Știri Euromituri (4/10)

Primim totuşi ceva în schimbul banilor noştri

Euroscepticilor le place să spună că, fiind unul dintre cei mai mari contributori ai UE, olandezii varsă "miliarde de euro" în cuferele celor de la Bruxelles. Primesc ei ceva în schimb? De Groene Amsterdammer încearcă să afle acest lucru în seria sa despre miturile europene.

Publicat pe 26 iulie 2012 la 10:50

Cu cât contribuim, şi cât primim înapoi sub forma subvenţiilor agricole şi cadourilor pentru regiunile mai sărace precum Flevoland? Analiza ar trebui să fie uşoară, un simplu calcul cost-beneficiu. Olanda este de ani de zile unul dintre cei mai mari contributori la bugetul Europei. Ea varsă peste 200 de euro pe cetăţean olandez pe an, fie în total 3.6 miliarde de euro, dar totuşi mai puţin decât, de exemplu, Suedia sau Germania.

Întrebarea este, însă, dacă beneficiile sunt doar cele câteva miliarde de euro în subvenţii de la Bruxelles. De fapt, conform studiilor, Olanda a beneficiat atât de mult pe urma Europei încât contribuţia ei este nesemnificativă. Potrivit lui Hans Vollaard, profesor de ştiinţe politice în Leiden: "Ar trebui văzută contribuţia ca un fel de taxă de intrare pentru piaţa liberă".

Şi aceste venituri au fost calculate destul de exact în 2011 de către Biroul olandez pentru analiza politicii economice: piaţa liberă internă aduce olandezilor echivalentul salariului mediu pe o lună, iar apartenenţa la zona euro aduce echivalentul unei săptămâni de salariu. Cu alte cuvinte mult mai mult decât contribuţia olandeză. Cum este posibil acest lucru?

Potrivit profesorului de finanţe Harald Benink: "Câştigăm două treimi din venitul nostru naţional prin exporturi. Dintre care trei sferturi merg în Europa. Piaţa liberă este extrem de importantă". Desigur este greu de estimat cât comerţ ar avea loc fără piaţa internă, dar Benink nu crede că rezultatele sunt exagerate.

Newsletter în limba română

Majoritatea studiilor arată beneficii mult mai mari. Nico Groenendijk, profesor în politică economică europeană, subliniază că subiectul depăşeşte cu mult avantajele măsurabile, întrucât beneficiul siguranţei şi stabilităţii este incalculabil.

Cu toate acestea, acest "beneficiu" ar trebui repus în context. Olanda, ca un întreg, poate că obţine beneficii, dar nu se poate spune acelaşi lucru pentru fiecare cetăţean olandez în parte. Ca de exemplu pentru muncitorii în construcţii care îşi pierd locul de muncă din cauza zidarilor polonezi.

Deci întrebarea pusă de criticii Europei este aceeaşi - de ce ar trebui Olanda să plătească o contribuţie mai mare decât alte ţări pentru accesul la piaţa internă? Răspunsul este adeseori că este o chestiune de solidaritate, de a ajuta financiar la dezvoltarea regiunilor mai sărace. Dar, în realitate, piaţa internă este de multe ori o afacere mai bună pentru ţările mai bogate decât pentru cele mai sărace.

Potrivit lui Josef Janning, director de studii la Centrul de Politici Europene : "O ţară ca Germania are mai multe avantaje: ea poate exporta intensiv, în timp ce altfel ar fi fost restrânsă de frontierele naţionale şi de resentimentele anti-germane. Majoritatea ţărilor foarte dezvoltate pot îndepărta produsele locale, în ţări mai puţin dezvoltate, lărgindu-şi astfel piaţa de desfacere. Este şi cazul exporturilor olandeze". Altfel spus: suntem poate contributori, dar în multe privinţe suntem şi câştigători.

Citiţi aici mitul precedent: "Bugetul UE — bani puţini, risipă multă"

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect