Alegeți o limbă
La a doua aniversare a declaraţiei de independenţă a Kosovo, diviziunile din UE asupra statutului provinciei Kosovo continuă să se adâncească. În urma controversei cauzate de strategia prost concepută pentru nord, aşa-numitul Cvintet (Marea Britanie, Germanie, Franţa, Italia, Statele Unite) exercită presiuni diplomatice din ce în ce mai vehemente asupra Serbiei pentru ca aceasta să nu se opună independenţei Kosovo-ului.
În schimb, Spania, care deţine preşedinţia UE din ianuarie, susţine cauza unor noi negocieri şi a căutării unui compromis acceptabil. Pe fondul acestor dezacorduri, un oficial crucial kosovar a avertizat că albanezii din sud-estul Serbiei sunt gata să se unească cu Kosovo dacă sârbii din nord continuă să opună rezistenţă integrării. Deşi într-o poziţie minoritară în cadrul UE, postura Spaniei oferă modul cel mai constructiv de a rezolva impasul statutului provinciei Kosovo şi de a aduce o pace durabilă în regiune.
A cui retorică agresivă, mai exact ?
Cvintetul - compus din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Statele Unite - a trimis de curând un comunicat tăios ministerului sârb de externe, declarând că "am tolerat până acum retorica agresivă sârbă în ceea ce priveşte Kosovo, pentru că am crezut că după un timp îl vom putea scoate de pe ordinea de zi" şi avertizând Serbia să se abţină de la "acţiuni aventuroase", după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) îşi va anunţa verdictul cu privire la legalitatea declaraţiei de independenţă a Kosovo-ului.
Rămâne neclar ceea ce înţelege exact Cvintetul prin "retorică agresivă" şi "acţiuni aventuroase". Vuk Jeremić, ministrul de externe al Serbiei, a propus o sesiune specială a Adunării Generale a ONU după verdictul CIJ, cu scopul de a-şi asigura un suport pentru noi negocieri asupra statutului provinciei Kosovo. Aceste iniţiative sunt în conformitate cu jurământul Serbiei de a urmări toate mijloacele paşnice, diplomatice şi legale, pentru a se opune independenţei Kosovo.
Serbia într-o dilemă
Unul dintre cinci state membre ale UE - Grecia, Cipru, Slovacia şi România - refuză să recunoască independenţa Kosovo. Spania a sprijinit mult timp poziţia Serbiei, profund conştientă de potenţialul de creare de conflicte îngheţate ale Balcanilor, ceea ce doar complică şi mai mult şi întârzie progresul regiunii către o intrare în UE. Într-adevăr, ca şi cum ar profetiza viitoarele probleme cu care se va confrunta Serbia, Íñigo de Palacio España, ambasadorul spaniol la Belgrad, a declarat că "ar fi într-adevăr un paradox dacă Serbia, care face eforturi de a găsi o soluţie prin dialog şi negocieri, ar fi pedepsită şi oprită pe calea spre integrarea europeană". Cerinţele de aderare îngemănată la UE, de "relaţii de bună vecinătate" şi cooperare regională constructivă, vor deveni în curând principalele pârghii utilizate împotriva Serbiei de către protagoniştii independenţei Kosovo.
În timp ce incertitudinea legată de statutul provinciei Kosovo continuă să crească, preşedintele adunării kosovare, Jakup Krasniqi, şi-a permis să se adâncească în "retorica agresivă" avertizând că "etnicii albanezi din sudul Serbiei sunt pregătiţi să se unească cu Kosovo" dacă sârbii din nordul Kosovo-ului continuă să se opună integrării în instituţiile de la Pristina. Ca răspuns, secretarul de stat al Serbiei pentru Kosovo şi Metohija, Oliver Ivanovic, a invitat comunitatea internaţională să condamne astfel de "ameninţări războinice"; o cerere care rămâne fără răspuns, în ciuda gravităţii şi implicaţiilor discursului lui Krasniqi. În lumina unor astfel de ameninţări, susţinerile cum că independenţa Kosovo contribuie la pacea şi stabilitatea regională par din ce în ce mai neverosimile şi nesincere.
O oportunitate pentru "puterea de catifea" a UE
Pentru Lady Ashton, noul Înalt Reprezentant al UE, care urmează să viziteze Belgrad-ul în 18 februarie, Balcanii de Vest reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte ale portofoliului ei, şi care ar putea eroda şi mai mult pretenţia UE de a fi un jucător important pe scena mondială. Aşteptând iminentul verdict al CIJ, a lua în seamă sfatul Spaniei ar putea oferi UE o oportunitate de a obţine o soluţie durabilă la problema statutului provinciei Kosovo, care ar fi bazat pe, şi ar demonstra eficacitatea instrumentelor UE de "soft power". A continua pe direcţia actuală prezintă riscul compromiterii întregii strategii faţă de această regiune, în special în Bosnia şi Herţegovina, şi mai general riscul subminării dezvoltării unei politici de securitate externă eficientă şi coerentă.
EXTINDERE
România şi Bulgaria în UE graţie războiului din Kosovo
Ajutorul dat de Bucureşti şi Sofia alianţei nord-atlantice (NATO) în timpul războiului din Kosovo (1999) le-a permis celor două ţări să înainteze rapid spre o adeziune în UE (2007), în ciuda faptului că nu îndeplineau toate criteriile. "România şi Bulgaria au fost primite în UE din motive strategice", afirmă astfel Günter Verheugen, într-un interviu acordat României libere. "Cei care cred că intrarea celor două ţări a fost o eroare se înşeală. Eram atunci în plin război în Kosovo, iar principala noastră preocupare era stabilitatea din regiune", adaugă fostul comisar european pentru Extindere. Potrivit acestuia, cele două ţări se angajaseră în acea epocă să nu permită eventualelor avioane ruseşti survolarea spaţiului lor aerian pentru a ajunge mai repede să ajute sârbii. "Cele două ţări au respectat promisiunile făcute", conchide Verheugen. "Nici nu îndrăznesc să-mi închipui care ar fi fost consecinţele în regiune dacă România şi Bulgaria nu ar fi primit perspective clare de adeziune la UE".
