Alegeți o limbă
Chiar înainte de reuniunea G20 din Toronto, preşedintele SUA, Barack Obama, a tras semnalul de alarmă cum că noile tendinţe spre austeritate fiscală în Europa pun în pericol fragila recuperare economică la nivel global.
Preşedintele Obama ar trebui să se relaxeze - şi să nu îşi mai asculte consilierii săi neo-keynesieni din SUA care ştiu puţine lucruri despre ceea ce face să meargă Europa. Nu numai că pachetul de consolidare fiscală al Germaniei de 80 de miliarde de euro de reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe nu va afecta negativ recuperarea, ci de fapt chiar îi va da un impuls prin creşterea consumului intern german.
De obicei, economiştii americani, chiar şi cei mai distinşi, înţeleg greşit Europa, pentru că ei cred că America este lumea şi lumea este America.
Aici este partea din povestea despre noul program de austeritate german pe care preşedintele SUA o ratează - şi de ce Obama ar trebui să îl îmbrăţişeze pe cancelarul german Angela Merkel în loc de a-l mustra.
Economiştii americani cred că toţi consumatorii se comportă precum cei americani
Germanii, şi nu numai cei mai în vârstă, economisesc acum o proporţie relativ mare din veniturile lor, întrucât se uită la dimensiunea deficitului bugetului public şi văd inflaţie în viitor. Deci, nivelul ridicat de economisiri private din Germania este o consecinţă a scăzutelor - adică chiar negative - economisiri publice. Reducerea deficitului public ar trebui să dea un impuls consumului intern, şi este exact ceea ce criticii cer de la politica macro-economică germană. Care-i problema ?
Dar economiştii americani precum Paul Krugman - care este reputat a fi economistul favorit al lui Obama şi care s-a materializat recent la Berlin pentru a denunţa pachetul de austeritate al doamnei Merkel în propria ei curte din spate - nu vede astfel lucrurile, întrucât consideră că toţi consumatorii se comportă ca cei americani.
Da, puneţi mai mulţi bani în mâinile consumatorilor din SUA şi îi vor cheltui, fără să le pese de consecinţele pe termen lung a creşterii datoriei publice care aduce aceşti bani. Dar consumatorilor germani (ca şi celor olandezi) le pasă şi îşi vor ajusta comportamentul agonisitor în consecinţă. Ei apreciază de asemenea mai mult decât americanii o cultură "orientată spre stabilitate". Deci, consecinţele măsurilor de austeritate fiscală (sau extinderea acestora) pot fi foarte diferite în Europa de Nord şi America.
Analize "care se potrivesc peste tot" nu vor fi adecvate pentru problemele europene
Analizele "talie unică" ale mai multor economişti americani pur şi simplu nu sunt utile atunci când vine vorba de a gera problemele europene. În spatele noii austerităţi germane se află de asemenea subiectul important al conducerii economice europene. Doamna Merkel a scăzut în sondajele germane deoarece şi-a pierdut iniţiativa de lider în Europa asupra planurilor de salvare şi ajutorului de urgenţă, în favoarea francezilor.
Pentru a o recâştiga, Germania trebuie să încurajeze ţările din partea de sud, Grecia, Spania, Portugalia şi Italia să-şi reducă bugetele, şi în mod convingător. Dar pentru a fi credibilă cu privire la această problemă, trebuie să conducă prin puterea exemplului. Cum pot Germania şi Olanda să ceară reduceri drastice ale bugetelor altor state membre mai sărace, dacă nu fac reducerile ele-însele ?
Washington ar trebui să fie înţelegător în acest sens. Obama nu vrea ca problema datoriei suverane europene să se răspândească în America. Statele Unite şi băncile sale sunt la fel de vulnerabile la contagiune ca oricine altcineva, poate chiar mai mult. Preşedintele SUA ar trebui măcar să se abţină de a le mai spune liderilor europeni să o ia mai moale cu mişcările lor de austeritate.
