Știri Europeanul săptămânii
La 54 ani, "super"-judecătorul anti-corupţie spaniol este acum acuzat de a fi abuzat de puterea lui în încercarea de a ancheta asupra crimelor comise de regimul lui Franco.

Baltasar Garzon, de la pretoriu pe banca acuzaţilor

Celebru pentru acuzaţiile aduse lui Pinochet, judecătorul spaniol Baltasar Garzon a fost acuzat de către Tribunalul suprem spaniol de a fi profitat de avantajele funcţiei sale în cadrul anchetelor sale asupra crimelor regimului lui Franco. Garzon: erou sau megaloman?, se interoghează El Pais.

Publicat pe 9 aprilie 2010 la 13:42
La 54 ani, "super"-judecătorul anti-corupţie spaniol este acum acuzat de a fi abuzat de puterea lui în încercarea de a ancheta asupra crimelor comise de regimul lui Franco.

Erou incoruptibil pentru unii; megaloman politizat pentru alţii, după ce a lansat mandate de arest, printre alţii contra lui Pinochet şi a unor dictatori argentinieni, Baltasar Garzon a fost pus sub acuzare în 7 martie de către Curtea Supremă Spaniolă pentru că şi-ar fi depăşit atribuţiile. Judecătorul cel mai faimos din Spania - şi chiar din lume - ar fi abuzat de puterea lui pentru a ancheta asupra dictaturii lui Franco, un subiect încă tabu. Dreapta spaniolă nu-i iartă acest curaj, iar el riscă să nu mai poată exersa.

În decursul celor 22 de ani ai carierei lui judiciare, Baltasar Garzon a avut nenumărate ocazii de a deranja oamenii. El numără, evident, printre principalii săi duşmani, politicieni din ambele partide politice principale, care o zi îl îmbrăţişau, iar a doua zi sufereau de pe urma anchetelor sale. Această schimbare bruscă de la rece la cald - şi invers - are deseori consecinţe negative.

Garzón nu a fost niciodată un om discret. Nu a încercat niciodată să scape şi s-a aranjat întotdeauna (sau au făcut-o alţii în locul lui) pentru ca dosare fierbinţi să se găsească pe biroul lui. Rare sunt afacerile de anvergură care să nu fi trecut prin mâinile lui. A fost unul dintre primii care a abordat lupta împotriva traficului de droguri, care la acea vreme, era pe punctul de a transforma unele regiuni din Spania într-o nouă Sicilie. El s-a aplecat şi asupra terorismului pur şi dur, trecând prin terorismul de stat şi derivatele sale: utilizarea fondurilor rezervate. Evident, nu a putut lăsa deoparte corupţia urbană sub toate formele ei. Garzon a reuşit să-şi exporte prestigiul şi în străinătate, ocupându-se de afaceri la fel de interesante : instruirea unui proces împotriva lui Silvio Berlusconi [pentru pretinsele abuzuri ale filialei sale spaniole Telecinco], precum şi emiterea de mandate de arest contra dictatorului cilian Augusto Pinochet, ca şi contra lui Osama bin Laden.

Prietenul şefilor de întreprindere

Newsletter în limba română

Chiar dacă unii îl condamnă pentru faptul că nu numără printre victimele sale niciun mare şef de întreprindere, Garzón a devenit un fel de justiţiar de nivel internaţional. Dacă nu a obţinut să se ocupe de cazul falimentului băncii spaniole Banesto, unii consideră că agresvitatea lui a scăzut în unele afaceri tulburi legate de marile bănci ale ţării, inclusiv BBVA şi Santander. Faptul că banca Santander a sponsorizat cursuri pe care el le-a dat în Statele Unite ale Americii (ceea ce instituţia neagă) ar fi putut să-l coste cariera.

Dar aceasta şi-a urmat cursul şi Garzón, neistovit, a continuat să se ocupe de cazuri de anvergură. Părea menit să rămână celebrul magistrat care era pentru secole de-a rândul.

Într-adevăr, încercările sale de a obţine un post superior în cadrul Audienţei Naţionale Spaniole, Curţii Supreme de Justiţie sau Tribunalului de la Haga au fost respinse. El nu părea să se bucure de suficient sprijin din partea colegilor săi. Ceva lucra întotdeauna împotriva lui: la dreapta şi la stânga lui se forma în cele din urmă o majoritate care nu-l putea suferi.

Franco, ancheta care deranjează?

Văzând ceea ce a realizat, se poate crede că tot ce-i lipsea lui Garzón era menţiunea în CV-ul lui a unei figuri istorice, o imagine pentru a-şi completa colecţia. După ce a trecut prin sită democraţia şi eşecurile ei, i-a trebuit să revizuiască trecutul. Şi să utilizeze personajul lui Franco. Garzon a venit de hac la mai multe persoane, dar nu îndrăznise niciodată să se aventureze pe teritoriul dictatorului. Conform Legii asupra memoriei istorice, a imperfecţiunilor ei şi cererilor neglijate ale familiilor victimelor miilor de execuţii, Garzon a vrut să intenteze un proces franchismului. Şi cum insomnia şi caracterul lui îi permit o mare capacitate de muncă, el s-a angajat în această aventură în timp ce căuta nod în papură Partidului popular în afacerea Gürtel [cazuri de de presupusă corupţie, fraudă şi spălare de bani care implică persoane din PP].

Garzon a fost întotdeauna vânat de aliaţii părţii afectate de procedurile sale. El cunoaşte melodia. El este pregătit să facă faţă presiunii, după cum a exprimat într-o carte care îi colectează gândurile şi preocupările (El Mundo sin miedo, Plaza y Janes, 2005). El întotdeauna a reuşit să iasă din cele mai grave situaţii cu eficacitatea unui echilibrist. Cealaltă parte i-a sărit întotdeauna în ajutor. Dar nu este impresia pe care au avut-o recent membrii societăţii foarte închise a magistraturii. De data aceasta, sunt prea numeroşi cei care sunt convinşi că sfârşitul este aproape. Prea mulţi gândesc că Garzón şi-a făcut timpul, că nu mai este necesar, mai ales pentru politicieni. Toţi au fost victime ale cruzimii lui. Memoriile lui oferă imaginea unui om convins că a venit în lume să joace un rol şi care acceptă sacrificiul pe care această misiune îl cere. Problema este de a şti dacă este gata să cunoască un sfârşit care nu făcea parte din programul său.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect