Preşedintele suspendat Traian Băsescu în timpul unui miting, la Bucureşti, în 26 iulie.

Pentru sau contra “dictatorului Băsescu”

În 29 iulie, românii sunt chemaţi să confirme sau să refuze prin referendum suspendarea preşedintelui, votată de Parlament la începutul lunii iulie. Campania a fost virulentă în ambele tabere politice, ca şi în presă, aşa cum dovedesc cele două editoriale opuse, din Jurnalul Naţional şi Adevărul.

Publicat pe 27 iulie 2012 la 15:39
Preşedintele suspendat Traian Băsescu în timpul unui miting, la Bucureşti, în 26 iulie.

În Jurnalul Naţional, controversatul dar ascultatul Sorin Roşca Stănescu, dă o definiţie confruntării şi operează o comparaţie în timp: "binomul blestemat. Se numeşte Ceauşescu – Băsescu. Un veritabil arc peste timp. Cu două capete de pod. Intr-un capăt e dictatorul comunist. În celălalt, autocratul neocomunist. La fel de răi. La fel de dispuşi să-şi batjocorească semenii. Şi chiar şi colaboratorii apropiaţi. Şi, in mod straniu, şi unul şi altul bucurându-se, în timp, de favorurile şi chiar protecţia Occidentului".

În două trei paragrafe, SRS identifică trăsăturile comune: "împiedicarea celor care votează să se prezinte la vot"; "a pune semnul egalităţii între persoana conducătorului şi statul în sine"; "tendinţa de a se confunda, unul cu Munţii Carpaţi, cu Dunărea, şi celălalt, cu Roşia Montana" etc. În fine, "atât Ceauşescu cât şi Băsescu s-au bucurat de protecţie la Washington şi din partea marilor capitale europene. Ba unul dintre ei s-a plimbat chiar cu caleaşca Reginei Marii Britanii".

Citeşte aici textul integral.

Contrapunct

Newsletter în limba română

Un risc de derivă instituţională

Aparent, votul e pro sau contra Traian Băsescu. Ar fi bine dacă ar fi aşa de simplu. Numai că referendumul de duminică e o problemă mai complicată. USL a venit la putere cu ideea fixă de a-l suspenda pe preşedinte. A făcut-o prin jocuri politice, nu după prevederile Constituţiei: nu există, practic, nici o faptă gravă de încălcare a Constituţiei care i se poate imputa preşedintelui. A constatat asta chiar Curtea Constituţională. În plus, USL a schimbat la repezeală legi şi instituţii ale statului pentru a construi un fel de partid-stat pe care să îl controleze total.

Şi atunci, ce au de votat cetăţenii? De ce ar trebui să meargă la vot? În primul rând, pentru a restabili legalitatea şi statul de drept. Aici Traian Băsescu avea dreptate când spunea că „cetăţenii ar trebui să le dea o lecţie politicienilor". USL a dus România înapoi cu mulţi ani din punctul de vedere al funcţionării democraţiei.Îngrijorarea UE şi a presei internaţionale e cât se poate de justificată, oricât ar clama Victor Ponta că Occidentul e „manipulat de Băsescu".

Numai că, după atâta otravă răspândită în spaţiul public, după atâta propagandă deşănţată la televiziunile de serviciu ale noii puteri, după ce s-a vorbit ani la rând despre „dictatorul Băsescu", nu există un număr destul de mare de cetăţeni decişi să apere statul de drept şi conştienţi că, de fapt, aceasta e adevărata miză. Majoritatea oamenilor a înţeles că este vorba despre Băsescu - cel care a tăiat salariile, a luat măsuri de austeritate, a patronat abuzurile guvernului Boc etc. Faptul că în vremea sa justiţia a devenit tot mai funcţională şi independentă e o abstracţiune pentru cei mai mulţi. Dacă preşedintele nu revine la Cotroceni, instabilitatea va fi şi mai mare, criza se va adânci, deriva instituţiilor statului va continua, sub un guvern condus de un plagiator dovedit, care nu mai are niciun pic de credibilitate în UE.

Situaţia cea mai bună ar fi fost revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni datorită votului popular: adică printr-un scor favorabil la referendum. Dar această ipoteză a căzut cu totul din momentul în care PDL a cerut alegătorilor săi să stea acasă.

Prin urmare, majoritatea USL, care de două luni săvârşeşte abuz după abuz şi a dus de râpă imaginea României, îi invită pe cetăţeni să-l destituie pe „dictator", iar preşedintele ales îi îndeamnă să stea acasă, ca să-l ajute să revină la Cotroceni prin invalidarea referendumului. Cetăţenii, turmentaţi sau nu, vor face ce vor crede de cuviinţă. După 29 iulie, se vor trezi cu aceleaşi probleme. Plus o jumătate de an pierdută în cafteli politice inutile şi o ţară care a redevenit oaia neagră a Europei.

Mircea Vasilescu, Adevărul(Bucureşti)

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect