Europa federală este o himeră

Din cauza strategiilor conducătorilor lor, tot mai multe ţări, începând cu Germania, îşi abandonează proiectul federal. Dar asta lasă loc unor alternative originale, cum ar fi cea a unui club al Mediteranei sau o uniune latină, notează decanul presei italiene.

Publicat pe 31 august 2012 la 15:03

În Europa se joacă un meci destul de complicat. Jucătorii sunt, pe scurt, cel puţin patru: premierul italian Mario Monti, preşedintele BCE Mario Draghi, Bundesbank şi cancelarul Angela Merkel. Fiecare dintre ei are propria strategie, iar alianţele din timpul meciului vor varia.

Dacă rezultatul va fi pozitiv, vom observa o creştere a valorii obligaţiunilor Italiei şi Spaniei, costuri mai mici ale datoriilor suverane şi un angajament pe care actualul guvern tehnocrat al Italiei îl va transmite guvernelor care vor urma după alegeri; acest angajament va avea o mare valoare pentru pieţele financiare şi va conduce la consolidarea poziţiei, fie a lui Mario Draghi, fie a Angelei Merkel în partida complexă cu reprezentanţii conservatori din cadrul Bundesbank şi cu forţele politice care îi susţin.

Pe 6 septembrie, Consiliul de administraţie al BCE va lua decizia. La rândul său, Mario Monti va trebui să îşi anunţe poziţia în zilele care vor urma. În septembrie, această problemă va trebui rezolvată definitiv.

Însă există şi o altă problemă mai mare - contextul politic şi instituţional în care se desfăşoară intervenţia “neconvenţională” a Băncii Centrale Europene: eventuala trecere de la o confederaţie a guvernelor europene la o Europă federală. În mod concret, este vorba de o “cedare a suveranităţii” de către guvernele naţionale spre structurile federale ale Uniunii Europene, fie către cele deja existente, care vor trebui reformate, fie către organisme complet noi, care vor completa instituţiile existente.

Newsletter în limba română

O lume tot mai globalizată

Am vorbit deja despre această situaţie în urmă cu câteva săptămâni. La acea vreme, părea că Angela Merkel pariase toate cărţile pe o Uniune federală. Încă nu era clară poziţia preşedintelui François Hollande, dar speram că şi Franţa va recunoaşte necesitatea acestei soluţii într-o lume din ce în ce mai globalizată.

Vorbim iarăşi acum despre acest lucru pentru că între timp s-a întâmplat ceva nou: tema Europei federale a ieşit din discuţie, Angela Merkel nu o mai evocă deloc, iar ideea cedării suveranităţii se limitează acum la Pactul fiscal şi se aşteaptă iminenta decizie a Curţii Constituţionale germane pe tema fondurilor europene de asistenţă financiară; în plus, există dubii în legătură cu viabilitatea unei uniuni bancare şi a unui sistem unic de verificare, încredinţat BCE, nu băncilor centrale naţionale.

Practic, este vorba de o retragere dintr-un proiect dificil de realizat pe un continent divizat de limbi diferite, de secole de războaie, de etnii şi tradiţii diverse, însă un proiect absolut necesar pentru a evita intrarea Europei într-o situaţie de lipsă de relevanţă politică. Cum se explică această retragere? Şi ce se poate face pentru relansarea acestui proiect?

Angela Merkel probabil a înţeles două lucruri pe care acum câteva luni le neglijase sau subestimase. Primul: cea mai mare parte a opiniei publice din ţara sa nu vede cu ochi buni o hegemonie politică germană asupra unei Europe în care toate statele naţionale, inclusiv Germania, să fi cedat cote importante de suveranitate. Germanii preferă să facă afaceri bune şi să păstreze o supremaţie industrială şi financiară asupra Europei, dar refuză să exercite o hegemonie politică, pentru că o astfel de situaţie ar implica asumarea unor responsabilităţi mari şi cedări din independenţa naţională.

A doua problemă este rezistenţa faţă de un proiect federal manifestată de multe alte state, începând cu Franţa şi cu statele nordice şi est-europene. Mai ales de către cele care nu fac parte din zona euro, în frunte cu Marea Britanie şi Polonia.

În acest context, proiectul federal pare abandonat, cu excepţia unor cedări de suveranitate în materie de balanţe bugetare, politică fiscală şi moneda euro. Monedă care, în lipsa unui context politic favorabil, nu va avea niciodată puterea unei monede stabile.

Reticenţa faţă de proiectul federal lărgeşte spaţiile de negociere şi facilitează iniţiative care până acum erau de neconceput. Spre exemplu, permite statelor interesate de o Europă federală crearea unui astfel de sistem între ele. Principiul “cine rămâne rămâne” cu care ameninţa în urmă cu ceva timp Germania când era vorba de spaţii monetare “cu două viteze” ar putea fi aplicat acum în privinţa cedării suveranităţii politice.

Dacă Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Austria sau chiar doar primele trei ar fonda sau ar relansa un Club mediteraneean cu reguli proprii şi instituţii comune care să rămână în Uniunea Europeană şi în zona euro nu doar ca state individuale ci ca alianţă de state, reacţia ar fi puternică, dacă nu foarte puternică.

Să continuăm cu acest exemplu. Cum ar fi dacă statele din acest Club mediteraneean ar stabili relaţii de consultare şi prietenie la nivel economic şi politic cu alte ţări mediteraneene - Algeria, Maroc, Libia, Egipt, Israel, Turcia - relaţii care deja există dar care ar avea un nou statut, nu ar mai fi la nivel bilateral, ci în cadrul unei organizaţii internaţionale?

Sau cum ar fi dacă ar exista acorduri similare cu întregul spaţiu latin din America Centrală şi de Sud, în principal cu Argentina, Brazilia, Uruguay sau Mexic? Argentina şi Brazilia au anunţat deja că doresc foarte mult analizarea şi stabilirea unor astfel de relaţii. Oare un Club mediteraneean nu ar putea avea o iniţiativă în acest sens?

Vis versus realitate

Dacă interesele şi imaginaţia tind spre noi orizonturi, nu este exclus nici ca aceeaşi Europă federală să înceapă să funcţioneze. Uneori trebuie să ştii să visezi pentru a înfrunta realităţile cele mai dure.

Există un ultim aspect la care vreau să mă refer, în privinţa unei Europe federale. Mai devreme sau mai târziu, vor fi necesare modificări instituţionale importante:

1. Membrii Parlamentului European trebuie aleşi la nivel european, nu naţional.

2. Referendumurile pe teme europene trebuie organizate în circumscripţii la nivel european, nu în câte un stat membru.

3. Structura internaţională a Uniunii Federale trebuie să fie un sistem prezidenţial de tipul celui din Statele Unite: un preşedinte ales care să formeze un guvern federal; un parlament care să verifice activitatea guvernului, existenţa unor funcţionari la nivel federal, legi care să reglementeze bugetele, cheltuielile şi sursele de finanţare. O Curte Constituţională care să supravegheze respectarea legii fundamentale federale.

Atunci când statul are mărimea unui continent, mai ales într-o lume globalizată, democraţia trebuie să asigure în acelaşi timp rapiditatea procesului decizional, vizibilitatea unui lider care să reprezinte acel continent şi participarea cetăţenilor. Baza acestor structuri trebuie să fie separaţia puterilor.

În mod evident, este vorba de obiective îndepărtate, dar este sarcina opiniei publice să le propună şi să le dezbată pentru a pregăti posibila aplicare.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect