Alegeți o limbă
Daniel Gueguen este un veteran al lobbyiştilor de la Bruxelles. Pentru apărătorii transparenţei sistemului, este un adversar de marcă. Pentru beneficiarii serviciilor sale, în schimb, este doar un simplu profesionist care are în plus forţă de convingere. Gueguen a fondat inclusiv un fel de academie a lobbyingului: European Training Institute. Aşa după cum mărturiseşte cu plăcere, Bruxelles este un paradis pentru absolvenţii şcolii sale, pe care preferă să-i numească "persoane lucrând în favoarea afacerilor Uniunii Europene".
Bruxelles-noul eldorado al lobby-urilor
Acest paradis a depăşit Washington şi a devenit capitala mondială a lobbyingului. Cu doar un milion de locuitori, acest oraş, unde se află cele mai importante instituţii europene, s-a transformat în cursul ultimilor douăzeci şi cinci de ani într-un Eldorado pentru profesioniştii care influenţează eurocraţii. In 1985, informează autorii cărţii "Bursting Brussels Bubble" [pe care tocmai a publicat-o ALTER-EU, The Alliance for Lobbying Transparency and Ethics Regulation/ Alianţa pentru reglementarea transparenţei şi a eticii, ne tradusă încă în limba română], erau 654 de lobbyişti în Bruxelles. Acestă cifră continuă să crească şi în 1992 erau estimate mai mult de 3000 de lobby-uri publice şi economice active în Bruxelles. Astăzi se pare că sunt cel puţin 15 000 de lobbyişti activi şi care influenţează instituţiile UE, cei mai mulţi din birouri. In 2009, erau cu mai puţin de 1000 la Washington. Creatorii regulamentelor europene se bucură în plus de o poziţie cu mult mai confortabilă decât omologii lor americani. Regulamentul care ar putea fi capabil de le încadra activitatea nu a fost încă inventat.
In 2008, în cadrul Iniţiativei pentru transparenţă, Comisia Europeană a creat un registru al grupurilor de interese. Singura problemă este că rămâne facultativ. Astăzi, 2 771 organizaţii sunt deja înscrise. Acest registru nu conţine decât informaţii de bază, şi un lobbyist de exemplu nu are nici o obligaţie de a preciza ce directivă sau proiect legislativ doreşte să influenţeze, afirmă William Dinan, de la Universitatea din Glasgow. Şi nu e tot. Potrivit lui Paul de Clerk, unul dintre autorii "Bursting Brussels Bubble", grupurile de interese se pot mulţumi cu indicarea în registru a unei simple estimări a cheltuielilor lunare în numele lobbyingului în favoarea unui client, într-un evantai care poate merge de la o mie la ... un milion de euro. Cu asemenea practici, este aproape imposibil de determinat costul real al promovării unei anumite regulamentări.
Efectele lobbyingului în UE se apropie uneori de ridicol. Se poate întâmpla ca deputaţi europeni, care nu au nici cea mai mică idee despre politica energetică, să susţină, după câteva consultaţii cu consilierii, propuneri demne de experţii marilor întreprinderi energetice. Pentru a acoperi lipsa sa de specialişti, Comisia Europeană face astfel adeseori recurs la serviciile grupurilor de experţi, presupuşi a fi capabili să ofere expertize independente. Oficial, lucrează gratuit. Insă autorii "Bursting Brussels Bubble" asigură că sunt remuneraţi de marile grupuri industriale.
Grupul de experţi asupra biocarburanţilor infiltrat
"Dacă analizaţi compoziţia grupurilor de experţi asupra finanţelor şi băncilor, este uşor să identifici consilierii legaţi de Barclays sau Paribas, de exemplu", susţine Paul de Clerk. Şi adaugă că una dintre acţiunile cele mai importante ale lobbyiştilor, în ultimul timp, a fost infiltrarea grupului de experţi în biocarburanţi. Şi asta nu a fost nimic în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în timpul lucrărilor asupra directivei REACH (Inregistrare, Evaluare şi Autorizare a Produselor Chimice). In 1998, Consiliul de miniştri ai Mediului înconjurător a decis să regulamenteze utilizarea, de către industria chimică europeană, a aproximativ 100 000 de substanţe chimice care ar putea fi produse, importate sau vândute fără nici o informaţie referitoare la efectele utilizării lor. Sarcina de a verifica nocivitatea potenţială a diverşilor agenţi chimici şi a eventualei lor interdicţii revenea de fapt instituţiilor guvernamentale.
In 2001, Comisia Europeană a propus plasarea sub control a industriei chimice. Fabricanţii şi importatorii trebuiau de acum înainte să ofere informaţii despre proprietăţile substanţelor utilizate, şi să înlocuiască produsele chimice periculoase cu echivalenţii lor mai puţin nocivi. A fost într-un fel începutul lobbyingului în forma sa actuală.
Lobbyiştii au încercat să convingă că propunerile Comisiei vor ucide industria chimică europeană şi vor conduce inevitabil la o creştere a şomajului. Principalele forţe în lupta împotriva proiectului Comisiei au fost firmele Bayer şi BASF. In 2003, Asociaţia germană a produselor chimice a vărsat finanţări în favoarea partidelor politice. CDU-CSU [conservatorii] au primit un total de 150 000 de euro, FDP [liberalii] 50 000, iar SPD [social-democraţii] 40 000 de euro.
Cât despre efectul acestei operaţii de lobbying, iată-l: conform legii care a trecut în forţă, industria chimică este obligată să furnizeze informaţii de bază asupra tuturor produselor chimice comercializate în cantităţi anuale superioare la o tonă. Dar în loc de 100 000 de produse chimice, aşa cum erau prevăzute iniţial, dispoziţiile REACH nu privesc până la urmă decât 30 000.
Potrivit experţilor, lobbyingul s-a înscris definitiv în peisajul oraşului Bruxelles. Lobbyiurile acţionează în voie până în ziua în care, în cadrul unui proces legislativ european, vom face să apară la suprafaţă faptul că gesturile lor obstrucţionează clar legea. Doar un imens scandal care le-ar implica efectiv ar putea duce la o reglementare a activităţii celor care lucrează "în favoarea afacerilor Uniunii Europene".
