Alegeți o limbă
Dezastrul sectorului bancar spaniol este o ruşine de stat. Din cauza edificării unui mit. Din cauza complicităţii între public şi privat. Din cauza beneficiilor stivuite de unii, fără a se sinchisi de prejudiciile viitoare pentru alţii. Din cauza negărilor. Din cauza contagiunii. Din cauza minciunilor. Toată lumea minte. Şi toţi mint aceiaşi oameni: contribuab... mă scuzaţi, poporul.
Astăzi, avem dreptul de a vorbi despre ceea ce se întâmplă acasă la ceilalţi. Fiindcă pasămite casele lor sunt ipotecate şi noi suntem cei care vor trebui să plătească. Noi, "europenii". În definitiv, care este diferenţa între Grecia, care a minţit asupra conturilor sale publice, şi băncile spaniole, care au minţit despre bilanţurile lor?
Problema spaniolă seamănă mai mult cu cea a Irlandei, anume că este legată de bănci, decât cu cea a Portugaliei, care nu are nicio problemă mare din cele 10 posibile, dar are câte puţin din fiecare. În Spania, răul vine din relaţia incestuoasă între "cajas de ahorro" [băncile de economii] şi instituţiile politice regionale, pe fond de balon imobiliar la care toată lumea a participat - şi din care au profitat cu toţii: băncile prin credite, sectorul construcţiilor prin şantiere, sectorul imobiliar prin tranzacţii, statul prin impozite, partidele ştim bine cum, guvernul prin afişarea statisticilor de creştere a PIB.
Cordon de securitate
Balonul imobiliar şi efectele sale sunt vizibile de mai mult de doi ani. Dar Spania a continuat să facă tot anapoda, vechiul guvern Zapatero amânând problema, iar cel nou, al lui Rajoy, pierzându-şi rapid hotărârea. Răul, care ar fi putut fi limitat la băncile de economii, riscă astăzi să se întindă la cele mai mari bănci spaniole (Santander, BBVA şi La Caixa nu vor beneficia de cele 100 de miliarde de euro [prevăzute de planul de ajutor]). Şi mai rău, contagiunea ameninţă datoria suverană.
În schimb Spania se diferenţiază de Irlanda prin soluţia aleasă. Irlanda a naţionalizat daunele cauzate de bănci, care s-au transformat în deficit public; Spania încearcă să instaleze un cordon de securitate în jurul sectorului bancar împrumutându-i 100 de miliarde de euro care vor deveni datorie publică. Cu un singur obiectiv: a evita ca problema băncilor să devină problema statului. Dar este evident că aceste 100 de miliarde fac parte dintr-un plan de salvare a Spaniei. Care include şi un program de austeritate, cert molcom, dar deja pus în aplicare. Şi care va pune băncile spaniole sub supravegherea Băncii Centrale Europene.
Banca Spaniei este de departe, foarte departe, de a ieşi cu glorie din această afacere. Guvernul Rajoy a reprobat-o clar, transferând ministerului Economiei sarcina supravegherii sistemului. Băncile europene nu vor câştiga la fel de mulţi bani ca în trecut, vom asista la fuziuni, dispariţii, la reducerea numărului de agenţii, a personalului, a datoriilor, a activelor, a rezultatelor acestora. Şi noi cunoaştem bine situaţia, fiindcă în Portugalia avem un pas înainte în acest domeniu.
Democraţie bolnavă
De altfel câteva cuvinte despre Portugalia: un elev bun are motive să zâmbească. Procesul de capitalizare ajunge la capăt, iar băncile vor începe vara cu fonduri proprii fără egal în Europa. Trebuie precizat faptul că o parte dintre ele este publică, şi alta privată, dar aceasta este o problemă de contabilitate care ar merita un întreg alt editorial.
"Trebuie să ieşim din micul joc al vinovăţiei!", declara Bob Diamond, preşedintele băncii Barclays, acum un an şi jumătate. Este prematur. Când spunem că sectorul bancar a luat ostatică politica, vorbim exact de acest lucru: despre republicile de debitori, şi despre monarhiile creditorilor. Finanţişti care ştiu totul şi-i ameţesc pe politicienii care nu ştiu nimic. Şi de aceste două categorii laolaltă, care au tupeul suprem de a-i considera drept analfabeţi ai finanţei pe cei care plătesc pentru greşelile lor. Da, cei care au împovărat cu datorii generaţiile următoare, care se îmbracă solemn în haina austerităţii ca să justifice falimentele şi şomajul, sunt tot cei care acuză poporul de ignoranţă financiară. Bravo.
Criza este bancară. Ea a făcut metastaze şi a creat o criză a datoriilor suverane. Şi aceste două crize, "europenii" sunt cei care le ţin în spinare. Adică noi. Democraţia trebuie să fie bolnavă pentru ca să ajungem să considerăm că a minţi instituţiile europene, cum a fost cazul în Grecia, este mult mai grav decât a minţi poporul, cum este cazul în Spania. Băncile vor fi ajutate. Şi noi, ce spunem? Nimic. Am spus deja totul. Am scris deja tot ce era de scris. Nu mai putem decât să suferim. Cum vom mai ieşi din abis?
