Modelul redus al imploziei europene

Austeritatea bugetară aplicată cu zel de Madrid a accelerat tendinţele independentiste ale Barcelonei. Angajată într-o dispută economică şi fiscală cu guvernul central, Catalonia ameninţă cu distrugerea echilibrului social şi regional pe care este fondată Spania democratică.

Publicat pe 2 octombrie 2012 la 14:48

Pentru a cincea oară în istorie, Catalonia are în faţa sa un orizont al independenţei. Există o latură de fond şi una de conjunctură în acest viraj al Cataloniei spre o emancipare de Madrid. Statul spaniol este o creaţie politică, ce se sprijină pe o ţesătură de acorduri care garantează permanenţa hegemoniilor economice şi sociale, şi care se suprapune unei pluralităţi de naţiuni cu identitate proprie şi cu multă istorie în spate.

Fragilitatea acestei construcţii a fost evidenţiată în 1978 cu o tranzacţie constituţională între naţionalism şi centralism – autonomiile au fost atunci rezultatul instituţional şi juridic al afacerii. Dar afacerea în sine a fost alta: un robinet generos al canalizării resurselor pentru comunităţile autonome, infrastructură, modernizare, viitor.

Cât timp au existat bani pentru investiţii care să consolideze dominarea liniştită a elitelor locale, aranjamentul a funcţionat. Dreapta naţională şi locală a găsit o exprimare emblematică a acestei stări de spirit: când José Maria Aznar [premier între 1996-2004] a proclamat în Moncloa “Spania merge bine”, Jordi Pujol [preşedintele guvernului catalan din 1980 până în 2003] declara în sediul Guvernului Cataloniei [Palacio da Generalitat] “Catalonia merge şi mai bine”.

Şomaj, tăieri, finanţări blocate

Și aici intră conjunctura. 822 000 de şomeri şi 22 de luni de tăieri succesive în politicile sociale, făcute de mâna Guvernului CiU [dreapta], au pus gaz pe foc, adăugându-se blocării finanţării autonomiilor de către statul central, măsură venită în virtutea unei revizuiri a constituţiei spaniole făcută cu viteză supersonică din ordin venit de la Berlin şi Bruxelles şi îndeplinit cu obedienţă de servilii interpreţi locali obişnuiţi: Partidul Popular şi PSOE, aceiaşi care acum invocă faptul că nu se poate atinge constituţia când este vorba să admită că poporul catalan poate, la un referendum, să-şi exprime dreptul la autodeterminare.

Newsletter în limba română

În centrul acestei revizuiri constituţionale, noul pact fiscal între Madrid şi autonomii, a constituit, în obsesia sa pentru austeritate, un adevărat monument al lipsei de bun simţ politic. Să nu vezi impactele explozive pe care tăierea bruscă a finanţării publice, le-ar avea inevitabil asupra relaţiilor dintre statul central şi comunităţile autonome, este o dovadă de iresponsabilitate politică totală.

O prăpastie pentru banii catalanilor

În Spania, precum în Portugalia sau în Grecia, piromanul berlinez şi agenţii săi locali au dat foc tuturor echilibrelor sociale şi puţin îi interesează dacă astfel se eliberează demonii cei mai teribili – totul trebuie să fie sacrificat pe altarul zeiţei austeritate.

Iresponsabilitate politică de care Guvernul catalan ştie bine să profite. Autoproclamându-se port-drapelul independenţei, Artur Mas se aseamănă cu Alberto João Jardim [preşedintele guvernului Madeirei]: confruntat cu rezultatele sociale şi economice catastrofale ale generaţiei sale, marcat de o strategie de dezmembrare a serviciilor publice şi a drepturilor sociale, conservatorul Mas acuză Madridul că nu este decât o prăpastie pentru banii catalanilor, care nu sunt investiţi în servicii sau proiecte publice în regiunea lor. Am mai văzut deja asta, nu? Cauza independentistă, agitată de Guvernul regional, este mai ales un instrument foarte comod pentru a deturna atenţia de la degradarea socială şi economică pe care o antrenează politicile sale.

Mai mult decât Portugalia sau Grecia, Spania este astăzi reprezentativă pentru implozia europeană, la scară redusă. Remediile troicii antrenează o ruptură socială, politică şi teritorială care există deja la vecinii noştri. Ar trebui totuşi, să fi tras poate câteva învăţăminte din tragedia Balcanilor. Dar nu putem spera ca aceşti domni de la troică şi angajatorii lor să aibă o conştiinţă istorică – pentru că tocmai împotriva ei acţionează.

Din Catalonia

“Trenul catalan merge prea repede pentru a putea fi oprit”

În Catalonia, ipoteza secesiunii acestei regiuni a Spaniei nu este văzută neapărat ca o catastrofă, după cum subliniază editorialistul Fernando Ónega, în cotidianul La Vanguardia, din Barcelona:

atunci când un Parlament se revoltă şi reclamă o consultare pentru a demara tranziţia naţională, şi când guvernul unui stat central anunţă intenţia de a-l împiedica, avem deja bazele unui conflict. Şi adaug: când ziarele din Catalonia vorbesc despre drept democratic iar cele din Madrid, în fierbere, vorbesc de "o atitudine nebună [a guvernatorului Cataloniei, Artur] a lui Mas", conflictul nu se mai limitează la domeniul politic, ci penetrează întreaga sociatate.

Întrebarea este deci cum să efectuezi tranziţia evitând în acelaşi timp să eviţi coliziunea frontală dintre două trenuri. [...] Cu acest orizont în faţă, domnul Mas se angajează să efectueze consultarea, chiar dacă [primul ministru Mariano] Rajoy nu îl autorizează, şi chiar dacă, în acest moment, exerciţiul democraţiei se va transforma într-o provocare. Într-o lovitură de forţă. Şi când nimeni nu se mai înşală la Madrid: este imposibil, sau foarte dificil, să faci marşarier. [...] Nu ştiu dacă nu este prea târziu. Trenul catalan merge prea repede pentru a putea fi oprit.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect