Alegeți o limbă
Votul de miercuri al Camerei Comunelor cerând o tăiere a bugetului UE ar putea constitui un moment de răscruce pentru acest stat membru de 40 de ani al instituţiei. În timp ce guvernul ar putea susţine că decizia nu are caracter obligatoriu, este cu siguranţă de neconceput politic ca David Cameron să fie de acord chiar şi cu o îngheţare în termeni reali a cheltuielilor în timp ce se ţin negocieri luna aceasta la Bruxelles.
Dl Cameron crede că, având sprijinul altor state membre, poate asigura un acord pe şapte ani fixând creşterile de fonduri anuale pentru UE la nivelul inflaţiei. Dar asta tot ar însemna să dea Uniunii mai mulţi bani; şi parlamentarii sunt în mod clar sătui de atâtea promisiuni goale pentru o reformă în viitor. Într-un moment în care departamentele guvernamentale, consiliile, spitalele, forţele poliţieneşti şi toate celelalte sunt nevoite să facă tăieri profunde, este de neacceptat ca UE să nu facă la fel. Într-adevăr aceasta nu este o temă de negociat. Camera Comunelor a vorbit pentru o naţiune căreia i se cere să facă sacrificii la care îmbuibata birocraţie de la Bruxelles refuză să se gândească.
Este adevărat, cu siguranţă, că sprijinul Opoziţiei pentru amendamentul depus de parlamentarul conservator Mark Reckless cerând o tăiere a cheltuielilor a fost complet cinic. În fiecare din cei 13 ani de mandat al laburiştilor, cheltuielile UE au crescut mai mult decât inflaţia, şi o tranşă substanţială din contribuţiile greu obţinute ale ţării au fost date în schimbul unor reforme pentru subvenţiile fermierilor care nu s-au materializat niciodată. În momentul în care partidul nu s-a mai aflat la conducere, contribuţia netă a Marii Britanii crescuse cu 47%. Ca laburiştii să susţină acum că UE ar trebui să-şi reducă din cheltuieli în termeni reali înseamnă să dea dovadă de un oportunism grotesc.
Totuşi, zarurile au fost aruncate. Cameron poate regreta înfrângerea de miercuri, dar a venit vremea ca Marea Britanie să ia poziţie împotriva imoralităţii şi desfrâului fiscal al Comisiei Europene. Greg Clark, secretarul Trezoreriei, a spus parlamentarilor că cererea britanică de a examina sfera posibilelor tăieri din cheltuielile administrative a fost ignorată de Comisie, pretinzând că stafful său plătit prea bine era prea ocupat. Într-un moment în care guvernele naţionale îşi reduc propriile cheltuieli, şi unele state membre sunt chiar insolvente, o asemenea neruşinare nu ar mai trebui tolerată.
Înfrângerea aceasta nu se referă doar la bani. Trebuie văzută într-un context mai larg al viitorului Marii Britanii în interiorul UE, dar şi în cazul unei înstrăinări în creştere de ea. Cu miniştri precum Michael Gove ce chestionează în mod direct calitatea nosatră de membru, există un sentiment palpabil că, după patru decenii în Uniunea Europeană, ne aflăm la o răscruce. Guvernul trebuie acum să aleagă direcţia corectă.
Negocieri bugetare
Europa vândută la reducere
“Rezultatul actualelor negocieri pe tema bugetului Uniunii Europene vor depinde de trei chestiuni sensibile: mărimea bugetului, redistribuirea acestuia şi acordarea de reduceri contribuţiilor bugetare ale statelor”, notează Radovan Geist, redactor-şef al site-ului Euractiv.sk, conform unui articol publicat în Pravda.
Toate cele trei chestiuni se referă la o singură întrebare: cât de mult suntem dispuşi să plătim pentru viitorul nostru comun? Iar problema redistribuirii bugetului pare a fi prioritară, în condiţiile în care liderii politici tind să creadă că pot beneficia de reduceri în privinţa contribuţiilor pentru viitor.
Unul dintre cele mai remarcabile exemple este reducerea contribuţiei britanice la bugetul UE negociată de Margaret Thatcher în 1984, reaminteşte Radovan Geist, o reducere care se va aplica şi în următorii şapte ani, deşi Marea Britanie “nu mai este un stat membru sărac”, nici unul dintre marii contribuitori raportat la cuantumul pe număr de locuitori. Alte state membre care beneficiază de reduceri la capitolul contribuţiilor pentru bugetul comunitar sunt Germania, Olanda şi Suedia: toate având printre cele mai mari contribuţii atât la nivel absolut, cât şi din punctul de vedere al numărului de locuitori. Cu doar câteva zile în urmă, Danemarca – al doilea contribuitor din punctul de vedere al cuantumului raportat la numărul de locuitori – a cerut o reducere a contribuţiei la bugetul UE.
Franţa şi Italia – pe locul doi, respectiv trei, din punctul de vedere al contribuţiilor la nivel absolut – încă nu au cerut reduceri, dar este de aşteptat să solicite compensaţii sub forma concesiilor în materie de politici agricole şi regionale. Şi Finlanda ar putea cere o reducere.
Liderii europeni uită că bugetul UE este în primul rând o investiţie în obiective stabilite de toate statele membre. [...] În locul unei Europe la preţ redus, s-ar putea ajunge la o Europă vândută la reducere pentru lichidarea stocului.
