Grecia: Naziştii secolului XXI

30 august 2012
The Independent Londra

Pe cabina de telefon: “Ministerul pentru protecţia cetăţeanului”.
Pe cabina de telefon: “Ministerul pentru protecţia cetăţeanului”.

În timp ce astăzi, la Londra, s-a dat startul Jocurilor Paralimpice, la Atena, partidul de extremă dreaptă Zori Aurii instigă la atacuri împotriva persoanelor handicapate şi a homosexualilor, după ce a vizat deja imigranţii şi minorităţile etnice. Faţă de această stare de spirit, aflată în concordanţă cu dezvoltarea nazismului în Germania, guvernul grec şi UE se prefac că nu văd nimic.

După imigranţi, voi urmaţi.” Acesta este mesajul înscris pe fluturaşii care au apărut săptămâna aceasta în cartierul cluburilor de homosexuali din Atena. În timp ce actele de violenţă împotriva imigranţilor şi a minorităţilor etnice se multiplică în întreaga Grecie, susţinătorii partidului de extremă dreapta Zori Aurii au început să promoveze atacuri motivate de ură la adresa homosexualilor şi a persoanelor handicapate.

Aceşti fascişti mărşaluiesc prin Atena îmbrăcaţi în tricouri negre şi purtând torţe, terorizând minorităţile etnice şi sexuale, afişând o emblemă care seamănă nici mai mult nici mai puţin decât cu o svastică contorsionată, şi tratând cu dispreţ instituţiile politice. Şi totuşi, în întreaga Europă, ei continuă să fie trataţi ca un simplu simbol al crizei economice greceşti.

Pe vremuri, brutele de extremă dreapta ieşeau să atace imigranţii numai noaptea. Acum fac acest lucru în plină zi, fără nicio temă de consecinţe pentru că acestea nu există decât foarte rar. În ultimele săptămâni, numărul şi gravitatea atacurilor au crescut, şi dacă imigranţii depun plângere la poliţie, ei riscă să fie arestaţi.

Nu numai că aceste agresiuni la adresa imigranţilor nu sunt tratate cu prioritate în Grecia, dar mulţi dintre susţinătorii de bază ai Zorilor Aurii provin din rândurile poliţiei. Sondajele realizate la ieşirea din urne, cu ocazia alegerilor din mai 2012, sugerează că în unele sectoare urbane până la 50% din membrii poliţiei greceşti au votat pentru gruparea rasistă, care deţine acum 7% din fotoliile parlamentare.

Străzi nesigure

Înjunghierile, bătăile şi atacurile cu motociclete au devenit atât de obişnuite, încât, în multe părţi ale capitalei, imigranţii se tem să iasă singuri pe stradă. În timp ce Grecia a avut timp de multă vreme un segment mare de populaţie migratoare – 80% din refugiaţii prezenţi în Uniunea Europeană intră prin porturile greceşti – familiile care s-au refugiat în această ţară în căutarea securităţii se tem la ora actuală pentru copiii lor.

Un raport recent al [organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului] Human Rights Watch, menţionează că “autorităţile naţionale – precum şi comunitatea UE şi cea internaţională, în general – se prefac pe scară largă că nu văd nimic” din violenţele xenofobe manifestate în Grecia.

A se preface că nu se vede nimic este deja destul de rău. Dar la ora actuală, ministrul Securităţii Publice, Nikos Dendias, şi-a luat angajamentul că va acţiona împotriva imigraţiei, pe care o descrie ca fiind o “invazie” şi “o bombă plasată la fundamentele societăţii”. În mod semnificativ, Dendias a descris de asemenea prezenţa străinilor în Grecia ca fiind o ameninţare mai mare decât criza economică – un mesaj pe care l-ar fi gravat cu siguranţă pe zidurile Atenei dacă ar fi putut.

Stârnirea rasismului a devenit o strategie pentru a distrage atenţia unei naţiuni pline de amărăciune de la acţiunile guvernului şi de la criza deficitului public. Precum multe administraţii de centru-dreapta, coaliţia Noua Democraţie preia vocabularul extremiştilor de dreapta, cedând în faţa curentului xenofobic mai degrabă decât să încerce să-l calmeze.

Cu sprijinul lui Dendias, poliţia adună imigranţii, arestându-i şi deportându-i cu miile în urma raidurilor pe care le efectuează în Atena şi în oraşele apropiate – un program care, fără nicio ironie aparentă, preia numele lui Zeus Xenios, zeul grec al ospitalităţii.

Exploatarea furiei populare

Precum multe alte grupări fasciste, Zori Aurii pretinde că reprezintă clasa muncitoare marginalizată. La fel ca şi grupările de extremă-dreapta din toată Europa, Zori Aurii se autoproclamă duşman al sistemului democratic falimentar, exploatând în scopuri proprii furia populară împotriva greşelilor de management ale economiei neoliberale.

Şi totuşi, deşi susţine că se opune austerităţii, nu are niciun proiect economic: strategia sa este bazată pur şi simplu pe un rasism violent, greţos, care provoacă discordie. Iar guvernele Greciei şi ale Europei par dispuse să tolereze acest fapt, ca fiind costul social al unui acord de austeritate.

Uniunea Europeană a fost înfiinţată după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a asigura o unitate socio-economică pe un continent sfâşiat de fascism. În Grecia actuală, Zori Aurii este tratat ca un partid politic serios, în ciuda eschivelor pe care le fac membrii săi de la procesul democratic şi a tendinţelor acestora de a-şi ataca rivalii politici pe platourile de televiziune.

O figură retorică sleită

La mult timp după ce partidul nazist a preluat puterea în Germania, în 1933, după ce Reichstag-ul [sediul Parlamentului] a fost ars şi violenţele antisemitice au devenit politica oficială de stat, guvernele europene sunt în continuare mai preocupate de posibilitatea unei Germanii socialiste decât a uneia fasciste. Până în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrul cel mai important pentru mulţi lideri era ca Germania să-şi achite datoriile.

Schiţarea unor paralele cu nazismul este o figură retorică sleită pe care comentatorii de stânga şi de dreapta au înjosit-o folosind această comparaţie în discuţii despre etichetarea alimentelor şi controlul excesiv al circulaţiei. În cazul de faţă, totuşi, nu este vorba de retorică.

Fascişti adevăraţi îmbrăcaţi de-a binelea cu cămăşi negre mărşăluiesc prin Atena fluturănd svastici şi aprinzând torţe, mutilând şi ucigând minorităţile etnice, iar guvernele lumii par îngrijorător de detaşate în această privinţă atâta timp cât poporul grec continuă să-şi plătească datoriile faţă de elita europeană.

Atunci când lecţiile istoriei sunt învăţate pe dinafară, prin repetare, acestea pot fi scăpate din vedere chiar atunci când este mai multă nevoie de ele. De data aceasta Europa trebuie să-şi aducă aminte că preţul pentru încurajarea fascismului este cu mult mai dur şi mai costisitor decât orice datorie publică.

Factual or translation error? Tell us.