Alegeți o limbă
Germania trece prin cea mai gravă criza de politică externă din ultimele decenii. Puţini au observat, dar criza a izolat Germania în Europa aşa cum nu a fost izolată de mult timp. De această dată, ea se prezintă ca putere monetară. Ea a creat instituţii presupuse să o concilieze, ţară dominantă a continentului european, cu vecinii săi. Dar, de fapt, aceştia o văd din nou ca pe o ţară donatoare de lecţii care decide de toate.
Iar acum, este clar pentru toată lumea că moneda euro permite Germaniei să profite, mult mai mult decât celelalte ţări, de piaţa comună. Cu salarii mai mici, performanţe mai bune şi o calitate superioară, ea domină exporturile europene şi, prin urmare, creează dependenţe pe care economiile mai puţin puternice sunt incapabile să le compenseze. Germania trăieşte viaţa frumoasă a traficanţilor, iar dependenţii se plimbă în Mercedes sau BMW. Obligaţiunile de stat - greceşti, de exemplu - erau subscrise în prioritate de către băncile germane.
Germania nu are milă?
Grecia este astăzi primul domino care ameninţă să cadă sub presiunea unei duble povări - criza economică globală şi eşecurile sale interne, agravate de tot felul de şmecherii. Portugalia şi Spania riscă să cadă la rândul lor. Dar Germania s-a arătat indiferentă faţă de soarta lor. Aceste ţări nu trebuie să se aştepte la nici un ajutor de la noi, a declarat "Cancelarul de Fier". Pentru ea, nu se poate face o egalizare financiară în Europa, pentru că regulile jocului nu permit aşa ceva.
Oricine ar vrea să înţeleagă dezastrul european trebuie să arunce o privire pe aceste reguli. Acestea nu au fost prevăzute să reziste la multiplele lovituri ale crizei economice mondiale, ale deficitelor abisale şi ale fraudelor. Ele nu iau în cont eventualul faliment al unui stat. Ele au fost concepute pentru a face din Germania, prima putere economică a continentului, slujitorul tuturor economiilor europene. Cei care au conceput aceste reguli nu s-au gândit că o monedă comună necesită de asemenea o politică economică şi bugetară comună. Singură, piaţa internă nu este în măsură să ofere echilibrul necesar. Iar dacă această piaţă ar ajunge să se prăbuşească, sau chiar dacă moneda unică ar ajunge să fie abandonată, întreaga operă politică a mai multor generaţii - Uniunea Europeană - ar fi ameninţată.
Disciplină germană sau mizericordie
Ar trebui deci ca Angela Merkel să sprijine Grecia, să încalce toate regulile, să pună în pericol euro-ul, să invite speculatorii să asalteze Spania şi Portugalia ? Şi pe deasupra să declanşeze o furtună pe scena politică germană, în momentul în care opoziţia cere, la câteva săptămâni înainte de alegerile Parlamentului regional al Renaniei de Nord-Westfalia, dacă contribuabilul german trebuie de asemenea să finanţeze a treisprezecea şi a paisprezecea lună de salariu a grecilor ? Trebuie ea să încurajeze adversarii euro-ului să depună o plângere pentru neconstituţionalitate, o oportunitate aşteptată de aceşti duşmani ai monedei euro de zece ani ? Cu alte cuvinte, Angela Merkel a trebuit să se întrebe dacă vrea să pună în pericol cel mai preţios instrument al politicii externe a Berlinului, şi anume Uniunea Europeană. Sau, dacă, din contră, trebuie să respecte regulile jocului, să păstreze o minte limpede în mijlocul barajului de critici şi să impună Europei una dintre aceste virtuţi germanice atât de temute, disciplina?
Angela Merkel a reuşit să păstreze o minte limpede, ajutată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Şeful statului francez, care probabil, nu ar fi refuzat să plătească câţiva euro în circumstanţe excepţionale, s-a lăsat convins de Angela Merkel să respecte disciplina germană. La doar câteva săptămâni după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Europa se vede în faţa unui nou obstacol, de dimensiuni respectabile.
