Alegeți o limbă
În luna ianuarie, cu ocazia Forumului economic de la Davos, cancelarul german Angela Merkel îndrăznea în mod timid să vorbească despre federalism. Discursul ei nu a suscitat atunci mari reacţii. Şase luni mai târziu, există o multitudine de propuneri privind o Uniune Europeană federală. José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi unii miniştri de Externe din ţări europene au început să pledeze pentru o federaţie a statelor-naţiuni.
Chiar dacă lista “federaliştilor” se extinde (o evoluţie salutată de publicaţia Respekt), acest lucru nu înseamnă că toată lumea înţelege acelaşi lucru prin ideea de federaţie. Un fapt alarmant, mai ales că, în contextul dezbaterilor actuale privind viitorul Europei, numeroşi lideri politici ignoră în mare parte semnificaţia conceptelor instituţionale. Drept consecinţă, în momentul de faţă domneşte un adevărat haos conceptual.
Asistăm la apariţia de noi concepte, al căror sens se conturează pe moment: uniune bancară, uniunea transferurilor de suveranitate, uniune politică, uniune bugetară etc. Unele voci vorbesc despre centralizarea prerogativelor, altele despre integrare, altele despre armonizarea reglementărilor, iar altele avertizează în legătură cu pericolele unui superstat. Totuşi, ar fi bine să căutăm în dicţionar toate cuvintele şi expresiile pe care acum putem doar să încercăm să le definim.
În Canada, în Statele Unite şi în Germania, oamenii ştiu bine ce înseamnă o federaţie şi sistemul federal, pentru că trăiesc într-o federaţie. Poate părea paradoxal că, în pofida acestei realităţi, germanii nu reuşesc să îşi imagineze un nivel federal european şi nu aderă la ideea unei federaţii în cadrul unei federaţii (principiul păpuşilor ruseşti Matrioşka).
Francezilor le este caracteristic să nu poată accepta federalismul - cu unele excepţii rare -, considerând că acest sistem este unul centralizat. Pentru britanici, federalismul este simbolul descentralizării asimetrice (cu parlamente în Scoţia şi Ţara Galilor, dar fără parlament în Anglia).
Ce ar fi de neconceput în Statele Unite
Bugetul comun al Uniunii Europene nu reprezintă decât 1% din PIB-ul european. Şi ar trebui redus la 0,8%, dar UE s-a angajat atât de departe în unele dintre tendinţele de centralizare încât o astfel de evoluţie ar fi de neconceput într-o federaţie reală precum Statele Unite ale Americii. Dacă, o singură dată, o decizie a unei structuri centrale le-ar fi impusă spre aprobare statelor americane, după principiul “copiere - lipire”, sau ar fi creată o constituţie financiară şi un comitet bugetar (prin modificarea constituţiilor statelor), ori dacă statele ar trebui să supună propriile bugete spre aprobare la Washington (iar acest lucru înainte să aprobe bugetele la nivel statal), după care bugetele să fie verificate la nivel central (unul dintre principiile Pactului bugetar european), am asista la conflicte şi la implozia federaţiei americane.
Pe de altă parte, crearea unei federaţii este un proces îndelungat care, conform specialiştilor, s-a finalizat în Statele Unite abia în anii 1930, atunci când a fost instituit sistemul garantării la nivel federal a depozitelor bancare. Trebuie să amintim că zona euro se apropie cu paşi mari de garantarea în comun a depozitelor bancare (unul dintre elementele care definesc o federaţie) şi înregistrează progrese în legătură cu alte proceduri privind o uniune bancară. Un lucru este sigur - zona euro nu va putea rezolva criza fără un buget şi impozite comune. Trebuie să ne dăm seama, noi cehii, că acest lucru ar însemna să rămânem în afara unei federaţii europene, în cazul în care s-ar decide cu adevărat construirea uneia.
Cei care fac istoria
Criticii federalismului susţin că ideea creării acestui sistem este naivă, chiar periculoasă, dat fiind că nu există o naţiune politică europeană. Americanul este în primul rând american, iar apoi din statul Minnesota. Germanul este în primul rând german, abia apoi este european.
Nu se poate favoriza sau accelera “în mod artificial” apariţia unei identităţi europene. Totuşi, există elemente care pot facilita acest demers: alegerea prin votul direct al cetăţenilor a unui preşedinte european, crearea cetăţeniei europene, un impozit minim la nivel european etc.
Trebuie să ne amintim că naţiunea politică americană a fost creată etapizat (chiar dacă din raţiuni şi prin modalităţi diferite comparativ cu eventualul parcurs european). Dreptul de vot le-a fost acordat prima dată proprietarilor, apoi celor care plăteau impozite, peste 100 de ani femeilor şi, abia foarte recent, afro-americanilor. Americanii au iniţiat procesul de constituire a federaţiei prin crearea Departamentului Trezoreriei, europenii, cu o Bancă centrală.
Criticii atrag atenţia că toate proiectele politice, procesele de integrare/dezintegrare trebuie să fie spontane şi autentice, în niciun caz elitiste şi artificiale. Însă cele mai multe dintre evoluţiile importante care au marcat istoria omenirii au fost rezultatul acţiunilor unora care au ştiut să îi conducă pe alţii.
Viitorul Europei este incert. Poate deveni o federaţie sau se poate destrăma. Orice ar deveni, este important cel puţin un lucru pentru a ne putea gândi la crearea unei federaţii: elitele europene trebuie să înceapă să se informeze ce este şi ce nu este o federaţie. Potrivit noţiunilor elementare, federalismul nu este o construcţie pur decorativă, ci o realitate solidă fondată pe un set de valori comune, care sunt, în principal, limitarea şi controlul puterilor, echilibrul de forţe, garanţii şi modalităţi de protejare - în mod asimetric - a entităţilor mai mici şi mai slabe.
