Franţa-Germania: Merkozy, s-a terminat

Manechine reprezentându-i pe Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel defilează pe un car în timpul carnavalului de la Düsseldorf, în Germania, în februarie 2012.
Manechine reprezentându-i pe Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel defilează pe un car în timpul carnavalului de la Düsseldorf, în Germania, în februarie 2012.
17 aprilie 2012 – La Tribune (Paris)

Deschizând o dezbatere privind rolul Băncii Centrale Europene, Nicolas Sarkozy a încercat să câştige voturi în rândul alegătorilor care cer o politică de creştere economică. Dar el şi-o pune astfel în spinare pe Angela Merkel, căreia, de altfel, gestul îi convine din motive de politică internă.

"Merkozy" s-a sinucis în această duminică, Place de la Concorde. Dar ştiam că era bolnav(ă?) de mai multe săptămâni.

S-au dus zilele în care "fuziunea" indivizibilă a celor doi şefi ai executivului francez şi german deschidea calea noii Europe a regulilor de aur şi sancţiunilor bugetare intensificate şi în care Angela era aşteptată în mitinguri pentru a-l susţine pe "liebe Nicolas"![dragă Nicolas]. De data aceasta, soarta cuplului pare pecetluită. Propriile sale contradicţii îi vor fi venit de hac.

Cerând revizuirea statutului Băncii Centrale Europene (BCE), în numele luptei împotriva deflaţiei, Sarkozy a declarat puţin război Germaniei, din motive de politică internă.

Întrucât independenţa BCE este condiţia sine qua non a prezenţei celei mai mari economii a Europei în zona euro a fost una dintre condiţiile impuse de Germania. Nu există aici niciun compromis posibil, şi evocând acest subiect, Sarkozy i-a dat lovitura de graţie lui "Merkozy".

Şi preşedintele francez o ştie foarte bine. El încercase deja în toamnă să evoce problema unui statut de "împrumutător de ultimă instanţă" pentru BCE şi fusese respins sec de către guvernul german. El abandonase atunci cuminte.

Linia ordoliberală

Pentru Germania, sensul istoriei este foarte diferit de cel pe care candidatul Sarkozy vrea să-l dea Europei.

Dacă zona euro vrea să fie viabilă, ea trebuie să adopte principiile ordoliberalismului care au făcut succesul RFG în anii 1950 şi 1960: un stat discret, o politică salarială efectuată cu măsură, o politică bugetară strictă şi o bancă centrală independentă şi concentrată numai asupra politicii monetare şi luptei împotriva inflaţiei.

Nicolas Sarkozy a adoptat această Weltanschauung ["viziune asupra lumii"] atunci când a acceptat tratatul bugetar propus de Berlin.

Acest tratat este a doua încercare a Berlinului pentru a face din Uniunea Economică şi Monetară o zonă de competitivitate după moda germană, în care unele ţări încetează să-şi mai bazeze creşterea economică pe cererea internă subvenţionată de stat.

De altfel acesta era preţul de plătit pentru a salva euro-ul. Astăzi este imposibil să pretinzi că doreşti menţinerea monedei unice şi să vrei simultan şi o schimbare a rolului BCE. Germania nu va tolera niciodată o întoarcere la independenţa strictă a acestei instituţii, care era o condiţie nediscutabilă pentru crearea monedei unice.

Ea va prefera mai degrabă să iasă din moneda unică. Din două motive: traumatismul unei inflaţii ridicate recente, dar şi dorinţa de a nu deveni "vaca de muls" la infinit a ţărilor mai puţin competitive.

Ca urmare, prăpastia dintre cei doi vechi plimbăreţi de la Deauville continuă să se adâncească. Angela Merkel l-a repudiat făţiş luni pe fostul ei "scump Nicolas". Şi destul de sec. "Poziţia Germaniei privind BCE şi rolul său independent este cunoscută. Şi este de asemenea cunoscută în Paris şi este neschimbată de mult timp", a reamintit purtătorul de cuvânt al guvernului.

Cu alte cuvinte: noi nu ne schimbăm de la o zi la alta opinia şi suntem coerenţi. Cum ar putea ea face altfel? În fiecare săptămână, Bundesbank, al cărui prestigiu peste Rin este greu de imaginat pentru un francez, îi critică politica bugetară şi europeană.

2013, în vizor

A nu-l fi renegat pe Nicolas Sarkozy ar fi însemnat a renega aceste eforturi. În termeni de politică internă, ar fi fost foarte periculos, deoarece, chiar şi în sânul partidului ei, opinia este foarte sensibilă la criticile băncii centrale germane. Şi aceasta nu va accepta să fie atinsă independenţa politicii monetare.

Ori, şi aici este cheia acestei sinucideri ale lui "Merkozy", ca şi fostul ei tovarăş, Angela Merkel vrea să-şi păstreze locul după alegerile din septembrie 2013. Singura ei şansă de a rămâne cancelar se bazează acum pe doi stâlpi de susţinere: ea nu trebuie să fie contestată în propria ei tabără, şi nu trebuie să-i rănească pe social-democraţi pentru a reconstrui o "mare coaliţie" în fruntea căreia s-ar putea aşeza.

Este de înţeles deci că, acum, victoria lui Nicolas Sarkozy nu mai este la fel de necesară pentru ea ca acum două luni. Dimpotrivă, depărtându-se de fanfaronadele candidatului UMP [Uniunea pentru Mişcare Populară, la putere în Franţa], ea arată bunăvoinţă faţă de SPD [social-democraţii germani] şi arată fermitate ordoliberală în faţa propriei sale tabere.

"Merkozy" face acum parte din istorie. Cu excepţia cazului în care Nicolas Sarkozy ar fi reales. Cele două luni de campanie şi promisiunile acesteia ar putea fi rapid uitate....

Factual or translation error? Tell us.