Portret: Sascha Lobo, sălbaticul războiului cibernetic

Sascha Lobo en 2010.
Sascha Lobo en 2010.
22 mai 2012 – Die Zeit (Hamburg)

Revoltă împotriva stocării datelor personale, neîncredere faţă de Google şi Facebook: Germania este, în materie de Internet, o ţară "în curs de dezvoltare", spune Sascha Lobo. Cel mai cunoscut blogger german, care este şi unul dintre pionierii Internetului în ţara sa, inspiră sentimente contrarii: este căutat dar şi detestat.

De ce-l urăşte lumea pe Sascha Lobo? În timpul acestui interviu n-a trebuit să pun decât o întrebare. Restul a venit de la sine. Sascha Lobo propune să ne întâlnim în Soho House Berlin, clădirea care găzduia odinioară centrala partidului comunist est-german, SED. Aşa că ne întâlnim în această clădire care domină Berlinul. Este o după-amiază ploioasă şi urâtă în Torstrasse. Cea mai urâtă stradă din Berlin este în acelaşi timp cea mai la modă. În primul rând trebuie să vorbim despre cum comunicăm unii cu alţii. Altfel spus, despre cum avem şi cum nu avem voie să vorbim unii cu alţii pe net.

"Limbajul în reţea este unul aparte. Chiar şi injuriile ţin de acesta. Există o poezie a invectivelor", spune Sascha Lobo. Dar Internetul nu este încă înţeles în Germania, în opinia sa. "Mulţi internauţi germani se tem să nu fie păcăliţi online." Nu cumpăraţi nimic de pe Internet!, spune Lobo râzând. În opinia sa, Germania este încă o ţară în curs de dezvoltare, speriată de noutăţi.

Afirmaţiile lui Lobo sunt tăioase şi hotărâte. El vorbeşte în calitate de Sascha Lobo, figură cunoscută şi ambasador al Internetului. Este la ordinea zilei pentru el să dea interviuri şi s-a obişnuit bine cu asta. Deci cu faptul că vorbeşte, iar publicul ascultă ce spune. El a interiorizat pur şi simplu regulile succesului online: să vinzi, să distrezi, să ieşi în evidenţă. Interviul a demarat foarte bine, ca o maşină care merge acum singură.

Invidiat, dispreţuit, renegat, urât

Succesul lui Sascha Lobo arată însă o carenţă. Internetul este o lume în sine, care este construită de experţi şi populată de bloggeri. Restul societăţii foloseşte de obicei Internetul în mod pasiv. Societatea digitală germană este o monarhie, iar Internetul este domeniul ei, unde Sascha Lobo este aproape suveran absolut. 15 ani de Internet au schimbat totul, şi nimeni nu ştie ce înseamnă asta pentru noi.

Ce urmează ştiu doar două grupuri: ahtiaţii de Internet şi cei care traduc ce spun aceştia marelui public, adică experţii în Internet. Bloggerii rămân pe net în comunităţi închise. Altfel spus: există o prăpastie între insideri şi outsideri. Cu cât criticii culturali lansează semnale de alarmă în privinţa nocivităţii net-ului, cu atât optimiştii pledează în favoarea unei noi vieţi digitale.

Este greu de găsit o figură mai vizibilă şi mai activă în explicarea lumii pentru public. Lobo scrie pe blog, vorbeşte, explică, utilizeză twitter şi apare, practic, pe aproape toate paginile de Internet. Şi pentru că face asta de atât de mult timp şi încă pare să-i placă, plus că el găseşte întotdeauna cuvintele potrivite şi chiar îşi câştigă bine traiul astfel, el este urât cu pasiune.

Invidiat de concurenţa imediată, de ceilalţi bloggeri, dispreţuit de media analoage pentru că le-a furat supremaţia pe un segment important, Lobo este renegat şi de publicul larg căruia nu-i place să fie parte a unei mişcări de masă. Dacă dai căutare pe Google "Sascha Lobo Arschloch (idiot)", găseşti 9 000 de rezultate.

Autoironia şi autorelativizarea ca strategie de comunicare

Până la urmă, nici el nu le uşurează oamenilor misiunea de a-l plăcea: marca lui este o coamă roşie de indian irokez. Tunsoarea ar fi în regulă dacă el n-ar adăuga tot timpul că o poartă din motive de marketing, pentru a fi recunoscut. Aceasta este pentru unii o formă de decădere cinică, care este uşor de urât. Autoironia şi autorelativizarea ţin întotdeauna de strategia de comunicare a lui Lobo.

"Netul acţionează pentru fiecare ca un canal de feedback şi implică deci o confruntare continuă cu propriile greşeli de comportament". Tot ce se spune are un ecou enorm. Pentru toate există la orice moment o părere, o reacţie, o critică, reproşuri şi contraziceri. Aceasta este vremea democraţiei scrise. Ideea de democraţie este adaptată la Internet, ai cărui explicatori formează un fel de parlament online.

Democraţia implică pentru orice executiv să ştie să răspundă la cerinţe şi exprimări de dorinţe care nu-i convin. Pe Internet, cel care stătea odinioară în ultimul rând şi vorbea încet are posibilitatea de a se face auzit. Şi nebunii, şi plângăreţii la fel. Iar această comunicare pune sub semnul întrebării existenţa unui adevăr absolut. Nu există corect şi greşit, ci doar discursul etern. Carenţele noastre de comportament sunt făcute publice într-un mod dur. La fel şi prostia generală. Sascha Lobo descrie ignoranţa generală astfel: "Faptul că oamenii citesc doar primele 10 rezultate ale căutării pe Google, nu este problema Google".

Prima generaţie de tineri născuţi în era digitală se plânge de profesorii de informatică plictisitori, poate sparge sisteme de operare sau iPhone-ul profesoarei de biologie. Poate că mai târziu se va spune despre perioada asta că: a fost o perioadă de tranziţie curioasă, în care mai puteai să vezi filme de la cinema pe net fără să plăteşti, era epoca de aur în care un punkist trebuia să mai explice totul încă o dată pentru proşti. A fost totuşi o perioadă frumoasă. Poate că Sascha Lobo va deveni la un moment dat simbolul acestei perioade de tranziţie. O vreme în care totul se schimbă. Făptura asta cu creasta roşie are însă şi ceva de dinozaur.

Factual or translation error? Tell us.