Mario Monti, ultimul erou al zonei euro

Doar o uniune politică poate salva euro şi UE, şi doar premierul italian poate să o spună clar şi să convingă Germania, susţine editorialistul Wolfgang Münchau înainte de summitul UE. Dar o va face?

Publicat pe 25 iunie 2012 la 15:00

Să ne imaginăm că suntem joi seara, la reuniunea şefilor de stat din cadrul Consiliului European, şi că premierul italian se ridică şi spune:

"Domnule preşedinte, dragi colegi. Ne confruntăm cu o alegere simplă: astăzi putem fie să salvăm euro şi să construim o fundaţie pentru o viitoare uniune politică, fie să îl îngropăm şi să nu obţinem nimic. Cu toţii ştim ce trebuie să facem pentru a salva euro. Cerem o uniune bancară pentru Spania, o uniune fiscală pentru Italia şi o uniune politică pentru Germania. Putem, de asemenea, să nu fim de acord în privinţa detaliilor. Dar trebuie să rezolvăm unele dintre aceste diferenţe în acest sfârşit de săptămână, şi să luăm o decizie referitoare la paşii care sunt necesari imediat. Politicile noastre pentru rezolvarea crizei au tot eşuat. Acum avem nevoie de ceva care să funcţioneze rapid. Dacă nu reuşim, vă pot asigura că eu nu mai pot face parte din acest grup, şi că ţara mea nu mai poate face parte din acest proiect."

Un pariu calculat

Permiteţi-mi să spun, mai întâi de toate, că nu ma aştept cu adevărat ca Mario Monti să spună aşa ceva, nici măcar într-o versiune mai criptică. Este liderul unui guvern de tehnocraţi. Treaba lui este să repare lucruri. Să se opună cancelarului german – într-un mod ostentativ cum ar spune unii – şi să parieze viitorul Italiei, nu face parte din misiunea sa. Partidele politice din Italia l-au numit pentru că aveau nevoie de cineva care să repare ce a făcut playboy-ul, nu de un parior. Ultimul lucru pe care l-au dorit a fost un lider.

Cred că este cazul pentru un pariu calculat. Dar riscurile sale şi deznodămintele trebuie să fie înţelese pe deplin. Problema nu este să spunem că Angela Merkel merge la bluf, aşa cum îndeamnă unii dintre prietenii mei italieni şi spanioli. Ea nu merge la bluf, în ciuda faptului că o despărţire a zonei euro ar fi dezastruoasă pentru Germania. Joschka Fischer, fostul ministru de Externe, a spus recent că prin permiterea scindării zonei euro, Germania ar cauza pentru a treia oară în istorie un dezastru total care ar afecta atât Europa cât şi pe sine însăşi.

Newsletter în limba română

Cei care susţin strategia potrivit căreia Germania merge la cacealma îşi asumă un caracter raţional care este cu desăvârşire absent. Germanii au dezvoltat un fir narativ ciudat al crizei. Urmărind dezbaterile acolo, aşa cum o fac frecvent, am o senzaţie de univers paralel. Există, de exemplu, o negare că excedentele de cont current ar fi cât de cât un factor de luat în considerare. În gândirea germană, economia este ca un meci de fotbal câştigat de Germania. Şi treaba cancelarului este să sprijine echipa împotriva unei alte echipe – aşa cum a făcut la Gdansk vinerea trecută [22 iunie] când Germania a învins Grecia. Germania, ca dna Merkel, pare de neoprit.

Riscul scindării zonei euro

Puţini oficiali inteligenţi şi elita economică înţeleg ce e în joc, dar sunt dispuşi să-şi asume riscul unui accident. Păstrarea euro nu este obiectivul lor primordial. Când Otmar Issing, fostul economist şef al Băncii Centrale Europene, a respins categoric orice formă a punerii în comun a datoriilor, aşa cum a făcut-o într-un articol recent, a omis să menţioneze ce s-ar întâmpla dacă guvernul i-ar urma sfatul. Zona euro s-ar scinda. Când va apărea presiunea unei scindări, aceasta va veni din Italia.

Silvio Berlusconi a spus ameninţător, săptămâna trecută, că o plecare din zona euro nu va fi o blasfemie. A dat nişte variante simple: fie Italia e salvată, Germania pleacă, sau Italia pleacă. Mi se pare că Berlusconi îşi pregăteşte partidul să mizeze pe un bilet eurosceptic la următoarele alegeri pentru a pune capăt pretenţiilor Mişcării 5 Stele, anti-euro, şi ale liderului său, Beppe Grillo. Se spune că Berlusconi îşi studiază discursurile şi comunicatele în detaliu. Ceea ce vedem aici este cum poate o atitudine anti-euro să devină una la modă.

Şi când asta se va întâmpla, va fi poate prea târziu pentru a salva euro. Liderii din zona euro au avut mai bine de trei ani pentru a acţiona. I-au irosit. Poate că sunt oameni inteligenţi, luaţi individual, dar ca grup au dovedit un nivel incredibil de analfabetism economic şi financiar. Vă amintiţi de contracţia fiscală expansionistă? Sau ideea stupidă a efectului de levier pentru fondul de salvare? Sau repunerea pe linia de plutire a investitorilor privaţi pe bază de voluntariat? Chiar credem că aceştia sunt oamenii care vor face tot ce trebuie într-o singură zi când au făcut numai greşeli în trei ani?

O confruntare crucială

Singura speranţă ar fi să o provoace cineva din interior pe dna Merkel. Acesta ar trebui să se folosească de dreptul de veto pentru prostia care va fi probabil propusă joi. Cât de credibilă este o uniune politică în viitor, dacă nu putem să salvăm zona euro astăzi? Aceasta este confruntarea crucială pentru noi.

Nimeni nu este mai bine plasat să o înfrunte pe dna Merkel decât premierul italian. Este ultimul iniţiat european. Este inteligent şi elocvent. Ţara sa este următoarea la rând să fie atacată de pieţe. Uniunea Europeană nu are un plan B. O ameninţare cu demisia ar fi credibilă, şi ar speria mulţi oameni.

Ce ar avea de pierdut, în orice caz? Potrivit sondajelor, pierde teren, şi pierde sprijin, de asemenea, în cadrul coaliţiei sale. Doar prin a spune adevărul în faţa puterii, d-l Monti îşi poate salva ţara, şi euro.

Consiliul European din 28-29 iunie

Pregătiri frenetice pentru "summitul ultimei şanse"

Cu câteva zile înainte de Consiliul European de la Bruxelles din 28-29 iunie, descris de către observatori drept "decisiv" pentru viitorul monedei euro, pregătirile sunt în toi şi întrunirile între protagonişti se înmulţesc. După ce a participat la "mini-summitul" de la Roma, între Italia, Germania, Spania şi Franţa, în 22 iunie, pe 25, François Hollande s-a întâlnit la Paris cu Mario Draghi. Se presupune că directorul Băncii Centrale Europene a venit să pledeze pe lângă preşedintele francez în favoarea uniunii bancare şi unei mai mari integrări politice. Miza este importantă pentru Draghi, deoarece, explică La Stampa,

dacă liderii UE nu reuşesc să ia decizii eficace la summit-ul din 28-29 iunie, Mario Draghi este cel care va trebui să repare daunele.

Şi chiar dacă pieţele au încredere în faptul că Draghi va găsi o soluţie,

în cadrul BCE este din ce în ce mai greu să se ia măsuri suplimentare, fără ca germanii – sistematic în minoritate în ultimele luni – să nu-şi exprime public în vreun fel nemulţumirea, ceea ce are ca rezultat o pierdere a prestigiului tuturor.

Miercuri 27 iunie, Hollande o primeşte la Paris pe Angela Merkel. Cu cancelarul german, "divergenţele sunt în continuare la fel de accentuate", scrie Les Echos. Cotidianul economic francez aminteşte că "Hollande va încerca să smulgă concesii de la Angela Merkel pe terenul solidarităţii", întrucât aceasta este încă "împotrivită unui salt instituţional înainte".

Preşedintele francez a renunţat să mai pună euro-obligaţiunile pe masa negocierilor, dar contează să obţină din partea cancelarului un acord asupra altor forme de punere în comun a datoriilor, ca de exemplu eurobills [obligaţiuni pe termen scurt], un fond de amortizare a datoriei, sau posibilitatea pentru Fondul european de salvare de a răscumpăra datoriile ţărilor cu probleme din zona euro, pentru a contracara creşterea ratelor dobânzii.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect