Marte şi Venus, Şcoala de la Fontainebleau, secolul al XVI-lea.

Marte şi Venus, după zece ani

Americanii cred în zeul războiului, europenii se inspiră din zeiţa iubirii, asigura americanul Robert Kagan în 2002. Dar după Irak, Afganistan şi criza europeană, această teză controversată arată o suprinzătoare inversare a perspectivelor.

Publicat pe 11 aprilie 2012 la 14:33
Marte şi Venus, Şcoala de la Fontainebleau, secolul al XVI-lea.

A venit momentul să recunoaştem că suntem diferiţi, a spus acum zece ani Robert Kagan, provocând o polemică demnă de luat în seamă. Noi, americanii, a scris, Kagan în articolul său (Power and WeaknessPolicy Review 113/2002 [Putere şi slăbiciune]), suntem ai lui Marte (zeul războiului) în timp ce voi, europenii sunteţi ai lui Venus (zeiţa iubirii).

Noi, americanii, continua Kagan, trăim într-o lume hobbesiană, o lume condusă prin folosirea forţei, în timp ce voi, europenii, trăiţi (sau pretindeţi că trăiţi) într-o lume kantiană, condusă de drept şi instituţii. Astfel, în timp ce voi, europenii, faceţi tot posibilul pentru a scăpa de putere şi de forţă, noi, americanii utilizăm ambele instrumente pentru a modela lumea după chipul şi asemănarea noastră.

După terminarea războiului rece, spunea Kagan, europenii se pregăteau să trăiască într-o lume fericită. 11-S a demonstrat, totuşi, că lumea nu s-a schimbat în sensul dorit de europeni. Dar aceştia, în loc să-şi asume realitatea, se încăpăţânau să o nege.

Diferenţe structurale

Articolul lui Kagan a dat naştere unei cărţi cu acelaşi nume şi la râuri de cerneală şi critici. Astăzi, zece ani mai târziu, revista în care s-a publicat prima oară articolul (Policy Review) ne propune o retrospectivă interesantă, ce începe cu acelaşi autor, Robert Kagan (A comment on context”, Policy Review 172/ 2012 [Un comentariu despre context]) şi continuă cu un articol interesant al lui Robert Cooper ("Hubris and False Hopes" [Hybris şi Speranţe False]), unul dintre arhitecţii intelectuali ai politicii externe europene.

Newsletter în limba română

Kagan ne povesteşte mai multe lucruri pe care nu le ştiam şi care ne ajută să înţelegem mai bine articolul său. Mai întâi, că textul a fost conceput înainte de 11-S şi, bineînţeles, înainte de războiul din Irak, aşa că, în niciun caz nu pretindea să fie o justificare a acestui război sau a politicilor lui Bush.

Diferenţele între Europa şi SUA, argumentează Kagan, sunt structurale, şi erau deja vizibile în epoca lui Clinton. Administraţia Bush a agravat aceste diferenţe, dar în niciun caz nu le-a generat, spune Kagan.

De asemenea, Kagan arată că, în realitate, cea mai mare influenţă în momentul scrierii articolului a venit de la un european, Robert Cooper, diplomatul britanic care timp de un deceniu l-a consiliat pe Javier Solana în Uniunea Europeană şi, autor, de asemenea, al unui text polemic, “The Post-Modern State” (2002) [Statul postmodern] unde apăra un “nou intervenţionism liberal”.

Democraţiile europene, susţinea Cooper trebuiau să depăşească propria neîncredere în întervenţiile militare în exterior pentru a apăra valorile democraţiei liberale.

Lumea din afară, spunea Cooper, nu avea doar entităţi postmoderne cum ar fi UE, ci şi state moderne şi state în faliment conduse de parametri clasici cum ar fi forţa şi puterea.

O lecţie de umilinţă

Faptul că critica lui Kagan faţă de atitudinile europene referitoare la folosirea forţei a fost împărtăşită în interiorul propriei Europe este foarte interesant, având în vedere că pune sub semnul întrebării argumentul său despre caracterul permanent şi chiar ireconciliabil al acestor presupuse diferenţe între europeni şi americani.

Mai interesată este concluzia pe care o propune însuşi Cooper, un deceniu mai târziu, referitoare la rezultatul acestei “înfruntări” între Venus şi Marte. După greşelile din Afganistan şi Irak, Statele Unite sunt victima “slăbiciunii puterii”: imensa sa putere militară a folosit prea puţin, şi a dat o lecţie dură de umilinţă.

SUA au învăţat că este nevoie să se orienteze spre politică, legitimitate, construcţia statelor, drept, nu doar forţă. Între timp, de cealaltă parte a Atlanticului, acea lume kantiană postmodernă în care credeau europenii a stagnat. Umilinţă de ambele părţi. Meci egal între Venus şi Marte pe un fond al apogeului chinez?

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!