Alegeți o limbă
Criza din Europa intră în faza finală, ca şi schemele de gândire ale previzioniştilor. Un analist de la AMRO Bank din Amsterdam a îndrăznit un pronostic asupra viitorului UE: "Cel mai important fiind ca să nu se extindă contagiunea la ţările care formează nucleul zonei euro, ar fi deci util ca Franţa să câştige Euro 2012. Acest lucru ar restabili încrederea în mod semnificativ".
Mda... Poate că vroia să spună prin aceasta că atâta timp cât răsună acordurile La Marseillaise, nimănui nu-i va veni în minte să fugă să-şi scoată banii de la ghişeurile BNP Paribas sau Société Générale... Dar atunci se pune o întrebare: nu ar trebui mai degrabă, pentru a restabili încrederea, să sperăm o victorie a Germaniei? În timp ce suporterii-alegători ar uda victoria, Banca Centrală Europeană ar profita să cumpere câteva tone de obligaţiuni spaniole.
Angela Merkel, între timp, fiind microbistă convinsă (să amintim că summitul G8 a trebuit să fie întrerupt în timpul meciului Bayern-Chelsea), ar putea trece euroobligaţiunile în Bundestag. Şi ce să mai zicem de o victorie a Greciei? Alexis Tsipras ar semna atunci memorandumul şi, odată cu acesta, ar cădea din cer un buget excedentar până în 2100?
Punctul fără întoarcere
Ciudat, deşi Spania [actuala campioană mondială şi europeană], este dată mare favorită a Campionatului European de Fotbal, oracolul AMRO nu aşteaptă nimic de la un triumf iberic. Mulţi sunt de acord că această ţară a trecut deja de punctul fără întoarcere. Şi nu contează dacă primul său ministru Rajoy are sau nu dreptate, spunând că ţara lui este o "collateral casuality" [o victimă colaterală] a haosului în care este se află zona euro.
Ceea ce contează aici este că am trecut de mult de stadiul critic al salvării naţionale. Mai ales că Barclays (ca şi alte instituţii financiare) a avertizat că Spania "este doar la jumătate de drum" de prăbuşirea pieţei imobiliare şi că, după o scădere a preţurilor de încă 20%, care pare a fi inevitabilă, "sectorul financiar va fi sângerat de moarte".
Situaţie la care se adaugă o rată a şomajului record în Europa, un dezechilibru fatal al pieţei muncii şi o îndatorare a populaţiei şi a sectorului non-financiar care reprezintă 200 % din PIB. Înţelegem mai bine de ce un jurnalist al ziarului Financial Times a ajuns să considere că "problema nu este atât de a şti dacă economia spaniolă se va redresa în 2012 sau 2013, ci dacă o poate face înainte de sfârşitul acestui deceniu".
Pentru a reveni la fotbal, Spania nu ar putea fi salvată nici dacă cluburile din Primera División (prima ligă) ar plăti cele 750 de milioane de euro de impozite (sau mai degrabă de reduceri de impozite) pe care le datorează statului. În ceea ce priveşte Grecia, ea va cunoaşte oare un faliment controlat de un plan de salvare european finanţat de contribuabili? Sau un faliment în afara zonei euro, pe care unii îl estimează la 1 000 de miliarde de euro, alţii la optul răsturnat al infinitului, şi despre care alţii susţin că nu este bine de a-şi dori să sperii toată lumea cu el?
Un drum de cruce
Angela Merkel nu se mai poate sustrage şi trebuie să decidă: fie zona euro se destramă în această vară, fie îşi continuă drumul de cruce ca o federaţie a datoriei. Suspansul este mai intens decât în Campionatul Euro şi meciul Bayern-Chelsea luate laolaltă. Mai ales atunci când ministrul de interne german recomandă "să nu se mai toarne bani în butoiul fără fund", iar vice-guvernatorul Bundesbank consideră Grecia ca fiind un "stat eşuat", în timp ce Peter Bofinger, consilierul [economic] cel mai influent [al guvernului german], susţine că "grecii au făcut cele mai mari corecţii fiscale ale perioadei de după război şi că reducerea cerută a deficitului structural este fără precedent şi excesivă".
Părerile sunt împărţite. Merkel este o federalistă convinsă, dar ea ştie că, dacă dă astăzi înapoi şi aprobă punerea în comun a datoriilor, fără un ţar bugetar la Bruxelles (adică la Berlin), atunci Germania va trece la rândul ei de punctul fără întoarcere.
