Știri Energie nucleară
Reactorul nuclear EPR în construcţie la centrala din Olkiluoto, Finlanda.

Marele bluff atomic

Întârzierile, costuri care explodează, greşeli de construcţie... noul reactor de la Olkiluoto, Finlanda, ar trebui să fie vârful de lance al industriei nucleare europene. Dar din contră acesta îi concentrează defectele şi pune sub semnul întrebării viitorul filierei.

Publicat pe 13 aprilie 2010 la 15:28
Reactorul nuclear EPR în construcţie la centrala din Olkiluoto, Finlanda.

Unul dintre cele mai importante şantiere pentru problemele energetice de mâine este construcţia celei de-a treia centrale nucleare de la Olkiluoto, 3 miliarde de euro, prima construită pe continent, de la teribilul accident de la Cernobîl din aprilie 1986. Pentru compania franceză Areva, liderul mondial în domeniul energiei nucleare civile, nu este numai un proiect mare, dar şi vitrina unui nou început. Dotată cu un reactor EPR zis de "a treia generaţie", instalaţia finlandeză este presupusă să servească drept model lobby-ului energiei atomice care cunoaşte în aceste zile o revenire în graţii pe cât de rapidă pe atât de nesperată.

Dar nimic nu merge pe şantierul uriaş ! Întârzierile se înmulţesc, astfel încât punerea în funcţiune, planificată iniţial în 2009, a fost amânată până în 2011. După ultimul raport, va fi mai curând 2013. Mai rău, numeroase defecte au fost denunţate de către ONG-urile internaţionale, începând cu Greenpeace, care a făcut din Olkiluoto stindardul luptei împotriva pericolelor nesăbuite pe care renaşterea nuclearului le-ar reprezenta pentru omenire. De la începerea lucrărilor, în urmă cu patru ani, Greenpeace a identificat peste o mie de "incidente" de construcţie sau încălcări de securitate în procedurile de construcţie. O litanie care, împotriva tuturor aşteptărilor, nu a descurajat populaţia. Ea continuă să rămână favorabilă atomului la mai mult de 55%. Un paradox, fiindcă în 1986 finlandezii au fost printre primii europeni care au avut norocul de a vedea trecând peste casele lor norul radioactiv de la Cernobîl.

200 de noi reactoare nucleare în următoarele decenii

Speriate de moartea anunţată a petrolului, prinse în menghină de criza climatică şi de angajamentele lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, guvernele au anunţat unul după altul renaşterea filierei energiei nucleare. Moartă clinic după Cernobîl, aceasta reînvie peste tot. Cu excepţia Franţei, unde nu are nevoie să reînvie, fiindcă a mers întotdeauna bine. Marea Britanie are în vedere cel puţin două duzini de noi reactoare. Germania, care adoptase un plan pentru retragerea completă a energiei nucleare la începutul anilor 2000, sub impulsul echipei roz-verde a cancelarului Schröder, dă acum înapoi, şi se va angaja în curând în "retragerea din retragerea nucleară". Elveţia vrea trei reactoare în plus, guvernul federal din Berna a primit astfel de cereri din partea principalilor producători de electricitate ai Confederaţiei. Chiar şi în Italia, o ţară profund nucleofobă, Silvio Berlusconi a decis o schimbare radicală, cu ajutorul Parisului, care îi va furniza experienţa lui atomică. Iar Statele Unite, Rusia, India şi China ?... În total, între centralele în construcţie, cele ale căror şantiere sunt planificate şi cele care au fost propuse, peste două sute de reactoare ar putea ieşi din pământ în următoarele două decenii ! Ucraina, mândra patrie a Cernobîl-ului, a lansat planuri pentru douăzeci şi două de "felii" (reactoare) suplimentare.

