Jocul Germaniei în finala pentru euro

Viitorul euro nu ţine de Italia. Şi nici de Spania, Portugalia, Irlanda, Cipru sau chiar Grecia. În Germania, şi nicăieri în altă parte, se va decide cum şi dacă se va continua cu moneda comună. Berlin este astăzi nucleul crizei. La ministerul de Finanţe şi la Bundesbank, oamenii sunt conştienţi de asta, dar în public tema aceasta nu este discutată deloc cu francheţea necesară. Doar Germania poate să ducă marea parte a poverilor care sunt legate de salvarea euro. Întrebarea este dacă germanii vor asta şi cât timp mai pot face asta.

Chiar înainte de un nou summit dificil al UE, asta ar trebui să determine politicienii şi opinia publică din Germania să calculeze şi să cântărească la rece: cât o să ne mai coste salvarea euro, atât economic cât şi politic? Şi cât ar costa un eşec, adică dezintegrarea zonei euro, indiferent de forma în care se produce? Ce riscuri s-ar materializa în ambele cazuri în bilanţurile băncilor germane şi ale Bundesbank? Ce efecte ar avea un eşec asupra poziţiei Germaniei în interiorul Europei? Pe de altă parte, trebuie şi mai poate cancelarul german să joace rolul de zbir al austerităţii în Europa?

Strategia Angelei Merkel a eşuat

Observatorilor din străinătate le sare în ochi faptul că germanii duc adesea dezbaterea despre euro într-o zonă a moralei: "Cum am ajuns noi să le plătim grecilor pensia la 45 de ani?" Asemenea întrebari sunt uşor de înţeles, dar sunt irelevante - încă nu a curs niciun euro din Germania în sistemul grec de pensii. De aceea a venit timpul să ridicăm dezbaterea pe un teren economic şi constituţional.

Guvernul federal trebuie să examineze ce are dreptul şi capacitatea de a face pentru a salva euro. Legea fundamentală marchează aceste limite la fel ca puterea economică a Germaniei şi opinia sa publică. Cetăţenii se tem pentru banii lor şi resimt diferitele pachete de salvare tot mai mult ca pe o ameninţare.

Este clar că strategia de până acum a Angelei Merkel a eşuat într-un aspect important: de la începutul lui 2010, ea a dat întotdeauna suficient pentru salvarea euro astfel încât moneda să meargă mai departe. Ea a cumpărat timp în cadrul eforturilor de înţeles de a nu pierde pârghiile necesare pentru a-i forţa pe parteneri la reforme.

Dar criza n-a fost încheiată aşa, ba din contră: costurile ei au crescut, iar teama de o nouă criză financiară globală, de data asta mult mai severă, creşte. Faptul că agenţia de rating Moody’s a retrogradat 15 bănci care operează global este un semnal de alarmă. Bătălia finală pentru euro este de multă vreme în desfăşurare.

O depresiune globală inevitabilă

Dezmembrarea uniunii monetare este astăzi o opţiune pe care trebuie s-o luăm literalmente în calcul. Efectul ei n-ar fi, din perspectiva germană, doar saltul puternic şi necontrolat al cursului monedei euro din Nord sau al noii mărci germane, în funcţie de cum se preferă să se numească noua monedă. O depresiune globală ar fi aproape inevitabilă, iar astăzi nu putem decât specula în legătură cu viitorul UE.

Mulţi doresc monedei euro în aceste zile un sfârşit oribil, dar putem să ne punem întrebarea dacă au habar de dimensiunea pe care o poate lua această oroare. Salvarea euro ajunge să fie pentru Germania – şi pentru Franţa, Italia şi alte ţări – foarte scumpă. Propunerile FMI, ale statelor G-20 şi ale multor economişti se reduc în esenţă la acelaşi lucru: statele zonei euro trebuie să ducă împreună riscurile sistemelor lor bancare şi ale obligaţiunilor lor de stat, cel puţin parţial.

Cetăţenii economi germani şi olandezi trebuie să garanteze conturile spaniole, iar contribuabilii germani şi francezi pentru gospodăriile din Roma, Madrid şi din alte părţi. Fără o garanţie comună europeană, măcar limitată, euro nu mai poate fi apărat cu credibilitate. Pentru asta este nevoie de instituirea unei politici bancare europene puternice.

De ce mai sunt încă multe bănci europene subcapitalizate, în contrast cu concurentele lor americane? Pentru că nu există nicio instanţă europeană care să le poată forţa să strângă suficiente rezerve. În cazul euro, germanii au de ales între rău şi catastrofal. Ei ar trebui să aleagă soluţia rea, şi asta foarte repede.

Comentariu

O viziune "în stil francez" a Europei

Angela Merkel trebuie să se întâlnească miercuri seara cu François Hollande, la Palatul Elysée. O ultimă tentativă de a netezi divergenţele dintre Paris şi Berlin, înainte de Consiliul European din 28 şi 29 iunie.

În Les Echos, Dominique Moïsi îşi pune întrebări despre raportul de forţe între cei doi parteneri:

Germania era văzută ieri drept motorul idealului european. Cum a ajuns astăzi să fie văzută astăzi ca o frână care, prin rigiditatea ei, certitudinea ei absolută de a avea dreptate, poate conduce Europa la implozie? Cum se poate explica această transformare radicală a percepţiei, dacă nu a realităţii Germaniei?

Reamintind că, în mod tradiţional, Europa era pentru Franţa un "amplificator de influenţă", şi că Germania vedea în "construcţia europeană o protecţie împotriva posibilei întoarceri a demonilor săi interiori", politologul constată că

astăzi Berlinul vorbeşte despre Europa "în stil francez" şi nu "în stil german" ca înainte. Europa nu mai este un meterez împotriva "părţii sale întunecate", ci o prelungire a ei-însăşi printr-un federalism care îi este atât de natural.