Alegeți o limbă
Când nervii vin la chef, bunul simţ rămâne acasă. Cotidianul atenian Kathimerini a publicat o caricatură care îl ilustrează pe ministrul grec al Finanţelor muncind, pe când secretara lui îi anunţă sosirea inspectorilor UE. "Un minut!" imploră ministrul înainte de a-şi sfâşia cămaşa. Îl vedem apoi ocupat să-şi flageleze pieptul gol. Lângă el se află trei oameni în uniforme ale Gestapo-ului, care exclamă : "Sehr gut!" ( "Foarte bine!"). În ultimul timp, Kathimerini, ziar conservator, reprezintă de fapt vocea înţelepciunii, avertizând împotriva "isteriei anti-germane". O altă voce a raţiunii, Filippos Petsalnikos, preşedintele Parlamentului, care tocmai l-a convocat pe ambasadorul Germaniei, pentru a se plânge de atitudinea presei nemţeşti. Înainte de aceasta, el a spus pe şleau germanilor ce gândea.
Este ora "minţilor meschine", se plânge un ziar. Umor şcolăresc şi ignoranţă din partea germană, unde Focus o înzestrează cu un deget de onoare pe Venus din Milo şi asimilează Grecia cu frauda şi declinul ("Incorigibilii: viclenia grecilor"). Svastici şi proteste de faţadă din partea greacă. Un "război al clişeelor" pentru Kostas Kalfopoulos, editorialist la Kathimerini, care găseşte refugiu pe lângă Hölderlin: "Acolo unde sălăşluieşte pericolul creşte de asemenea şi ceea ce salvează". Dar ce se întâmplă, "atunci când creşte numai prostie ?" se întreabă el. Acesta vorbeşte fluent limba germană. Ca mulţi greci, de altfel. Aici, germana este a doua limbă străină, şi o întreagă generaţie a studiat în Germania în anii '70.
Poate că aici găsim ceea ce este surprinzător: dacă, în conştiinţa colectivă a grecilor războiul a lăsat fragmente de germană ca "Rrraus" şi "Kaputt", n-a lăsat în schimb nicio cultură a resentimentului. Grecii au iertat surprinzător de repede germanii. "Nici un alt popor ne-slav nu a suferit totuşi atât de mult sub germani", a spus istoricul Hagen Fleischer, care locuieşte în Grecia. În 1952 la Atena şi-a deschis porţile primul Institutul Goethe din lume. În 1956, primul preşedinte al Republicii Federale, Theodor Heuss, a efectuat prima sa vizită de stat în Grecia. Reunite sub stindardul anticomunismului, cele două ţări au pus rapid crimele naziste pe planul doi.
Dar grecii au dorit întotdeauna un singur lucru: "Au vrut să vadă că germanii îşi aminteau", explică Fleischer. Unii greci nu apreciază faptul că problema despăgubirilor germane este menţionată doar acum, ca ripostă: "Este o bomboană cu care unii încearcă să uite de boală, comentează Kalfopoulos, într-un moment în care Grecia trebuie să-şi suflece mânecile şi să lucreze cu europenii".
Germanii nu pot trece totuşi peste faptul că majoritatea grecilor se simt înşelaţi în această privinţă, mai ales dacă speră să înţeleagă de ce, brusc, toată tabăra opoziţiei, de la LAOS, partid de extremă-dreapta, până la comuniştii ortodocşi, începe să solicite despăgubiri.
Despăgubiri de r**ă**zboi?
După 1945, a existat un acord tacit printre Aliaţi. Ideea era de a construi o Germanie puternică, mai degrabă decât ruinată de datorii, pentru a servi de bastion împotriva comunismului. În practică, acordul de la Londra din 1953 a eliberat germanii de obligaţia de a-şi plăti datoriile de război. Germania nu urmează să plătească decât odată reunită în cadrul unui tratat de pace. Nu este o coincidenţă faptul că, în 1990, Bonn a reuşit să evite ca Tratatul celor "Doi plus Patru", asupra reîntregirii să poarte numele de "Tratat de pace": era o modalitate de a continua să fugă de despăgubiri.
"Naziştii înşişi au calculat valoarea datoriei faţă de Grecia", raportează Hagen Fleischer. Aproximativ 5 miliarde de euro după baremurile noastre actuale. Guvernul federal n-a plătit decât o singură dată, în cadrul a ceea ce a fost numit "Acordul global" din 1960 [o serie de acorduri cu mai multe ţări europene şi Israel], o sumă de 115 milioane de deutsche marks [aproximativ 58 de milioane de euro], destinate în primul rând victimelor evreieşti ale crimelor săvârşite de nazişti în Grecia.
Un diplomat german prezintă poziţia oficială a Republicii Federale în aceşti termeni: "Pentru noi, cererile referitoare la despăgubiri au fost achitate în timp". Din punct de vedere german, pare probabil şiret, poate că Realpolitika presupune astfel de atitudine. Dar nu este deci de mirare ca unii în Grecia să considere la rândul lor că viclenia germanilor este incorigibilă ? "Chiar dacă ne simţim trădaţi, mărturiseşte Kalfopoulos, acest lucru nu are absolut nimic de-a face cu situaţia contra căreia noi trebuie să luptăm".
Desigur. Dar, precum conchide istoricul Fleischer : "Totul depinde de ton". Care este aproape isteric acum. Acolo, ca aici.
Context
O escaladare verbală
Guvernele grecesc şi german îşi intensifică eforturile pentru a calma tensiunile dintre cele două ţări. Startul a fost semnalat de prima pagină a revistei Focus, reprezentând o Venus din Milos făcând un deget de onoare. Reacţia grecilor jigniţi nu s-a lăsat aşteptată. A doua zi, cotidianul de stânga I Nikis a răspuns cu un steag nazist fluturând pe Poarta Brandenburg, apoi caricaturile au preluat terenul. Vice-prim ministrul grec a invocat apoi jefuirile comise de germani în timpul celui de-al doilea război mondial şi care nu au fost niciodată reparate. La sfârşitul weekend-ului trecut, o asociaţie de consumatori a cerut un boicot al produselor germane în Grecia. La rândul lor, băncile germane au declarat că refuzau să cumpere obligaţiuni greceşti. Pentru a tempera această atmosferă explozivă, cancelarul german Angela Merkel l-a invitat în vizită prim-ministrul grec George Papandreou, în 5 martie.
