Supăraţii Europei ies în stradă!

Un val de mişcări sindicale şi sociale are loc în Europa, muncitorii se împotrivesc tentativelor guvernelor şi companiilor private de a impune politici de austeritate, de reducere a salariilor şi de salvare a naţiunilor de la un faliment evident. Proteste uriaşe au avut loc seara trecută în oraşe din Spania, iar astăzi o grevă generală ar putea paraliza Grecia, blocarea activităţii din aeroporturile şi rafinăriile de petrol din Franţa ca şi avertismentul unui iminente întreruperi a activităţii companiei aeriene Lufthansa, promit să reprezinte doar începutul celei mai mari demonstraţii populare de pe continent, de după mişcarea revoluţionară din 1968. Economia industrială a Europei nu a ieşit încă din recesiune iar creşterea şomajului şi cererile de austeritate fac ca muncitorii Europei să devină din ce în ce mai neliniştiţi. Şomajul creşte în continuu iar cererile spre mai multă austeritate se multiplică, de unde şi exasperarea crescândă a salariaţilor europeni.

Gigantul auto italian Fiat, a suspendat în această săptămână, în mod brusc, producţia în toate centrele de producţie din Italia, trimiţând în şomaj tehnic 30.000 de oameni pentru două săptămâni şi preconizează închiderea a noi uzine în luna următoare. Sentimentul de neîncredere este uriaş şi datorită atmosferei pesimiste create de mass media în legatură cu criza grecească. Guvernatorul Băncii Angliei, Mervin King, şi-a exprimat temerea că refacerea Europei este în prezent "blocată" iar repercursiunile pe care această situaţie le are asupra economiei britanice sunt sumbre. Atât de temuta recesiune "în dublu sens" pare să devină inevitabilă.

Nimic nu mai merge în Grecia

De departe, situaţia cea mai dezastruoasă astăzi este cea a Greciei, unde au avut deja loc violente greve şi mişcări de protest împotriva eforturilor primului ministru George Papandreou de a reduce deficitul bugetar [cel mai ridicat nivel al deficitului în zona euro]. Partidul Comunist îi susţine pe protestatarii care ieri au încercat să blocheze activitatea Bursei de valori din Atena iar astăzi greviştii vor bloca transporturile aeriene, feroviare şi reţelele de transport maritim, furia lor fiind provocată de măsurile draconiene de reducere a nivelului veniturilor. Acţiunile de protest duc de asemenea la închiderea şcolilor, a birourilor guvernamentale şi a tribunalelor ca şi la întreruperea activităţii în bănci, spitale şi companii private. Ca şi aspect tragico-comic, până şi inspectorii fiscali i-au parte la mişcările sindicale împotriva planurilor guvernului de a stabiliza finanţele statului.

În prezent Spania - o altă ţară din aşa numitul grup PIGS, al celor mai îndatorate ţări, incluzând Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania - este confruntată cu o puternică rezistenţă împotriva măsurilor propuse de guvernul Zapatero de a repune finanţele publice pe linia de plutire. Mulţi observatori se tem mai tare de o posibilă criză bugetară spaniolă decât de criza grecească, datorită faptului că economia spaniolă este de aproape cinci ori mai mare decât cea a Greciei, şi nici chiar resursele unei mai bogate membre a zonei euro, în principiu Germania, nu ar fi suficiente pentru a o salva.

Urmează Spania

Noaptea trecută, la Madrid, Valencia şi Barcelona au avut loc demonstraţii împotriva planului de creştere a plafonului vârstei de pensionare la 67 de ani. Protestele se vor extinde în restul ţării spre sfârşitul acestei săptămâni. Se pare prin urmare, că problemele economice ale Spaniei sunt chiar mai dificil de soluţionat decât cele ale Greciei. Economia spaniolă a praticat o politica inflaţionistă ridicată în anii de boom economic, iar recesiunea care a urmat a fost mult mai severă decât în restul ţărilor din zona euro - inclusiv Grecia. Chiar daca cifrele ne arată că Spania este pe cale să iasă din criză, costurile sociale şi economice legate de şomaj au crescut cu 20%, iar rata şomajului în rândul tinerilor este de 35%, cel mai ridicat nivel din zona euro.

În acest timp, Irlanda, Grecia, Spania şi altele sunt într-un proces eufemistic numit de către economişti de "devalorizare internă", de reducere a salariilor şi a costurilor şi, dacă e necesar, de atingere a unor niveluri record a şomajului. Problema ridicată, printre alţii şi de Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este faptul că această politică deflaţionistă ameninţă să lovească economiile afectate chiar mai puternic decât criza bugetară, colapsul fiscal sau plăţile generate de creşterea şomajului.