Alegeți o limbă
Uniunea Europeană a devenit foarte credibilă pe scena internaţională în domeniul protejării climei. A propus o foaie de parcurs în sensul unui nou acord Kyoto la summitul pe probleme climatice de la Durban şi a dat dovadă de fermitate în iniţiativa de includere a companiilor aeriene care operează pe plan global în schema certificatelor emisiilor de dioxid de carbon.
Mai mult decât orice, Uniunea Europeană a dat dovadă de bună-credinţă printr-un plan inedit de reducere a emisiilor de carbon în spaţiul european, stabilind aşa-numitele obiective “20-20-20". Până în 2020, UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% din nivelul înregistrat în 1990 şi să crească ponderea energiilor regenerabile cu 20%.
Pentru resurse regenerabile
De asemenea, UE a stabilit în mod voluntar obiectivul de intensificare a eficienţei energetice cu 20% faţă de nivelul din 2005 şi a asumat obligaţia de producere din surse regenerabile a 10% din carburanţii folosiţi în transporturi.
Departamentele pentru climă şi mediu ale Uniunii Europene au angajat unii dintre cei mai talentaţi şi dedicaţi prieteni ai Terrei care puteau fi găsiţi. Dar ce s-ar întâmpla dacă o cultură de cuantificare creativă, din raţiuni de oportunism politic, ar ştirbi credibilitatea obiectivelor pentru care sunt depuse atâtea eforturi?
Dintre obiectivele “20-20-20” ale UE, până în 2020:
• Reducerile propriu-zise ale emisiilor sunt cuantificate în momentul producţiei, nu al utilizării, permiţând astfel ca aproximativ 7% din emisiile de dioxid de carbon ale Europei să fie cedate ţărilor în curs de dezvoltare, prin intermediul schimburilor comerciale internaţionale. Aceste criterii sunt stabilite în sistemul de măsurare a emisiilor de carbon folosit de Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei (IPCC) mai degrabă decât în cel al Uniunii Europene. Dar statele membre UE respectă cu stricteţe aceste reglementări şi ridică semne de întrebare în legătură cu orice reduceri raportate de dioxid de carbon.
• Jumătate din sursele regenerabile înregistrate de Uniunea Europeană provin din biomase, despre care însă oamenii de ştiinţă se tem că de fapt nu contribuie deloc la reducerea emisiilor, chiar dacă Executivul de la Bruxelles susţine acest lucru. Biomasele provin – în cele mai multe cazuri – din afaceri ineficiente de exploatare forestieră în Europa şi în străinătate, contribuind astfel la creşterea, nu la reducerea, emisiilor. Conform actualelor tendinţe, Uniunea Europeană ar putea rămâne fără stocuri forestiere înainte de anul 2020 şi mizează pe reducerile de energie pentru diminuarea consumului total de electricitate.
• Dar obiectivele de eficientizare energetică neobligatorii aproape sigur nu vor fi atinse. În momentul de faţă, Uniunea Europeană este în grafic cu 9% din reducerile energetice – mai puţin de jumătate din ţinta declarată. Şi chiar dacă funcţionarii publici europeni insistă asupra implementării câtorva măsuri lipsite de importanţă în cadrul directivei pentru eficienţa energetică, statele membre doresc ca "acţiunile preliminare" să fie cuantificate dublu.
Un obiectiv ambiţios
În privinţa celuilalt obiectiv al UE - producerea din surse regenerabile a 10% din carburanţii folosiţi în transporturi - care cel mai probabil vor lua forma biocombustibililor convenţionali, propriile studii ale Uniunii Europene sugerează că este puţin probabil să fie reduse emisiile de dioxid de carbon, în pofida costurilor exorbitante ale proiectului. Iar oamenii de ştiinţă cred, din nou, că reducerile emisiilor sunt înregistrate de două ori. Mulţi oficiali din cadrul Comisiei Europene sunt preocupaţi de implicaţii.
Uniunea Europeană stabileşte tendinţele pe plan global în materie de politici climatice şi are cel mai ambiţios obiectiv: reducerea cu 80-95% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990. Anul acesta, Comisia Europeană va anunţa noi obiective climatice interimare pentru 2030 şi posibil pentru 2040. Restul lumii va urmări aceste evoluţii cu mult interes sau în mod terifiant, aşteptând derularea planurilor.
Tocmai de aceea, temerile privind o evoluţie comparativă cu cea a crizei din zona euro trebuie abordate acum. În cazul crizei din zona euro, funcţionarii UE aprobaseră credite ineficiente de zeci de miliarde de euro unor state precum Grecia, care gestionase finanţele publice pentru a arăta că îndeplinea criterii pe care în realitate le ignora. Experţii financiari greci par să fi profitat de un vid legislativ în sistemul contabil european.
Dacă o cultură similară a falsificării datelor este practicată acum de Comisia Europeană şi de statele membre, riscul este să se ajungă la un eşec de proporţii la fel de catastrofale, chiar dacă nu vor fi resimţite imediat.
