerare de asemenea politica internaţională", scrie ziarul din Amsterdam. Din păcate, "ar fi părut mai credibil dacă el şi De Hoop Scheffer nu s-ar fi bazat întotdeauna pe argumentele juridice în cauză, pentru a justifica sprijinul lor".
