Alegeți o limbă
Fără nici un fel de entuziasm din partea susţinătorilor conservatori, şi fără a avea o competiţie reală din partea candidatului social-democrat, Jose-Manuel Baroso se pare că va fi condamnat în 18 iunie la un al doilea mandat la Preşedintia Comisiei Europene. O ruşine, susţine David Cronin în The Guardian.
Subiectul cel mai abordat în următoarele luni la Bruxelles va fi "posturile".Această flecareală va avea mai puţin de a face cu litania celor care şi-au terminat mandatul deoarece aceştia se regăsesc cu uşurinţă pe noile liste stabilite în urma alegerilor europene. Aceşti intriganţi, super bine plătiţi şi lipsiţi de inspiraţie bărbaţi (şi una sau două femei) se vor orienta mai degrabă pentru a trage sforile pentru ei înşişi. Speculaţiile asupra sorţii lui José Manuel Barosso se vor înmulţi acum că în mod oficial, acesta şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un al doilea mandat la Preşedinţia Comisiei Europene. Barosso ştie că renumirea sa trebuie să fie aprobată de către guvernele UE şi de către deputaţii europeni dar ar fi surprinzător dacă va întâlni vreo rezistenţă împotriva ambiţiilor sale. Şi acest fapt este ruşinos.
Suporterii lui Barosso susţin că mandatul acestuia se datorează faptului că acesta este afiliat partidului de centru dreapa iar centrul - dreapta a câştigat majoritatea locurilor în Parlamentul European, la ultimele alegeri. Încă nici una din persoanele aflate pe listele de vot în cele 27 de ţări ale UE nu au văzut numele lui Barosso pe vreo listă de vot. Or, sunt departe de a crede că vreunul din candidaţi ne-a cerut să votăm pentru el sau ea pentru a-l ajuta pe Barosso să-şi păstreze slujba.
Departe de a primi binecuvântarea electorilor, Barosso este eliminat de însăşi problemele în legătură cu care cetăţenii UE şi-au exprimat opinia vizavi de politica sa. După ce constituţia UE cu care s-a lăudat, a fost rejectată în Franţa şi Olanda în 2005, acesta a convenit cu liderii guvernamentali de a o recondiţiona în Tratatul de la Lisabona. Acum exact un an, acesta a fost refuzat în Irlanda, singura ţară care a supus tratatul unui referendum, însă Barosso a refuzat să accepte "Nu-ul" irlandez şi a insistat asupra faptului că alegerile trebuie reorganizate.
Dispreţul pentru democraţie pe care îl manifestă este un motiv uriaş pentru care Barosso şi alţii de pe lângă el ar trebui să fie eliminaţi. Într-o epocă în care combinaţia altruism şi prospeţime este necesară pentru a salva economia mondiala şi problemele mediului, el a făcut apel la oameni caracterizaţi de o ortodoxie duplicitară şi de o aviditate de nesatisfăcut. Pentru a gestiona criza economică, el a facut apel la sfatul lui Callum Mc Carthy, preşedintele Autorităţii Financiare Britanice, care nu mai departe decât în 2007 a numit cererile pentru o mai puternică supraveghere a sistemului bancar drept "reacţie excedentară de câine turbat".
Ca şi consilier pe probleme de schimbare climaterică, Barosso l-a angajat pe Peter Sutherland de la British Petrolium, o companie care a fost acuzată în 2005 că ar fi una dintre cei mai răi jucători în ceea ce priveşte problemele de mediu din lume.
O dată în plus, Barosso a acordat o mai mare atenţie profitului obtinut de o corporaţie decât interesului public. El a încercat să deschidă furnizarea unor servicii esenţiale unui mediu concurenţial, a colaborat cu Peter Mandelson pentru a forţa ţări sărace să accepte acorduri comerciale dezastruoase, ridicând în slăvi produsele alimentare modificate genetic şi lucrând pentru a permite unor produse chimice de a se instala pe piaţă fără nici un fel de teste asupra sănătăţii, sau de securitate.
Acum cinci ani a trebuit să renunţe la planurile sale pentru a-l face pe Rocco Buttiglione - prieten apropial al precedentului Papă, Ioan Paul al II lea - comisar al UE cu probleme de justiţie deoarece deputaţii europeni au fost indignaţi de homofibia lui Buttiglione. În schimb, Barosso a promis că va acorda o atenţie deosebită drepturilor fundamentale, însă comisia lui a ezitat să înainteze noile legi împotriva discriminării. În problemele legate de acordarea de azil şi imigraţie, el a urmat agenda stabilită de către extrema dreaptă, proiect eşuat, dar care ar fi permis ca cei care cer azil să poata fi încarceraţi până la 18 luni.
Mergând mai departe, Barosso nu a furnizat o explicaţie plauzibilă despre implicarea Portugaliei în programele de tortură ale CIA (eufemistic cunoscute ca extrădări extraordinare) pe vremea când el era prim ministru. Iar protestatarii anti-război nu ar trebui să uite niciodată că el a găzduit summitul din 2003 de pe Insulele Azores, summit la care George Bush şi Tony Blair au definitivat planul final care a permis atacarea Irakului, invazia şi scăldarea Irakului în sânge nevinovat.
Deputaţii care tocmai au fost votaţi au făcut promisiuni că vor apăra cetăţenii Europei. Dacă aceştia au fost serioşi în această privinţă, atunci ar trebui să semneze ordinul de plecare al lui Barosso.
CONTRAPUNCT
Un pragmatic, înainte de toate
"Am vorbit cu José Manuel Barroso în mai multe rânduri, scrie blogger-ul polonez Konrad Niklewicz. Pe baza acestor conversaţii pot susţine că trăsătura fundamentală a acestui politician este pragmatismul. Dânsul nu este un vizionar, ci mai degrabă cineva care îşi modifică planurile personale în funcţie de sprijinul pe care îl primeşte pentru îndeplinirea lor. Dacă dânsul consideră că majoritatea guvernelor naţionale sunt împotriva lui - atunci refuză să se dea cu capul de perete, şi se retrage. În acest sens, domnul Barroso nu va fi niciodată un nou Delors. Dar nici nu va fi un nou Jacques Santer - nu va împinge niciodată Comisia în probleme politice. Deci până la urmă, dânsul poate fi un preşedinte al Comisiei suficient de bun în acest moment când oricum guvernele statelor membre au smuls frâul Europei din mâinile Bruxelles-ului. 'Sunt reformist, nu revoluţionar, centrist, nu fundamentalist al pieţii libere', *s-a descris domnul Barroso, citat de Reuters. Dar are o slăbiciune : îi place să fie în centrul atenţiei. De fiecare dată când unul dintre comisari intenţionează să dezvăluie o reformă care este favorabilă consumatorilor şi susţinută de către guvernele naţionale, domnul Barroso îşi face apariţia la conferinţa de presă şi vorbeşte primul. Dar când Comisia trebuie să anunţe decizii nepopulare - comisarii cu greu pot conta pe prezenţa domnului Barroso.*"
