Alegeți o limbă
Cu cinci ani în urmă, Bernard Pasqualini a vrut să părăsească Corsica, insula franceză pe care locuia. Avea un restaurant şi lucra marmura, dar nu mai putea suporta să plătească impozite şi salarii atât de mari. "În Europa, pasiunea pentru muncă este pe cale de dispariţie, nu se mai vorbeşte decât de bani". El vroia să găsească un loc însorit, în afara Europei, pentru a începe de la zero. Prima ţară în care s-a oprit a fost Marocul, primul oraş Marrakech-ul. După trei zile, a hotărât să rămână aici.
În centrul modern, el a înfiinţat "Le chat qui rit" (Pisica care râde), un restaurant care atrage acum celebrităţi de dincolo de hotare. "Domneşte aici o nonşalanţă şi o bucurie de a trăi pe care mulţi dintre europeni nu o mai cunosc. Oamenii sunt drăguţi şi liniştiţi". Bernard Pasqualini, un om voios de cincizeci de ani, este unul dintre cei 8.000 de străini care s-au stabilit la Marrakech în ultimii ani. Sunt antreprenori sau pensionari, care vin pentru frumuseţea oraşului ocru şi pentru mentalitatea acestuia. În Maroc, agendele şi ceasurile sunt obiecte rare. Impozitele sunt mici şi salariile joase, venitul minim este de 200 de euro pe lună.
Europenii ne cumpără oraşul
Prin urmare la Marrakech, se întâmplă exact invers faţă de oraşele europene. Marocanii sunt cei care descoperă într-o bună zi că sunt înconjuraţi de comunităţi străine, mai ales francezi, dar şi italieni, spanioli, germani şi englezi. O noua divizie a fost creată: europenii se stabilesc în centru, pentru că acolo se găsesc casele tradiţionale marocane care le plac, iar marocanii pleacă spre periferie, unde se construiesc peste tot apartamente. Numeroşi marocani formulează această situaţie în mod diferit : "Europenii ne cumpără oraşul". Bernard Pasqualini este indignat când aude aşa ceva. "Marocanii sunt cei care îşi vând casele. Credeţi că în Corsica ne-am vinde casele ? Bine înţeles că nu". Este uşor de spus pentru Pasqualini, răspund marocani precum Abdfetah Oueld Rahhal. Tatăl lui şi-a vândut casa în centrul Marrakech-ului pentru 100.000 de euro în 2003. Ea era gata să se prăbuşească şi 100.000 de euro reprezentau atât de mulţi bani pentru tatăl lui încât nu a putut spune nu. "Europenii îşi pot permite sume pe care marocanii nu le-au văzut niciodată", spune Ouelda Rahhal.
Pentru aproximativ un milion de locuitori, 8.000 de străini este puţin, dar prezenţa lor este vizibilă. Centrul modern al Marrakech-ului a luat un pic aerul franco-italian-spaniol, cu magazine precum Zara şi Etam frecventate de o clientelă în majoritate europeană. Există un McDonald's şi un Pizzahut, în faţa unei cafenele se vede un portret al lui Charlie Chaplin.
Preţurile caselor cresc
Înalta societate a descoperit şi ea Marrakech-ul. Actorul Alain Delon şi designerul de modă Yves Saint Laurent aveau case acolo. Fotbaliştii Zidane si Raul au şi ei case. Nicolas Sarkozy şi Hillary Clinton nu au case, dar vin de bună voie. Marrakech a dobândit o aură de paiete şi glamour, şi nici preţurile nu sunt prea mari.
Preţurile locuinţelor cresc de asemenea în fiecare an, deoarece din ce în ce mai mulţi europeni cumpără, renovează şi revând case vechi, o modă pe care marocanii bogaţi încep să o urmeze. Un alt mod de a câştiga bani : a umple fiecare spaţiu cu o clădire. Această schimbare este cea care o întristează cel mai mult pe patroana franceză a magazinului "L'Artisan Parfumeur". Ea iese în stradă şi arată o vilă ocru pe cale de deteriorare. "Aşa arăta Marrakech odinioară, plin de case mici", spune ea. Apoi arată cu degetul la un complex de apartamente inform în aceeaşi stradă: "Aşa arată astăzi. Marrakech-ul şi-a pierdut sufletul".
Corsicanul Bernard Pasqualini consideră că-i exagerat. Europenii aduc şi lucruri bune, nu ? El a dat de lucru la 20 de persoane cu restaurantul său. Plăteşte dublul minimului obligatoriu şi a împrumutat bani unui angajat pentru a-şi cumpăra o motocicletă, datorită căreia acesta nu mai are nevoie să meargă 20 de km pe jos până acasă. "Faptul că europenii au venit să locuiască aici este o evoluţie care profită ambelor comunităţi". Mulţi marocani trebuie să fie de acord. "Europenii oferă locuri de muncă", spune mecanicul Abdfetah Oueld Rahhal. "Şi prezenţa lor este destul de plăcută".
