Ungaria: La Budapesta, “bananele” nu sunt pe placul tuturor

Şcoală chinezească în Budapesta.
Şcoală chinezească în Budapesta.
30 aprilie 2010 – Népszabadság (Budapesta)

Sosiţi înainte de căderea comunismului, chinezii au făcut din ţară o placă turnantă pentru comerţul cu Europa Centrală şi de Est. Dar prezenţa lor provoacă ostilitate.

"Eu nu sunt rasist, dar urăsc chinezii şi negrii". Această frază, auzită în cursul unei anchete asupra primirii elevilor străini în instituţiile din Ungaria, a devenit obişnuită. Chiar şi dacă numărul de noi imigranţi continuă să scadă în Ungaria (procentajul lor este mai mic de 2% din populaţie), xenofobia s-a dublat. Chinezii sunt primele ţinte ale acestor atacuri.

Acest lucru este valabil în special în Budapesta, unde afacerile pieţei chinezeşti din sectorul 8 discrediteză întreaga colonie. Produsele de înaltă tehnologie ale industriei mecanice şi electronice, însumând aproximativ 5,5 miliarde de euro, reprezintă 80% din schimburile comerciale între China şi Ungaria. Dar tarabele din piaţa Kőbánya [cartier popular din Budapesta] exasperează autorităţile: în cadrul inspecţiilor, se găsesc nereguli la fiecare stand.

Potrivit serviciului ministerial creat pentru a netezi relaţiile dintre cele două ţări, infractorii sunt puţini. Chinezii din Ungaria dezabprobă orice trafic ilegal. Imigranţii din Asia au început să dea năvală cu puţin timp înainte de căderea regimului comunist. După eliminarea vizelor între cele două ţări, în 1988, numărul de chinezi înregistraţi a crescut de la 0 la 30 000 în trei ani. Lucrătorii imigranţi care se aflau în Ungaria în ultimele zile ale vechiului regim au iniţiat importul de îmbrăcăminte.

La început, marfa sosea în valize cu Trans-Siberianul, iar apoi, la începutul anilor 1990, în containere. În câţiva ani, Ungaria a devenit o placă turnantă a importurilor din China către ţările din Europa Centrală şi de Est. Conform cifrelor Oficiului pentru Imigrare şi Naturalizare, 11 000 de chinezi trăiesc acum în mod legal în Ungaria. Dar numărul real este estimat la 20 000 sau 30 000. Ei trăiesc în special în Budapesta.

Dar nu există un cartier chinezesc. Probabil pentru că mafia chineză a considerat, din anii 1990, că este mai sigur să trăiască dispersaţi. În schimb, în jurul pieţii celor Patru Dragoni, densitatea acestora este evidentă. Cei din colonie care nu vorbesc limba maghiară – şi sunt majoritari – pot rezolva aici aproape orice. Există coafori, medici, restaurante şi locuri de divertisment. În 2002, chinezii şi-au deschis propria lor bancă, Bank of China – un semn că nu le place să se amestece cu localnicii.

Este adevărat că Ungaria nu le ajută integrarea. Cu doi ani în urmă, Parlamentul a adoptat două legi privind imigraţia, dar ţara nu dispune încă de o strategie pentru migranţi – în timp ce UE ar fi pregătită să finanţeze astfel de proiecte. Chinezii ar profita de aşa ceva? Nu este sigur. Lor nu le pasă cu adevărat de alte culturi, alte societăţi. Sunt extrem de mobili, dar trăiesc peste tot ca acasă.

Valoarea lor principală este banul; baza prieteniei este de asemenea succesul financiar. În loc de a învăţa limba şi obiceiurile ţării, cei mai chivernisiţi au un şofer, un interpret şi un negociator, şi îşi trimit copiii în şcoli anglofone (puţini dintre ei profită de şcolile bilingve maghiară-chineză înfiinţate în 2004). În marea lor majoritate, ei consideră Ungaria ca o ţară de tranzit. Îşi fac avere, apoi se întorc acasă sau merg în Occident.

Pentru a muri, însă, ei se întorc întotdeauna în ţara natală (în caz de eşec, este trimisă cenuşa). O duzină de organizaţii chinezeşti operează în Ungaria. Dar în loc de a servi migranţii, ele desfăşoară o activitate de comunicare spre statul chinez. Ele tipăresc ziare – o duzină, chiar şi în aceste vremuri dificile – în care publică informații despre viaţa coloniei chinezeşti. A doua generaţie este mai puţin legată de tradiţii. Bătrânii chinezi numesc aceşti copii "banane": galbeni pe dinafară, albi pe dinăuntru.

Factual or translation error? Tell us.