Euromituri (1/10): Deficitul democratic, mai puţin grav decât credem

23 iulie 2012
De Groene Amsterdammer Amsterdam

Birocratică, risipitoare, supusă lobbyurilor... UE este ţinta multor critici, care nu provin toate din partea unor eurosceptici înveteraţi. Unele sunt justificate, altele nu. Săptămânalul olandez De Groene Amsterdammer a analizat 10 dintre aceste "mituri". Primul dintre ele: deficitul democratic.

Faimosul "deficit democratic" al Europei: un Parlament European slab şi lipsit de legitimitate, un consiliu al miniştrilor care duce lipsă de transparenţă şi nu este obligat să dea socoteli, comisarii europeni desemnaţi, care nu pot fi concediaţi în caz că nu-şi reuşesc sarcinile. În ochii eurofobilor, acestea sunt argumente suficiente pentru a se opune Uniunii; eurofilii răspund că toate acestea sunt din contră motive pentru a susţine mai multă integrare. Dar putem cu adevărat vorbi despre deficit democratic? Şi dacă da, care este amploarea acestuia?

Democraţia europeană poate fi descrisă ca fiind indirectă. Ea nu corespunde obişnuinţelor noastre, este "diferită". Ceea ce nu înseamnă neapărat că nu este la fel de bună, sau mai puţin democratică. "Desigur UE, ca entitate, nu formează un singur stat, cu un singur parlament care să controleze un singur guvern. Este un joc de echipă în care intervin 27 de democraţii naţionale şi un fragment de democraţie europeană", a scris Luuk van Middelaar, autorul cărţii ”Le passage à l’Europe” ("Trecerea la Europa", editura Gallimard, 2012, nu a fost tradusă în limba română) şi membru al cabinetului lui Herman Van Rompuy, preşedintele UE.

Această situaţie stârneşte numeroase critici. Parlamentul European are din ce în ce mai multă putere şi decide aproape toate legile, dar totuşi nu funcţionează ca o adunare naţională care să poată sancţiona munca miniştrilor. Aşa cum Comisia Europeană nu este un guvern, ci un ansamblu apolitic de tehnocraţi, conduşi de comisari desemnaţi la poziţiile lor. Dorim totuşi un alt sistem?, se întreabă experţii. Suntem gata pentru un guvern european? Ei bine, tocmai că nu. Prin urmare, UE continuă să fie condusă în mod indirect. Consiliul miniştrilor, unde sunt luate principalele decizii, trebuie să dea socoteli parlamentelor naţionale. Nu este direct responsabil la nivel european, dar depinde de un control naţional care este, în teorie cel puţin, ferm ancorat.

Acest sistem provoacă bine înţeles şi obiecţii. Cum parlamentul ales trebuie să lucreze mână-n mână cu un consiliu de miniştri ai cărui membri provin din 27 de ţări, luarea de decizii este un proces lung şi complicat. "Nu putem spune că deciziile sunt luate, ci mai degrabă că mai reuşeşte câte una să treacă de baraj", observă Sebastiaan Princen, profesor de administraţie europeană. Ceea ce face controlul mult mai dificil. Influenţa alegătorilor este considerabil redusă. Legătura dintre rezultatul alegerilor naţionale şi deciziile luate la Bruxelles era până acum aproape inexistentă; abia începe să se înfiripeze, acum că Europa a devenit pretutindeni o temă de campanie electorală.

În cele din urmă, nu aceste vechi obiecţii sunt cele care au alimentat mitul deficitului democratic în Europa. Slăbiciunea Parlamentului European şi lipsa de transparenţă sunt probleme care au fost în mare parte rezolvate. "Adevăratul deficit democratic se află acum la nivelul parlamentelor naţionale", subliniază Rinus van Schendelen, profesor de ştiinţe politice. "Ei au rămas în urmă cu procesul de europenizare". Cu alte cuvinte, deficitul democratic ar fi redus dacă parlamentele naţionale şi-ar exercita cum trebuie funcţia lor de control.

Factual or translation error? Tell us.