Nu suficient de europeană, prea puternică pentru a fi ignorată. Imagine: Rengim Mutevellioglu

UE se teme să piardă Ankara ?

Tăcerea aproape generală, care a urmat, în Europa, recentele declaraţii ale prim-ministrului turc asupra expulzării armenilor fără acte, demonstrează încă o dată atitudinea ambiguă a celor Douăzeci şi şapte faţă de Turcia: niciodată suficient de europeană pentru a-i deschide larg uşile Uniunii, dar prea importantă pentru ca să se lipsească de ea.

Publicat pe 25 martie 2010 la 15:02
Nu suficient de europeană, prea puternică pentru a fi ignorată. Imagine: Rengim Mutevellioglu

Imaginaţi-vă că Angela Merkel ar ameninţa că expulzează imigranţii turci fără acte pentru că nu ar fi apreciat o declaraţie de la Ankara despre Holocaust. Această reacţie a cancelarului ar ridica un imens strigăt de protest, pentru că toată lumea se aşteaptă ca Germania să-şi asume responsabilitatea pentru cel mai întunecat capitol al istoriei sale şi să respecte dreptul internaţional, ceea ce exclude orice pedeapsă colectivă.

Şi totuşi, nici o ţară europeană nu a reacţionat puternic, atunci când, săptămâna trecută, prim-ministrul turc, iritat de mustrările internaţionale asupra genocidului armenilor, a afirmat ca i-ar fi putut expulza pe "cei 100.000 de cetăţeni ai republicii Armenia care locuiesc ilegal în Turcia". Tăcerea care a urmat "acestei izbucniri" a lui Recep Tayyip Erdogan este surprinzătoare. Uniunea Europeană a tăcut, până acum, în toate limbile sale oficiale.

UE nu vrea să piardă Turcia

De ce ? Nu putem crede că autorităţile europene s-ar fi resemnat să considere Turcia, totuşi candidată pentru aderare, ca fiind o ţară aparte şi care, prin urmare, nu ar fi judecată după normele şi valorile din care Uniunea pretinde a se inspira. Nu, acestea acţionează ca şi cum le-ar fi frică să nu "piardă Turcia", a 17-ea putere industrială mondială, o răscruce a aprovizionării energetice europene, un "pion strategic al Occidentului", şi o "punte între civilizaţiile iudeo-creştine şi musulmane".

Newsletter în limba română

În cercurile private, aceşti funcţionari recunosc singuri faptul că Turcia, în ciuda unor progrese reale, este departe de îndeplinirea criteriilor esenţiale ale unei democraţii europene. Constituţia ei (un proiect de revizuire a acesteia a fost introdus în Parlament pe 22 martie) şi Codul penal conţin articole incompatibile cu principiile juridice europene. Armata ei, cu toate că în defensivă, rămâne prea puternică. Dosarul kurd nu avansează. Recunoaşterea genocidului armean rămâne un tabu, în ciuda miilor de semnături colectate de apelul "Noi cerem iertare", lansat de un grup de intelectuali progresişti turci. Şi chiar dacă AKP, partidul conservator musulman la putere, se defineşte ca fiind moderat, domnia sa coincide cu o lentă accentuare a islamizării societăţii şi instituţiilor.

Confruntându-se cu propriile îndoieli, susţinătorii europeni ai aderării se întreabă ce pârghii vor mai trebui să folosească în faţa unei opinii publice reticente, pentru a face din Ankara o nouă capitală europeană. Dar ei au o preocupare şi mai imediată: iritarea Turciei faţă de numeroasele tergiversări europene este palpabilă. Dacă liderii turci afirmă cu cu voce tare că doresc să intre în Europa, în schimb insinuează din ce în ce mai des că au şi alte alternative şi că şi-ar putea alege propria lor cale.

Dar Turcia are şi ea propriile interese şi aşteptări

Conştientă de avantajele ei demografice, economice, culturale, geopolitice şi laico-religioase, Turcia nu se mai vede ca un stat la marginea Europei, însărcinat cu apărarea intereselor Occidentului într-una din regiunile cele mai tulburi ale lumii. Ea se vede ca o "ţară centrală", în măsură să-şi definească singură viziunea şi interesele. Este ceea ce a făcut cu privire la Irak, Israel şi Iran, deosebindu-se de abordările europene şi americane. După acceptarea câtorva dintre "cerinţele Bruxelles-ului", Turcia pare acum mai puţin dispusă să facă "concesii".

De-a lungul procesului de negociere, ea a descoperit ceea ce într-adevăr implica aderarea - inclusiv pierderea parţială a suveranităţii, aspect contrariu unor elemente fundamentale ale sistemului de stat şi culturii politice turceşti. Cu alte cuvinte, dacă Turcia devine membru al UE menţinând ceea ce o parte semnificativă dintre liderii săi şi a opiniei publice consideră non-negociabil (un naţionalism nedomolit, întâietatea acordată Islamului sunnit, "turcitatea", etc.), această aderare ar însemna că referenţa democratică europeană şi-a schimbat natura. "Chestiunea turcească" nu poate fi rezolvată, într-adevăr, prin formula "opt-out" (aderare cu opţiuni), după modelul englez sau danez, întrucât este în conflict cu modelul politic post-naţionalist şi pluralist de la baza construcţiei europene. Ori, în Turcia de astăzi, acest model nu este cu adevărat înţeles şi mai ales acceptat decât de o elită "laico-liberală" sau musulmană modernistă, în creştere dar minoritară .

Turcia şi Uniunea Europeană sunt astfel blocate. Ambele vor trebui să-şi definească în mod clar valorile de la care consideră că nu pot deroga. Suntem departe de calculele strategilor şi oamenilor de afaceri. Suntem în centrul unor întrebări importante despre scopurile şi destinul societăţilor noastre. Iar în acest moment existenţial, Turcia nu este singură pe grătar.

Văzut de la Ankara

O reformă a Constituţiei pentru a fi pe placul Bruxelles-ului

Pe 22 martie, guvernul islamistului moderat Recep Tayyip Erdogan a prezentat proiectul de revizuire a Constituţiei pentru a pune textul, moştenit de la guvernul militar din 1980, în conformitate cu standardele europene. Proiectul limitează de exemplu posibilitatea unei intervenţii militare în gestiunea instituţiilor şi în viaţa politică. Opoziţia Kemalistă şi Consiliul de Stat, jurisdicţia supremă turcească, contestă "amendamentele adăugate Constituţiei, susţinând că acestea vor conduce Turcia la dezastru", rezumă ziarul Milliyet, pentru că "sistemul judiciar va fi luat ostatic". Pentru guvern, cu toate acestea, reforma vizează, din contră, "să extindă democraţia" şi "să aplice sistemului judiciar ajustările deja introduse în cel militar, conform aşteptărilor UE". Reforma, care trebuie să fie aprobată de Parlament, va fi oare dusă la capăt ? "Nimeni nu ştie", scrie Milliyet, "Turcia este atât de divizată încât un compromis pare de neatins".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect