Trăiască Statele Unite ale Europei

Dacă Germania trebuie să plătească pentru criza din zona euro, preţul va fi în schimb crearea unei uniuni politice şi fiscale. Se întocmesc deja proiecte în perspectiva a ceea ce ar putea fi un summit european crucial pe 28 şi 29 iunie.

Publicat pe 5 iunie 2012 la 15:43

Ceea ce oferă o idee de cât de repede evoluează situaţia politică în criza euro. Abia acum două săptămâni, toate privirile erau întoarse spre noul preşedinte francez, François Hollande, investit la Paris sub eticheta de Monsieur [în textul original]Creştere (ajuns la preşedinţie prin promovarea unui program de stimulare a creşterii economice), care s-a grăbit să plece în prima lui misiune: să-i ţină piept lui Frau Austeritate (în original) a Europei, cancelarul german Angela Merkel.

"Avem nevoie de soluţii noi. Totul este pe masă", a promis François Hollande, anunţând astfel că o va obliga pe Angela Merkel să-şi dea jos cârligul de pe nas şi să analizeze proiecte care deocamdată nu miros prea bine pentru Berlin, printre care, în primul rând, crearea de euroobligaţiuni - Germania ar rezolva astfel criza în doi timpi şi trei mişcări, acceptând să garanteze datoriile Spaniei, Greciei, Italiei şi ale tuturor celorlalţi. Omul cât trăieşte speră.

Până sâmbătă, duelul creştere împotriva austeritate îşi pierduse virulenţa, Angela Merkel alegând să schimbe rolurile cu François Hollande. Într-adevăr, ea declarat, la rândul ei, că nu existau tabuuri în examinarea alegerilor dificile cu care se confruntă liderii europeni, în timp ce aşteaptă să afle soarta Greciei şi Spaniei şi îşi pregătesc următoarele lor mişcări pentru ceea ce promite să fie un summit fierbinte la sfârşitul lunii.

Berlin vrea o uniune bancară, bugetară, politică

Angela Merkel a dat impresia de a-l pune la zid nu numai pe François Hollande, ci Franţa întreagă. Anunţând că nu va fi nicio cenzură privind lista de schimbări prevăzute pentru zona euro, ea făcea aluzie la măsurile federaliste draconice care includ o pierdere treptată a suveranităţii naţionale în domeniile politicilor bugetare, fiscale, sociale, pensiilor şi pieţei muncii, în scopul de a da naştere unei noi uniuni politice europene, în termen de cinci la zece ani.

Newsletter în limba română

SUE - Statele Unite ale Europei - s-au întors pe scenă. În orice caz pentru zona euro. O asemenea "uniune politică", care implică transferul de competenţe esenţiale dinspre state către Bruxelles, Luxemburg şi Strasbourg, a fost întotdeauna pentru francezi un obiectiv mult prea îndepărtat pentru ca ei să-l ia cu adevărat în considerare.

Dar Berlin lasă de înţeles că, dacă trebuie să plătească oalele sparte pentru ceea ce acesta consideră ca fiind pocinoagele altora, va trebui ca Europa să se apropie treptat dar sigur de o uniune bancară, bugetară şi în definitiv politică în sânul zonei euro. Iar acesta este un proiect controversat şi separator care nu a fost întotdeauna pe placul Angelei Merkel. Dar, în toiul crizei, ea acum pare a nu avea altă opţiune.

Un summit pentru integrarea Europei

Următoarele trei săptămâni vor fi foarte pline de agitaţie în jurul proiectului, fiindcă un cvartet de arhitecţi reparatori ai Europei vor călători din capitală în capitală pentru a sonda posibilităţile eventuale.

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, Mario Draghi, patronul Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Juncker, primul ministru al Luxemburgului şi mult timp şef al Eurogrupului [membrii zonei euro], şi José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, trebuie să prezinte un proiect de integrare a zonei euro cu ocazia summitul din 28 şi 29 iunie. Toţi patru sunt federalişti convinşi.

Summitul va fi precedat de alegeri fatidice în Grecia şi de alegeri legislative în Franţa, în timp ce sectorul bancar spaniol pare în criză de timp. Ministrul de Finanţe din Madrid, Luis de Guindos, a declarat că soarta monedei euro se va juca în următoarele săptămâni în Spania şi Italia.

Saltul uriaş către integrare, acum în studiu, nu va salva nici Grecia, nici băncile spaniole, nu va face nici ordine în Italia, şi nici nu va rezolva criza euro pe termen scurt.

S-ar putea chiar ca liderii europeni să nu mai aibă timp, fiindcă şi-au epuizat stocul de măsuri de urgenţă şi de apeluri de ultimul minut, exact politicile care au caracterizat "gestionarea" crizei în ultimele treizeci de luni.

Însă dezvăluind o strategie pe termen mediu pentru înfiinţarea unei uniuni bugetare şi politice în zona euro, ei speră să convingă pieţele financiare de hotărârea lor de a salva moneda unică, de ireversibilitatea introducerii monedei euro şi de faptul că această "criză" nu va dura pentru totdeauna.

Un proiect care presupune schimbarea tratatelor

Impactul proiectului va fi imens, dacă vede vreodată lumina zilei. Logic, ar trebui întocmit un nou tratat european. Ceea ce nu este o sarcină uşoară. Ar trebui fără îndoială o nouă constituţie germană, ceea ce ar însemna probabil a merge un pic prea departe.

"Deficitul de democraţie", de care suferă guvernanţa Uniunii Europene şi de care se vorbeşte atât de des, ar creşte exponenţial fără o revizuire drastică a fundaţiilor electorale ale guvernului în zona euro. La ce folos a mai alege un guvern, de exemplu, în Slovenia, dacă "într-o uniune politică a zonei euro", deciziile politice în domeniile fiscalităţii, bugetului, pensiilor şi pieţei muncii sunt luate la Bruxelles?

Ar apărea o Europă cu două viteze şi mai accentuată decât acum, în care deciziile-cheie vor fi luate în zona euro şi nu într-o Europă de 27 sau 28.

Prăpastia dintre Marea Britanie şi inima Europei ar fi atunci imposibil de astupat, ceea ce ar duce la certuri şi în cele din urmă la sfârşitul logodnei nefericite a Marii Britanii cu UE, deşi "uniunea politică" , descrisă ca fiind "urmarea logică" a împărţirii aceleiaşi monezi, este exact ceea ce recomandă David Cameron şi George Osborne.

După trei ani de gestionare laborioasă a crizei, alegerile cu care se confruntă liderii europeni se radicalizează - moartea monedei euro sau naşterea unei noi federaţii europene.

Instituții

Patru priorități la Bruxelles

Planul secret pentru o nouă Europă”: Die Welt, în ediția de duminică a arătat proiectul șefilor de instituții europene. Potrivit informațiilor cotidianului berlinez, președintele Consiliului European, al Comisiei și al Eurogrupului, Herman van Rompuy, José Manuel Barroso și Jean-Claude Juncker, lucrează la un plan care ar putea fi discutat în timpul Consiliului European din 28 și 29 iunie și care se referă la patru mari teme:

reforme structurale, uniune bancară, uniune fiscală și o uniune politică. […] Dacă cele 27 state membre reușesc să se pună de acord, rezultatul va fi o Europă complet nouă.

Ceea ce va deranja mai mult guvernul german este uniunea fiscală, consideră Die Welt. La Berlin, înțelegem prin acest termen o politică de austeritate crescută, adică o dezvoltare suplimentară a pactului bugetar. Uniunea fiscală în discuție, dimpotrivă, prevede o responsabilitate comună pentru deficitele naționale, deci eurobonduri, ceea ce Germania a respins mereu.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect