Fosta-Cehoslovacie: Destinul încrucişat al divorţaţilor de catifea

17 iulie 2012
Respekt Praga

Meci Republica Cehă-Slovacia, în timpul campionatelor mondiale de hochei pe gheaţă, 2012.
Meci Republica Cehă-Slovacia, în timpul campionatelor mondiale de hochei pe gheaţă, 2012.

Pe 17 iulie 1992, Parlamentul slovac proclama suveranitatea republicii, deschizând calea "divorţului de catifea" cu Republica Cehă. 20 de ani mai târziu, slovacii au reuşit să-şi învingă demonii şi să se adapteze Europei. Pentru cehi, examenul conştiinţei lor rămâne încă nerealizat.

Acum 20 de ani, după alegerile din iunie 1992, se putea citi pe prima pagină şi cu titluri mari în revista Respekt, publicată în ceea ce era încă Republica Federativă Cehă şi Slovacă: "Două civilizaţii". Cu subtitlul: "Singuri pe calea europeană sau împreună pe cea a Balcanilor". Este fără îndoială util aici să reamintim cititorilor contemporani, în special celor mai tineri, că prin această altă civilizaţie care trăgea cehii spre Balcani se înţelegea Slovacia, care era pe cale de a încerca să se separe.

Se poate vedea o ironie a istoriei în faptul că astăzi, din cauza apartenenţei sale la zona euro, Slovacia este mai adânc înrădăcinată în Europa decât Republica Cehă. Dar este adevărat că titlul din Respekt corespundea cu o anumită atmosferă a vremii respective. Mulţi dintre slovacii înşişi vedeau în urcarea naţionalismului ameninţarea unei balcanizări periculoase. Opinia publică cehă a trecut treptat de la un sentiment de regret în faţa dizolvării statului comun la convingerea că această decizie era de fapt o uşurare: cu alte cuvinte că în programul nostru de reforme economice şi drumul nostru spre Occident, noi nu lăsăm opriţi de Slovacia.

Cădere liberă în ape îngheţate

Despărţirea Cehoslovaciei a fost trăită în mod diferit de fiecare dintre cele două naţiuni. Pentru cehi – în afară de regretul de a fi pierdut Munţii Tatra [la graniţa dintre Slovacia şi Polonia] – a fost o uşurare, ca şi cum ar fi scăpat de o povară, pentru slovaci a fost un şoc comparabil cu o cădere în ape reci ca gheaţa. Aceste trăiri distincte au avut şi au încă consecinţe, chiar şi după 20 de ani, deşi văzute din afară cele două ţări seamănă astăzi ca două picături de apă, atât din punct de vedere economic şi al structurii interne cât şi în ceea ce priveşte problemele legate de corupţie şi partitocraţie.

Primul ministru slovac Robert Fico a făcut recent două declaraţii foarte importante. Un jurnalist ceh l-a întrebat cum ar fi votat acum 20 de ani, dacă ar fi fost organizat un referendum privind divizarea Cehoslovaciei. El a răspuns că aceasta este doar o întrebare ipotetică şi că ar trebui să privim înainte şi nu în urmă. Într-o altă declaraţie, adresându-se presei slovace, el a afirmat că UE este "spaţiul nostru vital" şi că Slovacia, fiind o naţiune mică, trebuia să arate forţelor dominante din Europa, Germania şi Franţa, că "în perspectiva unei eventuale fragmentări a UE [o Europă cu două viteze], am merita să facem parte din grupul de state puternice".

Aceste două declaraţii ilustrează bine diferenţele de mentalitate care opun cele două ţări. În Slovacia, încleştarea pasională între partizanii şi adversarii constituirii unui stat independent nu a fost complet uitată. În Republica Cehă, orice politician poate spune că nu era favorabil sfâşierii Republicii Federale (şi deci formării unui stat ceh), fără teama de a-şi pune în pericol popularitatea şi capitalul electoral. În schimb nimeni nu poate spune că îşi doreşte ca Republica Cehă să se îndrepte spre o mai mare integrare în UE, cu toată austeritatea şi disciplina aferente.

Cum să interpretezi deci această diferenţă de poziţionare faţă de trecut şi viitor întreţinută de aceste două societăţi? O explicaţie ar putea fi găsită întocmai în evoluţia lor după împărţirea Cehoslovaciei.

Muncă de introspecţie

Slovacii au ales calea dureroasă a introspecţiei. Lupta lor interioară, dramatică, în jurul subiectului naturii statului i-a învăţat puţină umilitate şi i-a făcut să înţeleagă că suveranitatea naţională nu ar sens decât dacă garantează libertăţile. În această optică, este necesar ca ei să renunţe la o parte din această suveranitate în favoarea a ceea ce ei consideră ca fiind "spaţiul lor vital", şi anume Uniunea Europeană.

Istoria cehă este diferită. Cehii au trăit în decursul anilor '90 într-un sentiment de siguranţă şi continuitate naturală, considerând statul ceh ca o prelungire a statului cehoslovac, şi nu ca o realitate (geopolitică) cu totul nouă. Ei nu s-au îndoit niciodată, nici măcar pentru un moment, de apartenenţa lor la lumea Occidentului, pe care acesta le-o confirma prin respectul de care dădea dovadă faţă de preşedintele Václav Havel. Sentimentul de a fi reuşit transformări economice relativ indolore nu i-a împins să facă eforturi de introspecţie, şi chiar şi mai puţin să înveţe umilinţa. Drama slovacă, atunci când ei îi dădeau atenţie, nu era pentru ei decât o confirmare a faptului că sciziunea federaţiei fusese cel mai bun lucru care li se putea întâmpla.

Motive pentru care ei nu considerau UE ca un "spaţiu vital", o garanţie de securitate şi de suveranitate naţională (precum slovacii), ci mai degrabă ca un simplu cadru economic compatibil cu interesele lor comerciale.

Paradoxal, situaţia din 1992 se repetă astăzi sub o altă formă. Cehii insistaseră atunci ca slovacii să se exprime clar asupra intenţiilor lor (...). Astăzi, cehii sunt cei care au fost rugaţi să-şi indice clar intenţiile, în timp ce pe de o parte refuză o integrarea mai strânsă a UE, şi pe de altă parte nu au nicio idee de cum ar putea rezolva criza altfel.

Cum să scapi de probleme

Desigur, acest lucru nu înseamnă că o parte din societatea cehă nu este capabilă de auto-critică. Fostul prim-ministru al ceh Petr Pithart [între 1990-1992] nu este singurul care reproşează cehilor de a fi preferat întotdeauna, de-a lungul istoriei lor, să se debaraseze de toţi cei pe care-i considerau a fi poveri – de la evrei până la slovaci trecând prin germani – şi chiar de a considera aceste epurări drept victorii. Astăzi, s-ar zice aproape că liderii cehi consideră UE ca fiind o povară de care mai bine ar scăpa. Dacă această ipoteză se verifică, se va demonstra că, spre deosebire de slovaci, societatea cehă nu a ştiut să tragă învăţăturile bune din istoria ei. În care caz se poate spune că o aşteaptă o lecţie dureroasă.

Factual or translation error? Tell us.