Newsletter în limba română

Deoarece reducerea imperativă a emisiilor de gaze cu efect de seră s-a impus ca o evidenţă, energia nucleară are, pentru prima dată în mulţi ani, un avantaj în lupta ideologică pentru viitorul său: aceasta nu emite într-adevăr aproape deloc CO2. "Energia nucleară nu contribuie la reducerea emisiilor de CO2", afirmă Lauri Myllyvirta, un tânăr care şi-a câştigat reputaţia înlănţuindu-se cu cinci colegi de la Greenpeace pentru cinci zile în vârful unei macarale pe şantierul Olkiluoto. "Luaţi în considerare în primul rând durata şantierelor şi intensitatea energetică necesară pentru finalizarea lor. Luaţi în considerare catastrofa ecologică generată de minele de uraniu. Gândiţi-vă la sutele de mii de kilometri parcurşi de camioane pentru a transporta barele de combustibil nuclear uzat de la locul de fabricare până la centrale, şi de la centrale până la centrele de reprocesare. Apoi, de la acestea până la locurile de depozitare temporară a deşeurilor. Adăugaţi la aceste camioane escortele de vehicole militare sau de poliţie, deoarece nu se transportă uraniul precum cărbunele ... "

Sursele nucleare de energie, o soluţie imperfectă

Petteri Tiippana, vice-director al Stuk, autoritatea de supraveghere a nuclearului finlandez, întocmeşte un bilanţ înfricoşător: "Problema companiei Areva, care este în cele din urmă cea a tuturor finlandezilor, este că această competenţă aproape s-a pierdut pe drum de la construcţia ultimei centrale electrice nucleare în Europa, acum mai mult de douăzeci de ani. Aş adăuga că EPR-ul este un nou tip de reactor : se poate spune în alţi termeni că Finlanda şi-a oferit teritoriul său pentru a servi ca test. Am impresia că Areva îşi descoperă munca în timp ce o face. Au fost mult prea optimişti, au făcut promisiuni pe care nu puteau să le ţină, au înaintat prea repede întrucât doreau o vitrină planetară strălucitoare".

Durata de viaţă a OL-3-ului va fi de şaizeci de ani, este ceea ce prevede TVO, compania electrică finlandeză, proprietară a site-ului Olkiluoto şi comanditar al EPR-ului. Dacă reactorul va începe să funcţioneze în 2013, va fi deconectat în jurul anului 2073. În afară de un miracol puţin probabil, Lauri Myllyvirta şi Petteri Tiippana, ca şi autorul acestor linii, vor fi morţi de mult atunci când va fi demontată definitiv instalaţia, în 2120. Dintre toate sursele de energie existente, cea nucleară este singura care afectează atât de departe în timp soarta generaţiilor încă nenăscute, pentru că tot nu există încă o soluţie pentru eliminarea definitivă a deşeurilor.

Acest articol este extras din eseul Era post-petrol a început (Editions du Seuil, 2009), de Serge Enderlin.

FRANŢA

Mânuţele decontaminării nucleare

Centralele nucleare franceze se bazează pe lucrători temporari în precaritate, de multe ori fără domiciliu fix, angajaţi pentru cele mai riscante sarcini şi expuşi la radiaţii: "Noi îi numim "jumpers" : scafandrii. Sau nomazi nucleari", [scrie](http:// www.globalproject.info/it/community/Le-scorie-umane-del-nucleare-alla-francese/4353) Alias, suplimentul săptămânal al ziarului italianIl Manifesto. Angajaţi de către subcontractanţi EDF (Electricité de France), GDF-Suez (Gaz de France) şi Areva, care gerează centralele, aceştia "încasează 80% din dozele colective anuale de radiaţii ionizante produse de instalaţiile nucleare franceze". Revista explică faptul că doctrina riscului zero în materie de radioprotecţie a fost treptat abandonată pentru mult mai opacul ALARA (As Low As Reasonably Acceptable - Cât mai scăzute posibil acceptabile). Mai mulţi dintre aceşti "nomazi nucleari" au depus plângeri împotriva angajatorilor lor pentru consecinţele expunerii la radiaţii, dar acestea au eşuat, prescripţia pentru accidentele de muncă în domeniul nuclear intervine după zece ani,"timpul pentru a incuba boala şi de a ascunde cauzele care au provocat-o", subliniază Alias.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect