Germania: Unde au dispărut mamele?

Un nou-născut într-o maternitate din Brandenburg, în august 2011.
Un nou-născut într-o maternitate din Brandenburg, în august 2011.
4 decembrie 2012 – Libération (Paris)

De ani de zile, Germania se luptă cu o scădere din ce în mai puternică a natalităţii sale. Vina este aruncată, printre altele, pe politica familială a statului, pletorică şi contradictorie, care afectează mai ales tranşa de vârstă 30-40 de ani.

Femei de patruzeci şi cincizeci de ani, cu diplome şi fără copii: aceasta este întruchiparea unui fenomen german urmărit îndeaproape de către demografi. Într-adevăr, 20% dintre nemţoaicele din Vest născute între 1960 şi 1964 nu au copii, iar 22% au unul singur. Iar probabilitatea de a nu face copii creşte proporţional cu nivelul de educaţie. "Un sfert dintre absolventele învăţământului superior nu au copii", rezumă Christian Schmidt, cercetător la institutul economic berlinez DIW, "în timp ce acest procent este doar de 15% dintre cele care s-au oprit la bacalaureat".

Fenomenul îngrijorează cercurile puterii de la Berlin, într-un context de rigoare şi de reducere a cheltuielilor publice. Fiindcă femeile cele mai înstărite nu au copii, în timp ce numărul de tineri care trăiesc în familii sărace, care depind deci de alocaţiile sociale, este în creştere. În mod regulat, presa germană vorbeşte despre aceşti "Dinks" (double income, no kids – "venit dublu, fără copii"), acuzându-i de hedonism şi egoism. Realitatea este adeseori destul de diferită.

Într-un articol al revistei feminine Brigitte intitulat "Prea bătrână pentru un copil?", jurnalista Sabine Reichel descrie evoluţia sentimentelor sale de femeie fără copii: feministă convinsă la 30 de ani, adeptă a libertăţii la 40, îndurerată la 50 de ani. "Niciodată nu ar trebui să renunţăm la ceva atât de important ca un copil pentru motive aşa-zise rezonabile”, spune aceasta.

Opt naşteri pentru o mie de locuitori

"Amploarea fenomenului femeilor în vârstă de 40-50 de ani fără copii este cel mai important factor care explică rata scăzută a natalităţii în Germania", menţionează un raport al Oficiului Federal de Statistici publicat anul acesta. Ţara numără doar opt naşteri pentru o mie de locuitori, rata cea mai mică din lume. În 2011, a fost atins un nou record, cu 663 000 de naşteri, cu 15 000 mai puţin decât în 2010. Ca în fiecare an din 1972 încoace, sporul natural al populaţiei a fost negativ, cu 852 000 de decese. Numai imigraţia a permis susţinerea populaţiei germane. Pe termen lung, populaţia Germaniei va mai fi doar de 65 până la 70 milioane, în loc de 81,5 milioane anul trecut. "Iar numărul de naşteri va continua să scadă, pur şi simplu fiindcă scade şi numărul de femei aflate la vârsta fertilă", adaugă Steffen Kröhnert, cercetător pe lângă Institutul berlinez pentru populaţie şi dezvoltare. "Şi asta se va întâmpla deşi indicele conjunctural al fertilităţii (numărul mediu de copii pe femeie la vârsta fertilă) a crescut uşor din 2010, ajungând la 1,4 copii, în loc de 1,39 anterior".

Această creştere discretă a fecundităţii este pentru moment singurul efect pozitiv al costisitoarei politici familiale puse în aplicare treptat după epoca Helmut Kohl, la sfârşitul anilor 1990, care a înlocuit-o pe cea moştenită din vremea războiului rece. La vremea respectivă, RFG aplica modelul "burghez", adică femeile acasă: nu existau creşe pentru copii mici, nici şcoală toată ziua pentru cei mari, şi pe deasupra o fiscalitate care încuraja căsătoriile, dar nu şi naşterile. RDG, prin contrast, funcţiona după sistemul sovietic: femeile lucrau, copiii mergeau la creşă toată ziua sau chiar toată săptămâna, natalitatea era încurajată de distribuţia selectivă de locuinţe tinerelor familii."Politica familială vest-germană a blocat evoluţiile sociale timp de zeci de ani", consideră Michaela Kreyenfeld, sociolog pe lângă Institutul Max-Planck din Rostock. "De la căderea Zidului, căderea demografiei pune în pericol echilibrul bugetelor sociale".

Primă pentru mame acasă

Cu un buget de 195 de miliarde de euro pe an, politica familială germană este acum una dintre cele mai scumpe din lume. Ea include în jur de 160 de măsuri concepute pentru a încuraja naşterile, printre care un foarte generos salariu parental (60% din salariu, plafonat la 1 800 de euro, plătit timp de douăsprezece sau paisprezece luni după naşterea unui copil) şi alocaţii familiale de 250 de euro pe copil şi pe lună. Totuşi, aceste măsuri sunt câteodată contradictorii, o consecinţă a jocului complicat al coaliţiilor la putere în Berlin. Dacă CDU a lui Angela Merkel este acum convins de nevoia de a încuraja munca femeilor, nu este în schimb cazul pentru CSU, aliatul său bavarez deosebit de conservator.

Astfel, guvernul sprijină dezvoltarea modalităţilor de îngrijire a copiilor mici (fiecare familie va putea cere un loc în creşă începând din vara anului 2013). Dar concomitent pune în aplicare şi o "primă pentru mame acasă" (250 de euro pe lună în plus faţă de alocaţiile prevăzute iniţial, pentru mamele care rămân la domiciliu să-şi îngrijească copiii) al cărui cost total va înfrâna construirea de noi creşe... "Dorim să încurajăm femeile să lucreze, dar nu eliminăm regimul fiscal foarte dezavantajos pentru mamele lucrătoare; vrem să creăm mai multe creşe, dar aplicăm o primă pentru mamele acasă", deploră Steffen Kröhnert. "Este incoerent". Şi împiedică evoluţia mentalităţilor.

Marea majoritate a femeilor germane sunt convinse că cea mai bună modalitate de gardă pentru un copil sub 3 ani este de a sta exclusiv cu mama sau bunica, așa cum se întâmpla pe vremuri. Ele cred că, pentru a fi o mamă bună, trebuie să renunţe la visele lor profesionale. Cu toate acestea, tinerele absolvente nu mai sunt dornice să facă aceleaşi sacrificii ca mamele lor.

Factual or translation error? Tell us.