Alegeți o limbă
Criza euro nu este războiul Peloponesiac, dar cu oştile sale civilizate (că sunt oameni în negru sau vizionari în alb) ameninţă lumea la fel. Poate că Europa se salvează, dar nu va fi la fel. Nici cetăţenii săi, nici patrimoniul său. Când nu sunt bani pentru pensii, pare frivol să-i ceri pentru pietre. Dar pietrele din Grecia merită şi ele respect: peste ele s-a înrădăcinat un sistem politic de aspiraţie universală, numit democraţie, peste ele s-a ridicat o anumită idee de Europa.
Și ele, pietrele, sunt ameninţate. În mod curios, leagănele istoriei şi artei occidentale sunt astăzi ţări lamentabile şi semidistruse de această succesiune de criză-tăieri-criză. Grecia, Italia, Spania şi Portugalia au împreună 122 de locuri declarate Patrimoniu al Umanităţii de Unesco (13% din total). Trecuturi glorioase ale unui viitor incert precum cel al Coliseumului roman? Amfiteatrul lui Vespasian pierde pietre şi, pe panta sa sudică, s-a înclinat 40 de centimetri spre spaima italienilor şi din cauze precum excesul de trafic.
Problemele frumoasei Veneții
Atât de vlăguite sunt buzunarele publice că un om de afaceri din domeniul încălţămintei, Diego Della Valle, va fi cel care va pune 25 de milioane pentru a restaura marele amfiteatru inaugurat de împăratul Titus cu 100 de zile de petrecere. Și problemele frumoasei Veneţii ajung pe mâinile privaţilor: Bulgari a acoperit Puntea Suspinelor cu anunţurile sale pentru a ajuta la reabilitare.
Italia este ţara cu cele mai multe locuri protejate de Unesco (are 47) şi un exemplu feroce că istoria nu merge mereu spre înainte. Cele 2 300 de milioane din bugetul pentru Cultură în 2011 au scăzut până la 1 400 de milioane (2012). Pentru că se distrug pietre de hotar precum Pompei şi altele mai puţin cunoscute.
Gian Antonio Stella şi Sergio Rizzo, jurnalişti ai Corriere della Sera, dau numeroase exemple ale crepusculului artei în ţară, în lucrarea lor Vandali, atacul la frumuseţile Italiei. “Singurele bogăţii pe care le avem – peisajul, muzeele, satele medievale – suferă o agresiune, tocmai sectorul care ar putea fi o comoară a ţării în acest moment de criză”, deplânge Stella.
Europa se rupe tomai pe la cusăturile clasice de unde a apărut. Germania, atât de entuziasmată de greci şi latini în secolul al XIX-lea, priveşte acum spre Grecia ca spre piciorul cu cangrenă pe care este mai bine să-l amputezi. Tăierile pe care le cere slăbesc portofele private şi publice. Până în iunie, bugetul Ministerului de Cultură elen suferise o tăiere de 35%, şi, pentru 2013 şi 2014, se prevăd altele adiţionale. Mai puţine mijloace pentru a proteja şi păzi.
Poate că va fi mai uşor să se repete ceea ce s-a întâmplat pe 5 martie în muzeul din Olimp, unde un jaf armat a demonstrat ceea ce era evident: tăierile de personal şi resurse se plătesc. În ianuarie fuseseră deja furate un tablou de Picasso şi unul de Mondrian de la Galeria Naţională din Atena, păzită de un singur om.
Vocea istoriei
“Monumentele nu au voce, ne au doar pe noi”, avertizează arheologii greci pentru a preveni împotriva abandonării giganticului lor patrimoniu: 17 locuri pe lista Unesco, 210 muzee şi colecţii de antichităţi, 250 de incinte arheologice şi peste 19 000 de monumente istorice declarate.
Și ce se întâmplă în Spania, glorie a trecutului cu viitor şubred ? În cea de-a doua ţară mai protejată de Unesco, cu 44 de locuri, se întâmplă ceva paradoxal: se va păstra mai prost, dar se va distruge mai puţin. Víctor Fernández Salinas, profesor de Geografie Umană la Universitatea din Sevilla şi secretar al comitetului spaniol al ICOMOS, organism internaţional neguvernamental care consiliază Unesco, pune accentul pe efectul benefic al crizei.
S-a terminat sărbătoarea speculaţiei, şi, cu ea, s-au dus şi principalele ameninţări ale patrimoniului spaniol. “Cele mai mari probleme veneau de la proiecte urbanistice cum ar fi câmpurile de golf sau zgârâie-norii apăruţi din cauza speculaţiei”, subliniază el.
Turnicheţii apasă până la asfixiere în Sud, dar există şi alte modele. Franţa, care nici ea nu stă foarte bine, a tăiat cu limite sumele pentru conservarea patrimoniului. În 2012 sunt luate în considerare 380,7 milioane de euro, în creştere uşoară cu 0,2% faţă de bugetul trecut. Din nou, excepţia franceză. În afară de înclinarea Big Ben-ului cu 43 de centimetri, English Heritage, entitatea guvernamentală însărcinată cu îngrijirea patrimoniului în Marea Britanie, semnalează 3 168 de monumente în pericol. Unele au nevoie de “investiţii semnificative”.
În această Europă cu mai multe viteze, Germania face ce vrea şi în domeniul culturii. Criza nu a lăsat urme în bugetele pentru cultură, care, potrivit Biroului Federal al Statisticii Destatis, a tot crescut din 2008. Sunt peste 6 000 de muzee subvenţionate, 150 de teatre şi 130 de orchestre, în plus faţă de 84 de opere (în 81 de localităţi).
Creştin-democratul Bernd Naumann (CDU), însărciant pentru Cultură şi Mediu în al doilea Guvern al lui Merkel, a spus în mai ceea ce era imposibil în alte domenii: “În aceste vremuri de dezorientare ar fi o îndrăzneală să tăiem din bugetele culturale”. În Germania “sunt mai mulţi oameni în muzee decât pe terenurile de fotbal”.
Cultură
Harta tăierilor pentru artă în Europa
“Cultura a fost întotdeauna vulerabilă tăierilor de cheltuieli – dar cât de mult s-a întins efectul austerității asupra artelor?” începe The Guardian, lansând – împreună cu alte ziare precum La Stampa (Italia), El País (Spania), Süddeutsche Zeitung (Germania), Gazeta Wyborcza (Polonia) și Le Monde (Franța) – un proiect paneuropean vizând realizarea unei hărți a programelor creative care au fost afectate de criza financiară. O hartă interactivă care arată unde se află inițiativele artistice care luptă pentru a supraviețui și îi invită pe cititori să trimită prin mail detalii referitoare la instituțiile a cărei supraviețuire se vede amenințată de conjuctura actuală.
